Ai avut vreodata sentimentul, senzatia, credinta ca atunci cand construiesti sau mentii relatii mai ai nevoie de inca un pas, ca sa se intample, ceea ce-ti doresti tu? Dar experienta prin care daca ai face un pas in plus totul s-ar narui?
Ma duc sa-i fac revizia lui Blacky cainele nostru. Cum???? Ce revizie, te intrebi poate? Odata la doua luni mergem cu el la doctor, sa vedem cum mai ii evolueaza starea fragila de sanatate. Dupa ce intram, vine doamna doctor, se apropie de el si asteapta. Eu ii spun: e ok sa-l mangaiati! Ea imi spune: e ok, doar daca vrea el…
Ma intorc de la revizie. Intru in contact cu o prietena, pe ceea ce scrie ea. Ea surprinde ca nu ma manifest, ca nu vorbesc despre ceea ce ma face sa rezonez in relatie cu ce scrie ea. E curioasa. Si eu sunt curios. Si e ok. Ne intrebam unul pe altul legat de ce a scris ea acolo.
Ai simtit vreodata in viata senzatia aia de rezonanta, de conexiune, in relatie cu cel cu care dezbati ceva, lucrezi la ceva, construiesti ceva, traiesti, iubesti?
In astfel de situatii, am o vorba: “te iubesc, deci te hartuiesc”. Prietena mea, ma completeaza cu “daca vrei”.
Forma completa, acum este “te iubesc, deci te hartuiesc, daca vrei”. Astfel, expresia are in mod explicit, o linie de demarcatie, o limita. Sensul pe care il dau eu aici la “a hartui” este de “a expune”.
Eu sunt coach, fac coaching si intrebarea pe care o pun poate sa scoata ceva, pentru cel pentru care o pun.
Ma gandesc adesea, chiar pot sa expun pe cineva, cu ceea ce-i cer eu? Pentru mine, pentru sine… Unde e limita, unde e limita de demarcatie, unde pot sa opresc cererea? M-as simti foarte frustrat sa stiu ca pot sa cer, sa am curajul sa spun ceva, sa n-o fac…
Vezi tu, om bun, — da, cu tine vorbesc cititorule — acest “daca vrei” traseaza aceasta linie de demarcatie. E linia dintre aceasta actiunea normala de a cere celuilalt ceva, de a-l expune la ceea ce vreau sa spun, sa traiesc si a impune celuilalt ceea ce sunt eu. Atunci cand impui, intr-o relatie (subaltern, iubit, partener, orice) de fapt nu primesti, nu oferi nimic, ci smulgi, respectiv bagi pe gat.
Pentru mine e important sa am linia flexibila. Deobicei stabilesc linia prin a-mi construi relatia cu omul din fata mea, inainte de a face ceva.
Pot sa-ti dau exemple:
Esti vanzator, de unde stii ca poti sa ceri bani? Cum it faci oferta? De unde stii cat poti sa te intinzi?
Esti intr-o relatie, de unde stii ca poti sa spui ceea ce simti celuilalt? De unde stii cat sa ceri? Care e limita unde te opresti? De unde stii ca nu e mai departe de unde ai stabilit tu? De ce te temi, cand stabilesti limita?
Esti freelancer sau antreprenor, de unde stii unde sa te opresti cand iti propui, printr-un obiectiv sa ajungi undeva cu business-ul tau, cu proiectul tau?
Cam atat… Intrebari, tot pentru tine:
- Care sunt frustrarile tale cand nu-ti faci cunoscute cererile?
- Cum iti dai seama unde sa tragi linia de demarcatie?
- Ti-e frica ca s-ar putea sa treci linia de demarcatie? Ce s-ar intampla?
- Cum iti dai seama ca ai trecut peste linia de demarcatie?
Ai aflat ceva nou despre tine? Vrei sa faci ceva diferit? Ce? De cand? Cum o sa stii ca schimbarea are loc?
Comentarii, ma bucur intotdeauna de ele. Iti place, da mai departe…
Multumesc, iti sunt recunoscator.
ps. Poate intr-o singura propozitie: Cere si ofera cu acordul implicit sau explicit al celuilalt membru al relatiei pe care o construiesti.
#1 Dacă îți place te rog împărtășește postul pe twitter, pe facebook sau trimite mail unui Prieten căruia i-ar folosi.
Tweet
#2 Te invit să comentezi, să ai curajul să pui întrebări, să-ți faci vocea auzită și inima simțită.
Mulțumesc, ne vedem aici, pe Povești și Coaching.
