Care e talentul tău unic?
Intru foarte des in contact cu oameni pe care eu îi percep dezorientați. Cu toți trecem prin asta. Și eu trec periodic, atunci când mă găsesc într-un palier de confort, în care nu se mai întâmplă nimic pentru evoluția mea. Scopul pentru care am venit cu toții pe lumea asta este să trăim și să experimentăm o anumită dimensiune, o anumită trăire, o anumită stare de a fi. Unii vin să trăiască fericire, alții necazuri, durere, unii vin să fie dictatori, dominatori, controlori, alții vin să trăiască liberi, să zboare, să respire, să alerge pe câmpie. Chestiune de alegere. Indiferent de ce alegi, ca să manifestezi alegerea ta, ceea ce vrei tu poți să îți folosești sau nu darul, harul, menirea ta. Astăzi despre darul, harul, menirea ta.
Sunt unii oameni care sunt foarte în contact cu harul lor, cu menirea lor cu darul care-l au de la Dumnezeu (univers). Și e fantastic când poți să-ți trăiești și folosești harul pentru că atunci tot ce e în jurul tău înflorește, radiază lumină, bucurie, împlinire, prosperitate. Din experiența mea atunci când ești în contact cu harul tău, cu tine, relația ta cu tine este de respect. Respectul pe care ți-l arăți te pune în contact cu tine și cu harul tău. În plus când te respecți pe tine și alții te respectă. Când poți să te iubești pe tine, poți să-i iubești pe alții și alții te iubesc. De obicei tu îți faci cunoscut harul prin modul în care EȘTI, prin acțiunile pe care le FACI, prin atributele pe care le ai în anumite situații.
Acum imaginează-ți ca știi să conduci și că ai pe mână un Ferrari. Ferrari este o mașină unică. Este un superlativ între mașini. Tot ce este mai înalt în tehnologie e conținut într-un Ferrari. El este făcut de oameni care prin ceea ce sunt și fac își dau harul lor de a fi pe acest pământ. Deși mașina e un obiect material, e foarte vie, prin relația pe care poți s-o ai cu ea. Ferrari-ul este harul, darul ceva ce te definește pe tine unic. Acum imaginează-ți că te oprești pe stradă ca să fii admirat pentru mașina ta, te duci la un nene sau la o fată, femeie și întrebi dacă vor o tură. El sau Ea răspunde cât costă. Tu spui, nimic, e gratis.
Care este harul tău? Ce faci cu el? Cât de mult te respecți când îl oferi gratuit?
photo by Gerrit Wenz
{ 11 comments }
Cand il oferi gratuit, ti-e egal daca cel caruia i-l daruiesti il accepta sau nu. De fapt, ii oferi o alternativa si libertatea de a alege un raspuns fata de care esti echidistant. Personal, nu cred ca daca oferi ceva ca si cadou, nu te pretuiesti pe tine si harul tau, dar poti cadea in nefericire daca te astepti sa primesti doar raspunsuri pozitive.
Măi coach-ule cum știi tu să faci distincții, mai rar cineva… Adevărat, când faci un gest și ai o așteptare oricât de mică, e o mare sursă de suferință.
daca darul tau e apa, si daca vrei sa fie apreciat, ofera intai sare…
acum depinde daca ti se par mai importanta setea lui sau impartasirea apei tale…
Impartasirea harului presupune, dupa parerea mea, intodeauna o relatie intre tine si altii; e ceea ce ai tu de impartasit lumii. Manifestarea lui nu implica suferinta izvorata din lipsa de apreciere din partea celorlalti,pentru ca tot ce vine din harul tau este in armonie cu tine, cu fiinta ta. Cel mult, poti sa iei decizii despre cum sa te faci mai bine inteles si la cum sa dezvolti un context in care darul tau sa fie expus in cel mai valoros mod pentru ceilalti. Dar alegerea de a accepta valoarea data de harul tau e intodeauna a celorlalti. Tu stii, simti si te bucuri ca il manifesti.
Cum e pentru tine, coach Ioan?
Lori, e simplu, când aștept ceva când dăruiesc sau când fac orice gest… sentimentele variază de la disconfort la frustrare… Dacă aleg să fac un dar îl fac necondiționat. Dacă ofer ceva și creez așteptări corecte înainte, spunându-i celui căruia-i ofer, că ceea ce ofer eu costa și ne înțelegem, mergem înainte… și toată lumea e fericită. E până la urmă chestie pe care colegii mei o numesc „contractare”. :)
@Jane. Dacă darul meu e apa, am înțeles că pot oferi sare… Ce faci când darul tău e dragoste? :) Ce oferi în avans?
cand ai dragoste de daruit? oferi intai frumusete.
e un pic mai greu, pentru ca fara apa se moare repede… iar oamenii vor lua rapid decizii…
fara dragoste se moare lent… iar oamenii au mai rar puterea sa strige cand mor lent… dar in fata frumusetii se deschid si cu ultimele batai de inima :)
Poate că-s ușor tembel dar harul e bine să se manifeste cu sau fără plată. Cei mai conoscuți și renumiți artiști (har cât s-ajungă la Dumnezeu) au fost cam cei mai scumpi!
Deci e pe bani… faza asta cu condiționat sau nu este o problemă falsă. Totul e pe bani… chiar și dragostea, căci trece și ea prin stomac.
Apropos, Ferrari este un vis intangibil pentru 99,99% din populația globului… pentru că-i prohibitiv de scumpă. Ce-ați fi vrut ca macaronarii ăia de la Maranello să dea pe moka din harul lor la tot poporul???
Hey Man, mulțumesc pentru energia vie pe care o aduci… :) Auzi, apropos de dragoste pe bani. Să pun o întrebare la întâmplare, răspunzi opțional… Ce e pe bani în dragostea alor tăi pentru tine?
Este succesul lor ca părinți… o investiție de-o viață în curu' meu (și al fratelui meu), ca să folosesc cuvinte reale. Eșecul sau succesul lor. Au impresia că pot trece mai ușor peste lipsurile vieții (adică bani) pentru că au realizat ceva din progeniturile lor. O consolare în fața altor eșecuri.
Totul este cuantificabil… și totul are un preț. Acesta-i cinismul vieții. Cred că singurele chestii fără de preț sunt fazele din reclamele de la MasterCard.
Auzi Mircea, sunt de altă părere față de tine… :) tu spui că un om crește copii ca să facă față cinismului (lipsurilor) vieții, că ăsta e prețul pe care-l plătește ca să facă față. Opinia mea este că asta e o viață săracă… cel puțin privită din perspectiva asta…
Ce zici?
Ai dreptate.
Dar „bogăția” sau „sărăcia” sunt atribute ce ne stau nouă în putere. În funcție de semnificațiile pe care le atribuim noi unor lucruri, ființa sau fenomene. Asta-i tot ca să ne menținem echilibrul psihic.
Un peisaj, cântecul unei păsări sau un apus de soare primesc sau nu din partea noastră atributul de frumos și astfel pe unii în „hrănește sufletește”, în schimb altora le rămân indiferente. Spre exemplu pe mine nu mă „bucură” PlayStation! Prietenilor mei, în schimb, le alimentează anumiți receptori astfel încât le „umple viața”…
Totul este doar o problemă de semnificație. Nu trebuie absolutizat. Nici măcar cinismul nu trebuie dus la extrem pentru că acesta oricum se manifestă extrem de real în viața noastră și independent de voința noastră. Părerea mea…
PS: Mi-a murit un fost coleg cu care am lucrat acum vreo 10 ani… avea doar 61. Dimineața nu s-a mai trezit… ce zici? Cinic. Dar se întâmplă.
Comments on this entry are closed.