4 abordări de rezolvare a problemelor, ca să fim împliniți la maxim

Care sunt situațiile din viața ta pe care le tolerezi?

Ai fost vreodată în situația să fii în anumite contexte în care să te simți neplăcut și să mergi mai departe fără să schimbi nimic la ce te-a determinat să trăiești senzația respectivă? Dar să ai parte de o situație în care să vezi clar ce te deranjează și să poți să faci un compromis ca să mergi mai departe? Sau poate ai fost în situația să identifici foarte clar ce nu-ți convine, să ai puterea să te confrunți cu „problema” și după ce ai rezolvat-o să mergi liniștit mai departe. Azi despre 4 abordări diferite în rezolvarea problemelor din viața noastră, ca să ne realizăm obiectivele, să ne simțim împliniți, să facem ce ne place, să avem ce ne propunem.

În viață trăim ceea ce suntem pentru că ceea ce avem în interiorul nostru în felul în care gândim se reflectă în lumea exterioară, materială. Eu cred că venim pe lumea asta materială cu scopuri și misiuni unice. În drumul către a ne îndeplini misiunea personală, trăim ceea ce avem de trăit ca să învățăm ceva din asta. De aceea Dumnezeu (Universul pentru cei care nu cred în El), ne confruntă cu situații până când ne însușim lecția pe care o avem de luat. După ce ne însușim lecția pe care o avem de învățat plecăm cu bagajul mai departe. Ceea ce învățăm dintr-o situație poate să fie funcțional sau nefuncțional pentru o situație diferită. Ideea e că de obicei purtăm aceste strategii inconștient cu noi chiar dacă modul cum le aplicăm într-o situație este funcțional sau nu.

Amânarea: este o metodă care ne-ajută să facem față momentului, care păstrează situația de fapt, ne ține pe noi (și pe partenerul de relaționare, dacă e vorba de o problemă pe care o avem în relație cu cineva) în zona de confort. Atunci când amânăm nu se supără nimeni pentru că nimeni nu se confruntă cu nimic. De obicei dacă e vorba de câștig în relație mai cu situația în care amânăm toate părțile au ceva de pierdut. Exemplu: amânăm să-i spunem partenerului că ne deranjează un anumit gest, cum se poartă într-o anumită situație pentru că ne e jenă de confruntare, avem anumite frici, ne e frică că rămânem singuri în relație, că ne pierdem slujba, etc, etc.

Compromisul: este o metodă în care fiecare parte relațională lasă ceva de la ea, scăzând nivelul ștachetei pentru a putea avansa relația, a face lucrurile să funcționeze. Aici cauza sau problema de fond nu este evitată ci mai degrabă simptomele ei. Exemplu: îi spunem partenerului de relație să nu mai ridice tonul, în schimb și noi ne vom strădui să ne facem treaba, dacă este șeful nostru, să să ducem gunoiul dacă e vorba de părinți, să ne facem temele, etc, etc.

Confruntarea: este după părerea mea singura metodă prin care putem să rezolvăm problema la nivelul la care apare. Pentru asta avem nevoie să vrem să vorbim deschis, să fim asertivi în relație cu partenerul cu care discutăm, cu care avem „problema”. Exemplu: Îi spunem ce simțim partenerului atunci când ridică tonul, îi spunem managerului ce gândim atunci când ne spune că „suntem proști” și îi cerem să ne spună mai degrabă cum vrea să ne purtăm, acționăm, comportăm, ce vrea să realizăm ca să nu se mai pună în situația să facă astfel de afirmații.

Concentrarea pe un obiectiv comun. Atunci când ne concentrăm pe un obiectiv care-l împărtășim încercând să găsim împreună soluții pentru a fii acolo unde ne-am propus, „problemele” se rezolvă de la sine. Dacă avem curajul să ne uităm în noi putem să alegem să-i spunem celuilalt ce ne „deranja la un moment dat”.

Nu există o rețetă universală a abordării problemei. Fiecare dintre metode poate să ne servească interesele la un moment dat. Poate mai important este să alegem conștient cum vrem să abordăm o relație, ca să fim împliniți, să avem nevoile satisfăcute, să realizăm ceea ce ne propunem, să facem ceea ce ne place.

Până una, alta ceea ce ne ține în zona de confort, este ceea ce tolerăm, sau cum zicea Serban Chinole , să acceptăm. Care sunt situațiile din viața ta pe care le tolerezi?