Pot să aleg să-ți spun ce vreau inclusiv să tac. Îmi asum responsabilitatea de a alege ce să fac cu ce primesc în comunicarea dintre noi.
Acest post vine în continuarea acestuia în care am dat 9 atribute ale asertivității, 9 situații de pasivitate și 8 de agresivitate, plus câteva soluții ca să fim asertivi doar dacă vream să facem din asta o alegere conștientă. Azi despre situațiile care ”ne împiedică” să fim asertivi și 4 soluții simple de cum să fim asertivi.
Situația în care în loc să observăm, interpretăm
Hai să luăm situațiile în care în loc să verificăm informațiile să luăm din context doar ce e observabil (zâmbește, transpiră, clipește repede, tace, vorbește repede, gesticulează) ne apucăm să interpretăm. Mai mult decât atât, interpretâm inconștient și trăim asta ca pe un mod de a fi. Acest reflex este atât de bine integrat încât asumăm că și alții ar trebui să știe la ce ne gândim sau cum ar zice americanii: ne citesc gândurile.
Exemple de situații:
- e prietenul meu, e iubita mea, e părintele meu, mă cunoaște deja ar trebui să știe că asta mă deranjează
- e la ea în birou, precis e supărată pe mine și evită să discutăm despre asta
- se uită la televizor în loc să mă aștepte cu masa pusă, deci nu mă iubește
- eu sunt punctual, de ce nu poate fi și el la fel de punctual
- eu sunt bună la comunicare și el trebuie să fie cel puțin la fel de bun ca și mine
Soluții:
- cerem explicit ce vrem de la partenerul de comunicare: „Iubitule, te rog frumos ca atunci când vin seara târziu de la muncă să mă aștepți cu masa pusă”, „Atunci când mă vezi agitat, te rog să mă asculți să-ți spun povestea până la capăt, fără să fiu întrerupt”
- Înlocuim interpretarea și toate gândurile negative din mintea noastră cu cererea de informații suplimentare de la prima mână folosind ceea ce poate fi observabil. „Șefa văd că ai fața încruntată, ce s-a întâmplat?”
- Dacă ne place să ne folosim intuiția o verificăm în relație cu celălalt fără să fim atașat de ceea ce e în mintea noastră. „Șefa, văd că ai fața încruntată. Pentru mine asta înseamnă că ori ești obosită, ori ești supărată. Cum e de fapt?”
Situația în care evităm să vorbim din cauză că asta ne creează stări de anxietate
“Este foarte rușinos și un semn de mare slăbiciune să te agiți”. Cum îți sună? Anxietate este acea stare în care simțim neliniște sau agitație sau încordare. Ideea este că oricare dintre noi în anumite situații a trăit, trăiește și va trăi stări de anxietate. Când avem acest mit ca pe o credință care se manifestă inconștient vom evita acele situații în care există posibilitatea de a trăi stări de anxietate și de aceea refuzăm să ieșim din zona de confort, rămânând în rutină.
Exemple:
- Nu-i spun șefului că vreau să am o viață personală, că refuz să stau peste orele 18:00 dacă mi-am terminat treaba, de frică că în aceste vremuri pot să fiu concediat.
- Nu-i spun iubitului ce aștept de la relație pentru că îmi este frică de confruntare și mă gândesc că dacă-i spun mă părăsește și-atunci cine mă mai ia?
- Nu-i spun clientului că a întrecut măsura pentru că mă simt prost în timpul confruntărilor.
- Nu-i spun subalternului pentru că o să înceapă cu tot felul de șantaje emoționale la care fac față cu greu.
Soluții:
Vorbim explicit despre ce declanșează situația respectivă în experiența (trăirea) noastră, asumându-ne 100% responsabilitatea pentru rezultatele acțiunilor și comunicării noastre și ceea ce simțim. Asta înseamnă explicit că înlocuim cu a „arunca” responsabilitatea pe factori și persoane din exteriorul nostru cu a ne asuma ceea ce trăim în „interiorul” nostru.
Exemple:
- Ești un dobitoc. Șefule, când aud că sunt făcut dobitoc, mă simt prost, cumplit, sufăr îngrozitor, nu mă simt în stare de nimic. Prefer să vorbești despre comportamentul meu în situația care te face să alegi să folosești acest cuvânt.
- Prostănacule, nu ești în stare de nimic! Când aud că cineva îmi spune că nu sunt în stare de nimic, chiar mă îndoiesc de capacitatea mea, mă doare corpul, transpir și încep să tremur.
În plus putem să oferim și o direcție care să construiască și să ne aducă pe ambii parteneri de comunicare / relație mai aproape de obiectivul pe care-l avem agreat împreună.
- Șefu, te rog mai ales să-mi spui cum vrei să mă comport în ca să rezolvăm problema astfel încât la următoarea întâlnire să avem vânzările făcute.
- În plus în loc să aud că nu ești în stare de nimic aștept să spui cum anume, în mod specific vrei să fii ascultată?
Tu ce soluții ai la a fi asertiv și în ce situații se aplică?
{ 7 comments }
Coach, in afara de putine cazuri, le pot numara pe degete, in care mi-a reusit asta, in rest …dialogul surzilor. Si crede-ma ca fac eforturi de cand ma stiu in directia asta si nici nu stiam de la-nceput ca se numeste asertivitate. :)
Daca tie-ti iese esti tare! :)
In ce conditii ale tale dialogul surzilor ar fi dialog cu impact?
Din punctul meu de vedere, lucrurile stau asa: dialogul are impact, dar nu cel pe care l-as dori eu. Si asta se intampla pt ca cei cu care am respectivele dialoguri nu sunt deschisi catre comunicare, nu mai zic de asertivitate. Ei o stiu si o tin pe-a lor. Din pacate sunt multi oameni instruiti printre cei cu care incerc sa dialoghez astfel, dar nu vorbim aceeasi limba. Unii par ca inteleg ce-as vrea sa spun, dar imi dau seama ca nu e asa pt. ca devin brusc defensivi, iar altii devin agresivi de parca as incerca sa le iau beregata. :)
Magda, asta nu înseamnă că tu nu ești asertivă!!!!! Youpieeee să sărbătorim că EȘTI asertivă. Asta înseamnă că nu primești -încă :)- răspunsul pe care-l aștepți.
Cum ai putea să-i accepți pe acești oameni așa cum se comportă?
Coach, eu invat sa devin asertiva. Macar fac asta. Cei mai multi din jurul meu nici nu-si pun problema asta, desi sunt oameni instruiti, ti-am spus. Eu ii iau asa cum sunt. Pe unii ii chiar ii compatimesc pt. ca sunt oameni cu destule calitati, dar nu vad padurea de copaci, cum se spune. Mai sunt si cei cu care aleg ca nu vreau sa am de-a face. :)
Imi place cum descrii situatiile, eu as numi interpretarea mai simplu: presupunere. Cand suntem in perspectiva asta comunicam cu creierul nostru, rezulta ca nu ne folosim obseravtia asa cum ai spus, sau mai mult intuitia.
Acum daca ne-am obisnuit asa, schimbarea vine asistata de cineva, altfel se confunda asertivitatea cu reactia. Cei din jur ma stiu tacut, si deodata ma apuc sa vorbesc:) Legat de dialogul surzilor, e simplu, cum verifici ca esti ascultat, inteles, si ti se raspunde?
Coach-ule, mulțumesc pentru comentariul tău. :)
Apropos de a verifica că ești ascultat înțeles, abordarea mea favorită este să folosesc ceea ce e observabil (perceptibil) și să verific prin confruntare cu recipientul.
Exemplu: 1. spui mai sus că ”asertivitatea vine asistată de cineva, astfel se confundă cu reacția”. La ce te referi când spui asta?
versus
Exemplul 2. interpretare eronată: „Coach-ul face pe deșteptul cu mine, pe blogul meu și ca să halucinez și mai tare :), asta înseamnă că sunt prost pregătit, și mai bine nu scriam postul ăsta… etc, etc…” :) – cazi tipic de „răspuns pasiv”
sau cazul exemplului 3, tipic agresiv: „Bine că le știi tu pe toate… ” :)
Acum dacă vrei, te rog să răspunzi la scenariul/întrebarea 1. :)
Comments on this entry are closed.
{ 1 trackback }