Tu-ți faci din a iubi business?

by Ioan Nicut on 13 January, 2010

O data pe an sărbătoresc ziua de nume și asta nu e mare lucru. Îți spun puțin mai târziu ce e spectaculos.

Eu sunt coach. Sunt în business-ul de a te iubi și a te accepta pe tine necondiționat. Așa cum ești tu. Voios sau trist, când iubești sau când urăști, când te bucuri sau când ești trist, ești frumos sau urât pentru că așa te percepi la un moment dat… sau poate când ești performant sau doar relaxat, când ești harnic sau leneș… Spune tu, mai spune și tu. Putem continua așa, oricât de mult vor mințile noastre raționale sau poate oricât ne zice inima.

Ce-ți spune inima acum? Dar mințișoara ta?

Cel mai des îmi iese a fi om. De câte ori mă ține inima o perioadă și sunt prezent, îmi zic: ai evoluat bă coach-ule… Până-ntr-o zi, când mă lovesc emoțiile legate de lucrurile cu care sunt în conflict sau n-am o poziție clară. Și-atunci sunt om. Și tu ești Om când te lovesc emoțiile sau când ți le reprimi. Pe vremuri încercam să țin lucrurile sub control. Acum las emoțiile să se manifeste liber și-mi ascult gândurile și glasul trupului meu.

În ce situație îți reprimi emoțiile? Ce s-ar întâmpla dacă le-ai asculta?

Dar hai să mă întorc la a investi. Investesc în fiecare clipă dragoste pentru tine, pentru semeni de-ai tăi și de-ai mei. O fac constant. Nu mi se pare o povară. Nu am nici o constrângere. Nu am nici un obstacol. Am dragoste pentru toată lumea. Și pasiune. Îmi place la nebunie ce fac. Îmi place la nebunie să fiu în relație. Îmi e atât de ușor să fiu în relație, e ca și cum aș respira. Pot să simt orice umbră, orice gest, orice umbră de bucurie, tristețe, durere. Simt și cea mai fină umbră de ezitare, intenție și curaj. Și asta te-ajută pe tine să ajungi la adevărul tău ascuns adânc în inima ta.

În ce eziți în viața ta acum? Ce intenționezi să alegi pentru tine? Ce vrei de fapt? Ce vrei de fapt?

Investesc, foarte ușor 364 de zile pe an în relația cu tine, cu oricine, oriunde, oricând. Să-ți dau un exemplu. De Sfântul Ion, am primit înapoi atât de multă dragoste, de-abia am putut s-o duc. Am primit răspunsul la ce am construit un an de zile, înainte.

Simplu spus: investești înseamnă primești. Așa e cu orice lucru, în care investești și pui energie, concentrată. Vine ziua în care ești răsplătit. Ești răsplătit în forma pe care o aștepți sau nu. Ești răsplătit cu certitudine. Știi când spun lucru, spun orice: relație cu oameni, business, proiect, vânzare, sănătate, rugăciune, prietenie, dragoste… Mai vrei, completează și tu cu ce e relevant pentru tine.

În ce vrei să investești cu pasiune? Vrei să faci ceva diferit?

Alege ceva important, alege ceva ce-ți place, alege ceva ce iubești.

Tu ce alegi?

#1 Dacă îți place te rog împărtășește postul pe twitter, pe facebook sau trimite mail unui Prieten căruia i-ar folosi.

#2 Te invit să comentezi, să ai curajul să pui întrebări, să-ți faci vocea auzită și inima simțită.

Mulțumesc, ne vedem aici, pe Povești și Coaching.
  • Magda

    Da, adevarul e ca e foarte frumos (era sa zic misto :)) ceea ce faci. Eu nu stiu daca as putea sa fac asta pt ca poate fi traumatizant, la un moment dat, si nu stiu daca sunt chiar atat de puternica.
    Dar te contrazic asupra unui lucru. Niciodata a iubi nu poate deveni un business, cel putin din punctul meu de vedere. :)
    A, si mie nu mi s-a parut ca ai primit felicitarea mea de Sf. Ion. :))

  • http://www.architecture-studio.ro miRcea

    Nu cumva ai devenit dependent de dragoste?
    Si te-nvarti doar in registrul acesta? Chiar este prezenta in tot si-n toate… nu prea cred!

    Coach Ioan, ti-am spus de mai multe ori povestea cu cei 4 mari Evrei ai lumii:
    Moise: Totul este dreptate!
    Iisus: Totul este dragoste!
    Marx: Totul este munca!
    Einstein: Totul este relativ…

    La anul te asteptam cu munca! Glumesc! (SLK 280 – doar 20.000E!!!!)

  • http://ioannicut.ro Coach Ioan

    Mircea, e bine si Toyota Avensis din dragoste… totul e relativ… adevărat… Se poate trăi din orice… Până una alta tu IUBEȘTI să desenezi… Ce este la tine?

    Doamna Doctor… La cum zâmbești și ești de jucăușă, sunt convins că îți dai seama ca dragostea nu e business…

    @oricine

    Dragostea de o dau la oameni e gratis. Timpul, șarmul și abilitățile sunt business… :)

  • magda

    Stiu eu ce sã zic acu’? :) Sunt un scorpion cu ascendent în fecioarã, deci iau totul foarte în serios. Zâmbetu’ e de fentã! :))

  • http://www.architecture-studio.ro mRcea

    “…Si-am facut alaturi si un desen
    Sa se stie despre ce parte din tine vorbesc…” Alexandru Andries

    DE UNDE STIAI CA DESENEZ?
    E primul desen pe care l-am facut in mansarda mea! Am reusit!
    Il inramez si ti-l dau mai tarziu.
    Se cheama: Les elephantes bizare

    So, Mr. Coach, you have your first result with a lazy client.

  • http://metemorfoze.blogspot.com Jeanina

    ce-mi spune mintea? ca noroc ca te cunosc, ca altfel inima nu te-ar fi crezut :)
    auzi, biznis din a iubi :)

    sau, cred ca invers… inima zice chestia aia cu norocul, mintea e cea carcotasha :)

    Nu ma mai joc! :) Nu mere sa descarc ghidul, dl Coach!

  • http://www.incomodph.ro Eugen-incomodph.ro

    Crede-ma ca fac din si cu pasiune ceea ce fac. De aici imi vin satisfactiile si sunt cele mai importante, pe langa toate dezamagirile. Mai e timp si pentru iubire? Ce bine ar fi sa fie…ca e tare frumos in clipele alea

  • http://Inspiredachievement.ro Coach Ioan

    @Magda Ce nu merge la descarcare?

  • Calin-cel-din-trecutul-frumos

    mai draga Ioane, nu m-am putut abtine sa nu post-ez si eu sa-ti spun ca de ziua Sf Ion, si anul asta ca si in alti ani, am vrut sa-ti trimit un sms de felicitare;
    atentie: eu NU trimit un mesaj de felicitare de ziua (numelui) lor DECAT celor la care tin cu adevarat, iar fiecare mesaj este PERSONALIZAT pe ceea ce cred/simt eu despre/cu “adrisant”; mesajul era trimis de la schi din Austria:
    “Pt. Ioan-cel-cu-inima-mare, cu drag La Multi Ani de ziua numelui, de la 1500 km distanta si vreo 50 – 100 cm strat de zapada pe partii :) ”
    evident ca mi-a dat “failed”, caci numarul pe care-l am eu de… 10 ani (!) nu mai e de actualitate si MI-A FOST CIUDA pentru ca era unul dintre mesajele la care tineam cel mai mult sa ajunga…
    nevermind, ajuns in tara am intrat de cateva ori pe thread-urile lansate de tine si… intotdeauna m-am umplut de o energie binefacatoare (care ma inunda din crestet pina in talpi chiar acum) si in felul asta am inceput sa restabilesc contactul – in acest plan subtil, sufletesc – cu tine…
    (in romgleza) briefly: La Multi Ani, draga Ioane si looking forward sa ajung sa adaug si eu particula coach in fata numelui tau

    see ya!

    când dau click pe descãrcare revine la pagina iniţialã în loc sã înceapã downlowd-ul. :)

  • magda

    când dau click pe descãrcare revine la pagina iniţialã în loc sã înceapã downlowd-ul. :)

  • http://Inspiredachievement.ro Coach Ioan

    @Eugen Ce te dezamageste? Care e diferenta dintre pasiune si iubire?

  • http://Inspiredachievement.ro Coach Ioan

    @Eugen Ce te dezamageste? Care e diferenta dintre pasiune si iubire?

  • http://ioannicut.ro Coach Ioan

    Salut Căline,

    Mulțumesc foarte mult pentru toate gândurile tale bune. Mulțumesc și pentru tot ce am realizat împreună. Cât despre a adăuga particula Coach, ești wellcome!!! :)

  • http://www.incomodph.ro Eugen

    Intre pasiune si iubire nu e nicio diferenta. Una fara alta nu pot exista, in opinia mea cel putin. Repet, ma incarc doar din satifactiile profesionale. daca nu pot avea ce mi-am dorit in alt plan, iau din profesie tot.

    Pentru mine Eugene, pasiunea e intensitatea cu care iubești… :)

blog comments powered by Disqus

Previous post:

Next post: