2 atribute esentiale pentru a fi fericit fara dureri

by Ioan Nicut on 10 February, 2010

This Photo is Courtesy of http://www.flickr.com/photos/pinksherbet/

Ai fost vreo data în situația de a ține foarte mult la ceva, să-ți dorești ceva cu tot dinadinsul și acel lucru să nu apară?

E săptămâna internaționala a coachingului. În această săptămână suntem câțiva coach-i care au ales să sărbătorească oferind sesiuni gratuite de coaching pentru cei care vor să vadă cum e să ai această experiență și care sunt beneficiile, ce pot câștiga.

Și asta nu e tot, nu aici e șmecheria. Poate ca niciodată după ce am agreat sesiuni de coaching cu oameni, nu m-au anunțat trei persoane la rând că vor să contramandeze, să amâne sesiunile. Ca să pot să fiu coach sau să fiu om senin de obicei mă rezum să OBSERV ceea ce văd și se întâmplă în jurul meu. De data asta însă am interpretat.

Interpretările duc la judecăți și suferință. Atât cei care sunt judecați cât și cei care judecă suferă. Mi-am zis: Dacă nu plătesc, poate oamenii, nu apreciază și atunci nu pot să fie responsabili față de alegerile lor anterioare. Dar totuși trei la rând, de ieri până azi? Mi se pare neobișnuit.

Mai ești cu mine? Ai răbdare, promit că o să merite. Azi a murit tata. Puteam să fac coaching când trebuie să merg la înmormântare? Nu, în mod evident. Există Dumnezeu. A aranjat totul ca să pot să merg să-i dau onorul tatei.

Ca să fii fericit și să nu suferi, rezumă-te la a observa și a fi curios.

Revin în forță și-ți mai spun încă ceva extra:

Dacă îmi spune cineva că nu există Dumnezeu, o să pufnesc în râs.

Ce observi? Cum poți să fi curios față de ce observi?

  • iduchin
    Fii tare Coach Ioan. Cand pierdem pe cineva drag noua, ceva din noi se rupe. Ramane o rana deschisa ce nu se mai vindeca niciodata. O vorba din batrani spune: Pe OM-ul BUN DUMNEZEU nu-l lasa!
  • Gabriela
    Sincere condoleante! Iarta-ma pentru intarziere,doar acum am aflat!Stiu cata tristete se aduna in suflet cand pierzi pe cineva drag...Un gand bun si drag pentru tine sa poti depasi durerea...Si sunt aici cu tine !Iti multumesc pentru tot ce faci pentru oameni,OM BUN!
  • Cristi Prescornita
    Imi pare rau, abia astazi am deschis mail-ul. Dumnezeu sa il ierte si sa-l odihneasca. Iar pe tine sa te intareasca si sa-i cinstesti memoria.
    Da, Dumnezeu exista si are grija sa oranduiasca totul.

    Ioane, eu mi-am pierdut tatal de prin 2000. Stiu cum e si nu vreau sa-ti adancesc durerea, golul pe care-l simti acum.
    Si ca, in memoria tatalui tau, sa te-ntorci cu piosenie iarasi spre noi, iti spun ca imi pare nespus de rau ca a trebuit sa lipsesc atata vreme de prin lumea asta a ta, a noastra, dar am avut de rezolvat ceva "trebi" lumesti.
    M-am eliberat de conflict, Ioane. Am convins elefantul. Si ?! Crezi ca sunt fericit ? Nu! Ma simt doar usurat de o imensa povara. Aceea a unei vremelnice neincrederi in semeni. S-a spulberat. Momentan. Poate ca voi invata ceva din experienta asta. Sau poate ca nu.

    Sa te gandesti la tatal tau. Sa mergi sa-i ingrijesti mormantul. Sa-i duci o floare. Sa aprinzi o lumanare. Sa-i spui ce te doare . Sa plangi, Ioane. Sa stii ca ajuta !

    Iti doresc tot binele din lume !
  • Dumnezeu sa il ierte si sa il odihneasca. Un gand bun pentru tine, Ioan.
    Da, din ce ai spus tu in post, mi-e si mai clar ca Dumnezeu stie mai bine decat noi ce avem sau nu nevoie la un moment dat. Ne dorim multe lucruri si daca nu le avem cand le vrem noi sau cand credem noi de cuviinta ca trebuie sa le primim alegem sa suferim. Si, totusi Dumnezeu / Universul stie mai bine decat noi si, tot ce avem de facut e sa ne facem partea noastra si sa lasam si Divinul sa isi faca partea lui.
    Nu am cuvinte pentru ceea ce simti tu acum, imi pare rau. Ce as face eu, as curata cu memoriile legate de el, astfel incat spiritul lui sa se duca liber acolo unde a venit momentul sa ajunga.
  • Anca
    Condoleante, Ioan. Imi pare nespus de rau ...
  • Corina
    Ionutzule, imi pare tare rau... condoleante. As vrea sa te pot ajuta cu ceva, sa nu te doara. Ma gindesc la tine cu mult drag,
    Corina
  • Roxana Tronaru
    Sincere condoleante Ioan...Stiu sentimentul din pacate...Imi pare rau
  • @Toata Lumea Va iubesc, pe fiecare in parte, asa cum stiu eu... :) si va multumesc ca ati fost langa mine...
  • da Ioane,El le programeaza altfel pentru noi, alaturi de tine la greu/.
  • Mireille
    Poate ca totusi nimic nu e la intamplare pe lumea asta si Dumnezeu ne-a dat aceasta cale, sa vedem cu sufletul . Sunt langa tine, cu sufletul !
  • Elena
    Condoleante , Dumnezeu sa-l odihneasca! Din pacate , niciodata nu esti antrenat pentru asa ceva.....dar tot Dumnezeu iti va da puterea sa mergi mai departe !
  • Melania
    Da, Ioan... Dumnezeu stie cel mai bine ce ne e permis sa experimentam. Cu aceasta credinta putem aduce obesvatia mai aproape de noi.
    Astazi, cand am citit ce ai scris am simtit nevoia sa te pot imbratisa. Atat...
  • Cristina Nedu
    Imi pare nespus de rau! Am plans cand am realizat ca tatal tau s-a stins. Am citit mesajul de pe hotmail si m-am trezit la realitate. Noianul de hartii importante de pe birou, tot ce faceam in acel moment (urgent! de neamanat!), si-au pierdut sensul. Ma lasasem din nou furata de maruntisurile vietii, iar pierdusem esenta.
    Exista Dumnezeu! El ne binecuvanteaza cu prezenta lui cand venim pe lume, apoi in toate imprejurarile vietii iar la plecare, ne imbratiseaza si ne intampina de sosire.
    EL ne daruieste tot ce avem mai drag si nu cred ca ne va lua pentru totdeauna ceea ce ne-a dat.
    Fii tare, Coachule! Ma rog pentru tine si familia ta!
  • Magda
    Sincere condoleante! :(
  • Îmi pare nespus de rău :(
    Fie ca Dumnezeu să-i odihnească sufletul !
    Condoleanţe.
    Suntem alături de voi.
    E tare greu să-ţi găseşti cuvintele potrivite în astfel de momente :(
  • margareta
    imi pare rau. condoleante!
  • Sincere condoleante! Dumnezeu chiar exista.
  • da, (mai) sunt cu tine si sufletul tau...
    ai dreptul la durere, asa cum ai si dreptul la fericire...
blog comments powered by Disqus

Previous post:

Next post: