Tu cum iti cauti solutia?

Acest fragment de poveste e continuarea a ce este aici.

Deodată înțeleptul se trezi în piață. Lumea striga către el, ajută-ne, scapă-ne de durere. Ascultă-mă pe mine primul spunea un alt bătrân că nu mai am mult de trăit. Vreau să plec lăsând toate lucrurile în pace… O altă femeia, uscată de-atâta plâns… Ajută-mă pe mine că mi-am pierdut soțul în lumea mare, copilul mă judecă că n-am să-i dau, să meargă la școală…

Comitetul și oamenii priveau la el. Mii, zeci de mii de ochi, și Dumnezeu se uitau la el. Toată lumea aștepta salvarea.

Tu de unde îți aștepți salvarea?

Parcă cu timpul oprit și lumea țintuindu-l și Dumnezeu din cer așteptau răspunsul lui. Și-atunci înțeleptul bătrân își dădu gluga jos cu care-și acoperea creștetul și își arătă ochii plini de bunătate și lumină. Se uită la Dumnezeu, se uită în ochii fiecărui om, din piață și spuse:

Oameni buni, eu singur, nu pot să vă ajut…

Un suspin de durere se auzi în piață și tot norodul izbucnii în plâns mai puțin Dumnezeu, care a zâmbit și i-a șoptit înteleptului. Bravo, îmi place când ești sincer cu tine. Când ești sincer cu tine ești puternic, ești autentic, ești tu, ești adevăr, ești lumină. Nu ești ceea ce-așteaptă lumea de la tine înțeleptule, ești ce are lumea nevoie de la tine ca să evolueze. Cu un zâmbet pe inimă bătrânul, curmă liniștea și durerea și zise:

Există o soluție la durerile și căutările fiecăruia dintre voi!

Lumea s-a trezit din durere și din liniște. Care-i soluția, spune, zi-ne înțeleptule!!! Speranța se înfiripase din nou în sufletul fiecărei ființă cu suflare din piață.

În ultima clipă a căutării tale, tu unde îți cauți soluția?

Ca să găsiți răspunsul la frământările voastre mergeți fiecare dintre voi la coliba mea de la valea de după muntele înalt.

Dacă până acum lumea trăise frică, deznădejde, lipsă de speranță era momentul pentru ceva și mai intens, și mai înfricoșător. Lumea simțea ură, furie față de neputința de a ieși de-acolo din starea de fapte în care era. Sărăcia și amenințarea pieirii lor ca seminție, ca neam.

Văzând durerea oamenilor, văzându-le ochii plânși, fețele deformate de deznădejde, înțeleptul a știut că nu mai are ce să caute acolo, că înafară de merindele pe care nu apucase să le ia și încercările prin care trecuse, nu mai poate face nimic… și totuși simțea o pereche de ochi care îl urmăreau cu atenție.

Ce faci atunci când așteptările tale sunt nesatisfăcute?

Erau ochii femeii care-și pierduse omul în lume, al cărei copil, vroia să meargă la școală și ea n-avea cu ce să-l mai mâne. Deși-l priveau cu dispreț oamenii i-au făcut loc să plece, să-și vadă de drumul său. Femeia care-l privea fix, s-a dus la el și i-a zis:

Înțeleptule, și dacă m-aș încumeta să merg până la tine, la coliba ta din valea de după muntele înalt, crezi că aș putea să scap de durere, să-mi regăsesc omul, să pot să-i dau copilului ce are nevoie?

Înțeleptul privind-o cu ochi care-i vedeau adânc în suflet. Vrei tu să faci toate astea? Să înfrunți necunoscutul, pe calea muntelui înalt, cu toate surprizele pe care le întâlnești pe drum?
Se lăsă liniște și se auzea doar așteptarea și conexiunea celor doi… Vreau înțeleptule, vreau mult de tot.
Trebuie că te doare tare și vrei tare mult să găsești răspuns la neliniștile tale de vrei să mergi tocmai acolo. Ești sigură ce vrei?
Da i-a răspuns femeia.
Dacă vrei atunci poți i-a zis înțeleptul! Văd că ești hotărâtă și cred că poți să ajungi acolo pentru că am văzut că-ți iubești copilul și omul. Vrei să-ți dau ceva care ar putea să te ajute? Te du!!! Eu n-o să fiu alături de tine pe drumul ăsta decât cu gândul. Ori de câte ori simți nevoia să vorbești sau să-mi spui cum te simți mă chemi doar și eu voi fi alături de tine, în sufletul tău. Mă voi ruga pentru tine.

Pentru tine, care e călătoria către coliba de după muntele înalt?

Cu ce te pot ajuta să fii în călătorie?

Vrei continuare?