A cui nevoie o hrănesc când dau din mâini?
Nu știu cum ești tu sau cum faci dar eu mă trezesc foarte des că vreau să-i ajut pe oameni. Băi și vor sau nu vor, eu insist „Dar hai să te-ajut cu chestia asta”, hai că e deșteaptă. Azi despre: Cum să-ți recapeți energia pe care o irosești.
Să-ți dau un exemplu concret. Am văzut pe cineva care a spus explicit „și nu uita să plătești factura”. Ai auzit de expresia asta? Știi care e șmecheria. Cuvintele pe care le folosim, creează o reprezentare internă în ceea ce trăiește cel căruia îi comunicăm. Tu ce trăiești când auzi cuvântul „uită”? Dacă vrei să uite cineva ceva, folosește cuvintele nu uita să… :) Ca să creezi altă impresie în reprezentarea omului căruia-i comunici, mai bine folosești expresia „adu-ți aminte să” plătești factura…
Bine coach-ule, deja textul ăsta e lung. Ce vrei să spui de fapt?
Când am auzit expresia „nu uita să plătești factura” mi-a venit să-i spun persoanei. Costele, pot să-ți dau o opțiune? Uite folosește dumneata „amintește-ți să plătești factura” pentru că așa nu-i dai sugestia lui Gigel să uite ci să-și amintească… noroc că înainte de a reacționa în mod reflex m-a străfulgerat o întrebare.
- A cui nevoie e satisfăcută dacă spun chestia asta lui Costel? În cazul meu era clar nevoia mea, pentru că omul de lângă mine nu mi-a spus explicit că are nevoie de asta sau măcar că vrea să fie ajutat cu asta.
- Cum ar fi dacă mi-aș acorda mie atenția pe care i-o acord lui Costel atunci când nu-mi cere explicit ajutorul?
- În ce alte situații din viața ta acorzi ajutor când nu ți-este cerut explicit? (pentru mine asta e dură…)
Dacă și tu te găsești în astfel de situații comportându-te la fel am putea avea împreună următoarele avantaje:
- ne-am acorda nouă timp mai mult pentru lucrurile noastre importante;
- am avea timp mai mult pentru pasiunile noastre;
- ne-am valoriza efortul mult mai bine pentru că ar „cumpăra” doar cei care ne cer ceva explicit, care sunt interesați de ce „vindem” noi;
- am fi odihniți;
- am fi eficienți în ceea ce facem;
- ne-am concentra energia pentru cei care au nevoie de ceea ce oferim noi;
- am avea relații sănătoase pentru că am hrăni explicit nevoile celuilalt;
- am fi mai împliniți pentru că ne-am hrăni și nevoile noastre;
Adevărul crud este că nu putem să-i ajutăm pe alții dacă ne neglijăm pe noi. E ca și cum am oferi dintr-un pahar care e gol. Nu putem oferi decât din prea plinul nostru, pentru că nu oferim de la noi, ci de la Sursă. Mai explicit de la Dumnezeu sau cum îi zici tu.
Un alt adevăr crud este că poți să iubești pe ceilalți chiar dacă nu te „sacrifici” pentru ei. Paradoxal îi ajuți mai tare atunci când oferi doar când ți se cere explicit.
- În ce situații din viața ta oferi ceva ce nu ți-este cerut explicit?
- A cui nevoie este hrănită când oferi ce nu ți-este cerut explicit?
- Ce vrei să faci ceva diferit?
Photo by jcoterhals
{ 67 comments }
Ceva de genul instrucțiunilor din avion pentru situațiile de urgență: Adultul trebuie să-și pună întâi masca de oxigen, după care s-o pună copilului…
Ceva de genul instrucțiunilor din avion pentru situațiile de urgență: Adultul trebuie să-și pună întâi masca de oxigen, după care s-o pună copilului…
@Mircea :)))))))
@Mircea :)))))))
Bun ! Bun, bun, bun….si desi stiam asta ma bucur ca mi-ai amintit…deh repetitia mama invataturii….Totusi ceva nu stiu inca…e valabil si ptr copii nostri? pentru cei dragi? Ca aici pornirea este atat de puternica…ca si culpabilitatea ce apare daca te retii…
Jeannote, mulțumesc că citești și bine-ai venit pe-aici. Eu zic că e valabil și pentru copiii și cei dragi. Se aplică pentru toată lumea. Poți să descrii o situație?
Bun ! Bun, bun, bun….si desi stiam asta ma bucur ca mi-ai amintit…deh repetitia mama invataturii….Totusi ceva nu stiu inca…e valabil si ptr copii nostri? pentru cei dragi? Ca aici pornirea este atat de puternica…ca si culpabilitatea ce apare daca te retii…
Jeannote, mulțumesc că citești și bine-ai venit pe-aici. Eu zic că e valabil și pentru copiii și cei dragi. Se aplică pentru toată lumea. Poți să descrii o situație?
Poate sună cinic dar este a dracu’ de valabil.Trebuie să fii în stare să-l ajuți. Fie chiar și copilul tău… Cam ce i-ar rămâne pe cortex copilului din scena în care maică-sa se îneca cu fum de poliuretan? Nu mai rămâne întreg, garantat!
@Mircea există și alte nuanțe în afară de alb și negru, evident că poți să-l ajuți. Trebuie să-l ajuți. În situații speciale, alegeri și acțiuni speciale.
Păi asta este o situație specială cu o rezolvare clară. Sigur că nu poate fi generalizată la 100% din cazuri.
Dar exemplul meu este confirmarea pentru postul tău… aceeași situație.
Poate sună cinic dar este a dracu’ de valabil.Trebuie să fii în stare să-l ajuți. Fie chiar și copilul tău… Cam ce i-ar rămâne pe cortex copilului din scena în care maică-sa se îneca cu fum de poliuretan? Nu mai rămâne întreg, garantat!
@Mircea există și alte nuanțe în afară de alb și negru, evident că poți să-l ajuți. Trebuie să-l ajuți. În situații speciale, alegeri și acțiuni speciale.
Păi asta este o situație specială cu o rezolvare clară. Sigur că nu poate fi generalizată la 100% din cazuri.
Dar exemplul meu este confirmarea pentru postul tău… aceeași situație.
Duminica seara am primit un telefon de la fiica unei prietene, in virsta de 18 ani. Plingea si-mi spunea ca nu stie ce e cu mama ei, nu se mai intelege cu ea, nu-i mai raspunde la intrebari…
Prietena mea a fost diagnosticata acum citiva ani cu schizofrenie. A avut doua episoade psihotice, din 2005 pina acum. Nu intru in detalii. Cine stie ce inseamna boala aceasta si ce implicatii are, intelege intreaga drama pe care o poate trai o femeie cu un astfel de diagnostic, femeie care isi creste singura copilul, ramasa fara serviciu, traind dintr-o pensie de nimic, neavind in jurul ei decit citiva prieteni…
Am mers imediat la ea acasa. Nu-si mai lua tratamentul de mai mult de un an. I-am rtespectat decizia. Ma bucuram pentru ea, pentru ca parea sa-si fi gasit echilibrul prin biserica, avea o relatie deosebita cu fiica ei si reusea sa se descurce si financiar in ciuda dificultatilor…
Am gasit-o intr-un episod psihotic, a caror manifestari s-au accentuat in citeva ore…Am luat-o pe sus si am mers cu ea la spital unde am internat-o impotriva vointei ei. Am ramas cu un sentiment de culpa, pe care nu-l pot alunga, oricite argumente logice as lua in considerare. Mi-a ramas intiparita pe retina privirea ei, de caprioara ranita, atunci cind am fost s-o vizitez, in salonul in care era incuiata… Si ma intreb, cu ce drept am hotarit eu ce e mai bine pentru ea… Ma intreb, ce anume ar fi trebuit sa faca un bun prieten intr-o situatie similara… pentru ca stiu ce efecte teribile a avut medicatia prescrisa de medicul psihiatru, stiu cit de greu si-a revenit, stiu prin ce iad a trecut…
salut Dina. Long time no see…
Te întreb cum te simți legat de faptul că ai luat-o pe sus?
Duminica seara am primit un telefon de la fiica unei prietene, in virsta de 18 ani. Plingea si-mi spunea ca nu stie ce e cu mama ei, nu se mai intelege cu ea, nu-i mai raspunde la intrebari…
Prietena mea a fost diagnosticata acum citiva ani cu schizofrenie. A avut doua episoade psihotice, din 2005 pina acum. Nu intru in detalii. Cine stie ce inseamna boala aceasta si ce implicatii are, intelege intreaga drama pe care o poate trai o femeie cu un astfel de diagnostic, femeie care isi creste singura copilul, ramasa fara serviciu, traind dintr-o pensie de nimic, neavind in jurul ei decit citiva prieteni…
Am mers imediat la ea acasa. Nu-si mai lua tratamentul de mai mult de un an. I-am rtespectat decizia. Ma bucuram pentru ea, pentru ca parea sa-si fi gasit echilibrul prin biserica, avea o relatie deosebita cu fiica ei si reusea sa se descurce si financiar in ciuda dificultatilor…
Am gasit-o intr-un episod psihotic, a caror manifestari s-au accentuat in citeva ore…Am luat-o pe sus si am mers cu ea la spital unde am internat-o impotriva vointei ei. Am ramas cu un sentiment de culpa, pe care nu-l pot alunga, oricite argumente logice as lua in considerare. Mi-a ramas intiparita pe retina privirea ei, de caprioara ranita, atunci cind am fost s-o vizitez, in salonul in care era incuiata… Si ma intreb, cu ce drept am hotarit eu ce e mai bine pentru ea… Ma intreb, ce anume ar fi trebuit sa faca un bun prieten intr-o situatie similara… pentru ca stiu ce efecte teribile a avut medicatia prescrisa de medicul psihiatru, stiu cit de greu si-a revenit, stiu prin ce iad a trecut…
salut Dina. Long time no see…
Te întreb cum te simți legat de faptul că ai luat-o pe sus?
Vinovata!
As fi vrut sa pot evita violentele, agresiunea de orice fel…
De fapt in mine sint doua tabere, una care acuza, alta care incearca sa se apere aducind fel si fel de argumente !
Poate ca ar fi trebuit sa gasesc o alta solutie. Poate ar fi trebuit sa gasesc pe cineva de incredere care sa stea cu ea si cu fiica ei… Cind a avut celelalte episoade am incercat sa o protejez pe fetita, trimitind-o la mine acasa. Nu a stiut decit ca mama ei nu se simte bine si ca are nevoie de ajutor medical. Acum a fost un adevarat soc pentru ea. O parte din mine imi spune ca in acel moment altceva nu puteam face, o parte imi spune ca mi-am arogat drepturi pe care nu le am, ca am incalcat niste limite pe care nu ar fi trebuit sa le incalc … Atunci cind a intrerupt tratamentul stia ce presupune asta, ce se poate intimpla… Dar nu am discutat niciodata deschis despre aceasta posibilitate !
In seara asta am primit un mesaj de la ea in care-mi cerea iertare… Tot ea !
Cred ca psihicul unui om reprezinta un intreg univers si ca ceeea ce pare a fi anormalitate pentru unii, poate fi o normalitate la care altii nu au acces. Nu poti reduce totul la reactii chimice…
Vorbind cu diversi specialisti carora le-am cerut o opinie, trecind peste raspunsurile legate de tratament , care urmau toate aceeasi linie, mi s-au spus citeva lucruri pe care nu le-am inteles in totalitate:
Am fost intrebata de ce vreau sa-mi ajut prietena atit timp cit ea nu mi-a cerut explicit lucrul acesta, de ce m-am transformat in purtatorul ei de cuvint, ce sta in spatele gesturilor mele, ce le motiveaza cu adevarat…
Apoi altcineva mi-a spus sa incerc sa ma detasez, pentru ca sint prea implicata emotional si ca risc sa fiu prinsa in “vortexul” manifestarilor bolii
Iar a treia persoana mi-a spus sa ma gindesc ce anume e in neregula cu mine, daca am astfel de prieteni, daca atrag spre mine oameni cu astfel de probleme…
Este aceasta o situatie de viata in care pot oferi ceva ce nu mi-a fost cerut explicit ?
Nu e de ajuns faptul ca e prietena mea (de peste 12 ani), ca e singura si sub tratament ca sa fiu motivata sa o ajut?
Ar trebui sa ma gindesc daca nu cumva, ajutind-o, nu-mi hranesc de fapt o nevoie a mea si ce anume se ascunde in spatele acelei nevoi ?
Vinovata!
As fi vrut sa pot evita violentele, agresiunea de orice fel…
De fapt in mine sint doua tabere, una care acuza, alta care incearca sa se apere aducind fel si fel de argumente !
Poate ca ar fi trebuit sa gasesc o alta solutie. Poate ar fi trebuit sa gasesc pe cineva de incredere care sa stea cu ea si cu fiica ei… Cind a avut celelalte episoade am incercat sa o protejez pe fetita, trimitind-o la mine acasa. Nu a stiut decit ca mama ei nu se simte bine si ca are nevoie de ajutor medical. Acum a fost un adevarat soc pentru ea. O parte din mine imi spune ca in acel moment altceva nu puteam face, o parte imi spune ca mi-am arogat drepturi pe care nu le am, ca am incalcat niste limite pe care nu ar fi trebuit sa le incalc … Atunci cind a intrerupt tratamentul stia ce presupune asta, ce se poate intimpla… Dar nu am discutat niciodata deschis despre aceasta posibilitate !
In seara asta am primit un mesaj de la ea in care-mi cerea iertare… Tot ea !
Cred ca psihicul unui om reprezinta un intreg univers si ca ceeea ce pare a fi anormalitate pentru unii, poate fi o normalitate la care altii nu au acces. Nu poti reduce totul la reactii chimice…
Vorbind cu diversi specialisti carora le-am cerut o opinie, trecind peste raspunsurile legate de tratament , care urmau toate aceeasi linie, mi s-au spus citeva lucruri pe care nu le-am inteles in totalitate:
Am fost intrebata de ce vreau sa-mi ajut prietena atit timp cit ea nu mi-a cerut explicit lucrul acesta, de ce m-am transformat in purtatorul ei de cuvint, ce sta in spatele gesturilor mele, ce le motiveaza cu adevarat…
Apoi altcineva mi-a spus sa incerc sa ma detasez, pentru ca sint prea implicata emotional si ca risc sa fiu prinsa in “vortexul” manifestarilor bolii
Iar a treia persoana mi-a spus sa ma gindesc ce anume e in neregula cu mine, daca am astfel de prieteni, daca atrag spre mine oameni cu astfel de probleme…
Este aceasta o situatie de viata in care pot oferi ceva ce nu mi-a fost cerut explicit ?
Nu e de ajuns faptul ca e prietena mea (de peste 12 ani), ca e singura si sub tratament ca sa fiu motivata sa o ajut?
Ar trebui sa ma gindesc daca nu cumva, ajutind-o, nu-mi hranesc de fapt o nevoie a mea si ce anume se ascunde in spatele acelei nevoi ?
@Dina doar tu poti sa-ti raspunzi la intrebarea ce nevoie iti hranesti. Ce nevoie iti hranesti?
Vorbesti de cele 2 tabere, una care acuza si cea care se apara. In ce condititii s-ar impaca cele 2 tabere?
Imagineaza-ti ca suntem sus, pe varful unui munte si ca ne uitam la Dina care reactioneaza la ce aude despre prietena ei (de peste 12 ani) de la fica ei care plange.
Ce poti sa vezi diferit, acum despre reactia Dinei?
@Dina doar tu poti sa-ti raspunzi la intrebarea ce nevoie iti hranesti. Ce nevoie iti hranesti?
Vorbesti de cele 2 tabere, una care acuza si cea care se apara. In ce condititii s-ar impaca cele 2 tabere?
Imagineaza-ti ca suntem sus, pe varful unui munte si ca ne uitam la Dina care reactioneaza la ce aude despre prietena ei (de peste 12 ani) de la fica ei care plange.
Ce poti sa vezi diferit, acum despre reactia Dinei?
Buna dimineata, Ioan !
Reactia a fost normala, fireasca…
Cit despre cele doua tabere, probabil ca am nevoie de confirmari, pentru a face pace, confirmari care vor veni odata cu imbunatatirea starii de sanatate a prietenei mele. Cind va fi ok, pe linia de plutire, nu voi mai amina si voi incerca sa o provoc la o discutie despre boala sa, pe care se pare ca nu a acceptat-o niciodata si implicit despre “procedura de urgenta” in cazurile de forta majora.
Nu stiu daca imi hranesc vreo nevoie, Ioan, intrebarea mea era daca ar trebui sa caut in spatele fiecarui gest facut, alte motivatii decit cele vizibile, subintelese, etc
Multumesc ! :)
Buna dimineata, Ioan !
Reactia a fost normala, fireasca…
Cit despre cele doua tabere, probabil ca am nevoie de confirmari, pentru a face pace, confirmari care vor veni odata cu imbunatatirea starii de sanatate a prietenei mele. Cind va fi ok, pe linia de plutire, nu voi mai amina si voi incerca sa o provoc la o discutie despre boala sa, pe care se pare ca nu a acceptat-o niciodata si implicit despre “procedura de urgenta” in cazurile de forta majora.
Nu stiu daca imi hranesc vreo nevoie, Ioan, intrebarea mea era daca ar trebui sa caut in spatele fiecarui gest facut, alte motivatii decit cele vizibile, subintelese, etc
Multumesc ! :)
@Dina cu placere! :)
ps. Sa provoci o discutie despre boala ei ca sa ce (pentru tine)?
@Dina cu placere! :)
ps. Sa provoci o discutie despre boala ei ca sa ce (pentru tine)?
As vrea sa pot discuta deschis despre boala si implicatiile ei si despre cum se raporteaza la ele, despre cum a perceput interventia in forta a prietenilor si ce si-ar dori, cunoscind toate aceste lucruri, in cazul in care va interveni o noua criza !
Cred ca ar fi benefica pentru toti discutia asta…
Nu mi-ai raspuns insa la intrebare !
Ar trebui sa caut in spatele fiecarui gest facut, alte motivatii decit cele vizibile, subintelese, etc ?
Te intreb pentru ca recent am intilnit termenul de “sindrom al celui care vrea sa ajute” si as fi dorit sa aflu mai multe… Ma poti ajuta? :)
As vrea sa pot discuta deschis despre boala si implicatiile ei si despre cum se raporteaza la ele, despre cum a perceput interventia in forta a prietenilor si ce si-ar dori, cunoscind toate aceste lucruri, in cazul in care va interveni o noua criza !
Cred ca ar fi benefica pentru toti discutia asta…
Nu mi-ai raspuns insa la intrebare !
Ar trebui sa caut in spatele fiecarui gest facut, alte motivatii decit cele vizibile, subintelese, etc ?
Te intreb pentru ca recent am intilnit termenul de “sindrom al celui care vrea sa ajute” si as fi dorit sa aflu mai multe… Ma poti ajuta? :)
Ioan, revin cu scuzele de rigoare…Am realizat mai tirziu ca modul in care m-am exprimat e un pic ambiguu! Nu vreau sa fiu inteleasa gresit ! As vrea sa stiu daca ma poti ajuta cu informatii privind acest “sindrom” mentionat mai sus… E important pentru mine ! Multumesc !:)
Ca medic, dupa parerea mea, ai procedat foarte bine. Atunci cand viata sau sanatatea unui om este in pericol si el nu poate hotara pt. sine, sa se salveze, din punctul meu de vedere, oricine altcineva din jurul sau are datoria umana sa faca asta. Dar,desigur, e doar parerea mea. Probabil ca de-aia mi-am ales aceasta meserie, pt ca viata, sanatatea mi se par mai presus de orice si trebuie aparate cu orice pret. :)
@Dina Te pot ajuta făcând coaching odată cu tine… dacă îți place și poți, mergi mai departe. Oricum toate părțile: tu și eu rămânem cu ceva.
Ioan, revin cu scuzele de rigoare…Am realizat mai tirziu ca modul in care m-am exprimat e un pic ambiguu! Nu vreau sa fiu inteleasa gresit ! As vrea sa stiu daca ma poti ajuta cu informatii privind acest “sindrom” mentionat mai sus… E important pentru mine ! Multumesc !:)
Ca medic, dupa parerea mea, ai procedat foarte bine. Atunci cand viata sau sanatatea unui om este in pericol si el nu poate hotara pt. sine, sa se salveze, din punctul meu de vedere, oricine altcineva din jurul sau are datoria umana sa faca asta. Dar,desigur, e doar parerea mea. Probabil ca de-aia mi-am ales aceasta meserie, pt ca viata, sanatatea mi se par mai presus de orice si trebuie aparate cu orice pret. :)
@Dina Te pot ajuta făcând coaching odată cu tine… dacă îți place și poți, mergi mai departe. Oricum toate părțile: tu și eu rămânem cu ceva.
ma bag si eu, fara sa mi se ceara… nevoia mea, evident…
exista, poate, un sindrom al celui care vrea sa ajute.
manifestarea lui extrema e cea in care ajuti baba sa treaca strada, cand ea, saraca, nu voia…
in situatii de urgenta, indiferent care ar fi motivatia din spatele gestului pe care el faci, indiferent daca actionand pentru a salva pe cineva iti satisfaci nevoile de salvator, actiunea e esentiala!
in momentul in care nevoia celuilalt e mai mare, nu iti mai pui asemenea intrebari.
desigur ca actionand pentru a salva poti modifica un destin, iar apoi urmeaza sa suporti consecintele.
nevoi ale noastre exista in spatele fiecarui gest aparent altruist. in fata unor situatii de criza insa nu ne putem opri sa evaluam care nevoie e mai mare…
si, pe de alta parte, si nevoile noastre, atata timp cat nu dauneaza altora, merita implinite…
ma bag si eu, fara sa mi se ceara… nevoia mea, evident…
exista, poate, un sindrom al celui care vrea sa ajute.
manifestarea lui extrema e cea in care ajuti baba sa treaca strada, cand ea, saraca, nu voia…
in situatii de urgenta, indiferent care ar fi motivatia din spatele gestului pe care el faci, indiferent daca actionand pentru a salva pe cineva iti satisfaci nevoile de salvator, actiunea e esentiala!
in momentul in care nevoia celuilalt e mai mare, nu iti mai pui asemenea intrebari.
desigur ca actionand pentru a salva poti modifica un destin, iar apoi urmeaza sa suporti consecintele.
nevoi ale noastre exista in spatele fiecarui gest aparent altruist. in fata unor situatii de criza insa nu ne putem opri sa evaluam care nevoie e mai mare…
si, pe de alta parte, si nevoile noastre, atata timp cat nu dauneaza altora, merita implinite…
@Jane & @Magda mulțumesc frumos pentru perspectivele voastre. Din asta sigur are toată lumea de câștigat ceva. Pentru voi două menționez modul în care remarcați „din punctul vostru de vedere”. Asta ne ajută pe noi toți, să ne asumăm responsabilitatea pentru ce alegem să facem cu ce primim de la alții.
@Everybody – Mulțumesc pentru ce învăț în permanență de la voi.
@Jane & @Magda mulțumesc frumos pentru perspectivele voastre. Din asta sigur are toată lumea de câștigat ceva. Pentru voi două menționez modul în care remarcați „din punctul vostru de vedere”. Asta ne ajută pe noi toți, să ne asumăm responsabilitatea pentru ce alegem să facem cu ce primim de la alții.
@Everybody – Mulțumesc pentru ce învăț în permanență de la voi.
Am ales sa ma bag si eu in seama, poate readucem comment-urile acolo unde erau acum ceva vreme (83 cele de la postul cu comparatia). Sper ca Mircea si Marian sunt pe receptie…
Stimata doamna Dina as vrea sa va intreb un singur lucru: daca acum aveti asemenea razboi interior ce s-ar fi intamplat in mintea dumneavoastra daca nu faceati nimic? Pur si simplu inchideati telefonul si nu reactionati in nici un fel. Cum credeti ca v-ati fi simtit atunci?
Salut Dragos,
Nu te-am mai văzut pe-aici de-o veșnicie… :) Mulțumesc pentru vizită și contribuția ta.
Va salut si eu la randul meu domnule. N-am avut net in week-end asa ca am citit abia astazi.
Am fost p’aici cam tot timpul dar doar am citit si , ca sa fiu extrem de sincer, m-am minunat de cat de putine comentarii sunt :). A fost alegerea mea sa nu intervin la articolele anterioare pentru ca apropierea din ce in ce mai vadita de spiritualitatea indiana (Deepack Chopra etc.) ma face sa fiu un pic reticent. Eu am trecut prin asta si nu este deloc calea mea. In plus am fost de prea multe ori etichetat ca fanatic religios ca sa-mi doresc sa se mai intample inca o data :).
Multumesc mult pentru aprecieri sper sa le mai pastrati si dupa ce cititi ce am scris mai sus…
@Dragoș Poate îmi spui unde pot să găsesc documentat în ortodoxie chestiile astea pe care tu le numești „aproprierea tot mai vădită de Deepak…” Sunt convins că există, pentru că n-au inventat ăștia cu fizica cuantică textele astea… Eu credeam că asta e fizică cuantică ce zici tu spiritualitate indiana…
Am ales sa ma bag si eu in seama, poate readucem comment-urile acolo unde erau acum ceva vreme (83 cele de la postul cu comparatia). Sper ca Mircea si Marian sunt pe receptie…
Stimata doamna Dina as vrea sa va intreb un singur lucru: daca acum aveti asemenea razboi interior ce s-ar fi intamplat in mintea dumneavoastra daca nu faceati nimic? Pur si simplu inchideati telefonul si nu reactionati in nici un fel. Cum credeti ca v-ati fi simtit atunci?
Salut Dragos,
Nu te-am mai văzut pe-aici de-o veșnicie… :) Mulțumesc pentru vizită și contribuția ta.
Va salut si eu la randul meu domnule. N-am avut net in week-end asa ca am citit abia astazi.
Am fost p’aici cam tot timpul dar doar am citit si , ca sa fiu extrem de sincer, m-am minunat de cat de putine comentarii sunt :). A fost alegerea mea sa nu intervin la articolele anterioare pentru ca apropierea din ce in ce mai vadita de spiritualitatea indiana (Deepack Chopra etc.) ma face sa fiu un pic reticent. Eu am trecut prin asta si nu este deloc calea mea. In plus am fost de prea multe ori etichetat ca fanatic religios ca sa-mi doresc sa se mai intample inca o data :).
Multumesc mult pentru aprecieri sper sa le mai pastrati si dupa ce cititi ce am scris mai sus…
@Dragoș Poate îmi spui unde pot să găsesc documentat în ortodoxie chestiile astea pe care tu le numești „aproprierea tot mai vădită de Deepak…” Sunt convins că există, pentru că n-au inventat ăștia cu fizica cuantică textele astea… Eu credeam că asta e fizică cuantică ce zici tu spiritualitate indiana…
“Razboi”, e un pic cam mult spus ! I-as spune doar “conflict”, dar unul amplificat de specificul bolii si de implicarea mea emotionala…
Si ca sa va raspund la intrebare, domnule Gheorghe – Dragos, varianta pe care o puneti in discutie pentru mine nu a existat niciodata! Nu am pus problema daca ar fi trebuit sa intervin sau sa asist pasiv la ce i se intimpla prietenei mele, ci intervenind, care ar fi fost cea mai buna solutie! Am raspuns totodata, la una din intrebarile puse de Ioan, relatind o situatie din viața in care intervii fara sa ti se ceara acest lucru.
Magda, Jane – va multumesc pentru interventii si pentru parerile expuse ! Sint de acord cu ce spuneti… nimic nu valoreaza cit o viata!
Nedumeririle mele sint legate de lucrurile pe care mi le-au spus cei trei specialisti, psihologi, legate de motivatie…
Jane, am descoperit si eu acum ceva timp, ca in spatele fiecarui gest, aparent altruist, exista o nevoie a ta…”Descoperirea” m-a cam bulversat pentru ca dadea peste cap o multime de lucruri, pe care le credeam asezate si bine stabilite in mintea mea… Nu vreau sa dezvolt acum ideea ! Vreau doar sa spun ca poti face acest lucru inconstient, sau poti incerca sa cauti acele nevoi ascunse in spatele gesturilor si sa le scoti la suprafata, sa le constientizezi, sa ti le asumi, sa te cunosti mai bine… Cum procedezi? O poti face singur? Ai nevoie de ajutor specializat ? Cine te poate asigura ca raspunsurile gasite sint corecte ?
Dar gata! Am vorbit cam mult ! Probabil e si asta o nevoie ce trebuia hranita… :)
Inca o data, va multumesc !
da, se poate face de una singura, si da, e minunat sa ai parte de ajutor specializat… uite, intrebarile lui Ioan sunt din cele care rascolesc motivatiile…
pentru mine una din intrebarile de baza este: de ce e important sa…? iar apoi, o data ce mi-am dat un raspuns, ii pun si lui aceeasi intrebare: de ce e important? ce obtin? sau, cum ar spune Ioan: ce nevoie imi hraneste? si tot asa, pana cand simti ceva cald in inima…
de corectitudinea raspunsurilor gasite cred ca inima ta te poate asigura cel mai bine…
la inceput si eu m-am intristat cand m-am descoperit mai putin altruista decat credeam. apoi, mi-am dat seama ca egoismul meu e destul de sanatos…
uneori te poti insela, poti sa nu ajungi de la inceput in centru, dar tot e un pas in plus… fiecare strat dezvaluit poate ascunde o comoara…
@Jane:
E prima dat cand aud de ideea de: “egoism (destul de) sanatos”. Ma mira putin pentru ca nu prea se “asorteaza” cu educatia si convingerile mele dar in acelasi timp imi da si o informatie destul de buna. De foarte mult timp suspectam ca psihologia, si as spune ca si coachingul in mare masura, incearca sa sugereze ideea ca egoismul este bun si ca nu exista actiuni dezinteresate. Exemplul concret vine in fraza scrisa de doamna Dina: “Iar a treia persoana mi-a spus sa ma gindesc ce anume e in neregula cu mine, daca am astfel de prieteni, daca atrag spre mine oameni cu astfel de probleme…”. Mai sa fie! Adica ajungem cumva sa refuzam prezenta in viata noastra a oamenilor cu care viata nu a fost la fel de generoasa ca in cazul nostru? Mai degraba le refuzam dreptul la prezenta in lume si viata”. Atunci oamenii astia care au nevoie de ajutor si de dragoste sunt deja condamnati si de noi? De ce trebuie sa aleg ce este mai comod si mai “bine” pentru mine? Si mai ales cum stiu eu ca “binele” este bine? Si in cazul asta ce inseamna dragoste? Sa ma iubesc pe mine atat de mult incat sa refuz sa-i ajut pe cei din jur, e drept in masura in care pot eu sa-i ajut? Indicatorul “caldura in inima” pe care il amintiti si este oarecum asociat mai sus cu “egosim destul de sanatos” ma face sa fiu foarte neincrezator in metoda…
Va multumesc pentru raspuns. Nu stiu de ce a fost asa taios dar probabil ca intrebarea mea, o persoana oarecare (nu sunt psiholog si nici nu-mi doresc sa fiu), a generat asta. Imi cer iertare daca v-am tulburat dar nu am intervenit din curiozitate si Ioan stie asta :).
As fi vrut sa spun de la inceput ca a ajunge sa ne punem probleme pentru lucruri normale este, din pacate, natural pentru lumea in care traim si in care pur si simplu anormalul a devenit normal iar lucrurile normale trebuie sa fie supuse unui examen psihologic amanuntit care sa dezvaluie mecanismul care le-a generat. Nici nu mi-a trecut prin cap ca v-ati pus problema sa nu interveniti :) dar trebuia sa incep cumva discutia, nu?
Singura idee care m-a facut sa intervin, poate prea direct este adevarat, a fost o parte din ceea ce ati spus prima data: “Ma bucuram pentru ea, pentru ca parea sa-si fi gasit echilibrul prin biserica, avea o relatie deosebita cu fiica ei si reusea sa se descurce si financiar in ciuda dificultatilor…”.
Banuiesc, nu e bine sa o fac dar oricum am eu o nevoie in cazul asta, ca nu faceti parte din grupul de prieteni sau apropiati pe care ii avea in biserica si ca relatia dumneavoastra de prietenie dura de mai mult timp decat mersul ei la biserica.
Ma gandesc, evident este nevoie mea si o asum, ca nu ar fi stricat sa anuntati si pe cei apropiatia ei in biserica, eventual macar pe duhovnicul ei, despre episodul acesta si despre internare. Am intalnit parohii in care comuniunea liturgica este atat de stransa incat te fac sa te simti ca o parte dintr-o mare familie. Daca nu ati facut-o inca nici acum nu este timpul trecut si va rog sa o faceti pentru ca daca numai spitalizarea si tratamentul ar fi vindecat-o nu ar mai fi avut nevoie de biserica, dar, din ce spuneati in primul dumneavoastra post, cele doua au fost complementare la un moment dat cand lucrurile mergeau bine.
“Razboi”, e un pic cam mult spus ! I-as spune doar “conflict”, dar unul amplificat de specificul bolii si de implicarea mea emotionala…
Si ca sa va raspund la intrebare, domnule Gheorghe – Dragos, varianta pe care o puneti in discutie pentru mine nu a existat niciodata! Nu am pus problema daca ar fi trebuit sa intervin sau sa asist pasiv la ce i se intimpla prietenei mele, ci intervenind, care ar fi fost cea mai buna solutie! Am raspuns totodata, la una din intrebarile puse de Ioan, relatind o situatie din viața in care intervii fara sa ti se ceara acest lucru.
Magda, Jane – va multumesc pentru interventii si pentru parerile expuse ! Sint de acord cu ce spuneti… nimic nu valoreaza cit o viata!
Nedumeririle mele sint legate de lucrurile pe care mi le-au spus cei trei specialisti, psihologi, legate de motivatie…
Jane, am descoperit si eu acum ceva timp, ca in spatele fiecarui gest, aparent altruist, exista o nevoie a ta…”Descoperirea” m-a cam bulversat pentru ca dadea peste cap o multime de lucruri, pe care le credeam asezate si bine stabilite in mintea mea… Nu vreau sa dezvolt acum ideea ! Vreau doar sa spun ca poti face acest lucru inconstient, sau poti incerca sa cauti acele nevoi ascunse in spatele gesturilor si sa le scoti la suprafata, sa le constientizezi, sa ti le asumi, sa te cunosti mai bine… Cum procedezi? O poti face singur? Ai nevoie de ajutor specializat ? Cine te poate asigura ca raspunsurile gasite sint corecte ?
Dar gata! Am vorbit cam mult ! Probabil e si asta o nevoie ce trebuia hranita… :)
Inca o data, va multumesc !
da, se poate face de una singura, si da, e minunat sa ai parte de ajutor specializat… uite, intrebarile lui Ioan sunt din cele care rascolesc motivatiile…
pentru mine una din intrebarile de baza este: de ce e important sa…? iar apoi, o data ce mi-am dat un raspuns, ii pun si lui aceeasi intrebare: de ce e important? ce obtin? sau, cum ar spune Ioan: ce nevoie imi hraneste? si tot asa, pana cand simti ceva cald in inima…
de corectitudinea raspunsurilor gasite cred ca inima ta te poate asigura cel mai bine…
la inceput si eu m-am intristat cand m-am descoperit mai putin altruista decat credeam. apoi, mi-am dat seama ca egoismul meu e destul de sanatos…
uneori te poti insela, poti sa nu ajungi de la inceput in centru, dar tot e un pas in plus… fiecare strat dezvaluit poate ascunde o comoara…
@Jane:
E prima dat cand aud de ideea de: “egoism (destul de) sanatos”. Ma mira putin pentru ca nu prea se “asorteaza” cu educatia si convingerile mele dar in acelasi timp imi da si o informatie destul de buna. De foarte mult timp suspectam ca psihologia, si as spune ca si coachingul in mare masura, incearca sa sugereze ideea ca egoismul este bun si ca nu exista actiuni dezinteresate. Exemplul concret vine in fraza scrisa de doamna Dina: “Iar a treia persoana mi-a spus sa ma gindesc ce anume e in neregula cu mine, daca am astfel de prieteni, daca atrag spre mine oameni cu astfel de probleme…”. Mai sa fie! Adica ajungem cumva sa refuzam prezenta in viata noastra a oamenilor cu care viata nu a fost la fel de generoasa ca in cazul nostru? Mai degraba le refuzam dreptul la prezenta in lume si viata”. Atunci oamenii astia care au nevoie de ajutor si de dragoste sunt deja condamnati si de noi? De ce trebuie sa aleg ce este mai comod si mai “bine” pentru mine? Si mai ales cum stiu eu ca “binele” este bine? Si in cazul asta ce inseamna dragoste? Sa ma iubesc pe mine atat de mult incat sa refuz sa-i ajut pe cei din jur, e drept in masura in care pot eu sa-i ajut? Indicatorul “caldura in inima” pe care il amintiti si este oarecum asociat mai sus cu “egosim destul de sanatos” ma face sa fiu foarte neincrezator in metoda…
Va multumesc pentru raspuns. Nu stiu de ce a fost asa taios dar probabil ca intrebarea mea, o persoana oarecare (nu sunt psiholog si nici nu-mi doresc sa fiu), a generat asta. Imi cer iertare daca v-am tulburat dar nu am intervenit din curiozitate si Ioan stie asta :).
As fi vrut sa spun de la inceput ca a ajunge sa ne punem probleme pentru lucruri normale este, din pacate, natural pentru lumea in care traim si in care pur si simplu anormalul a devenit normal iar lucrurile normale trebuie sa fie supuse unui examen psihologic amanuntit care sa dezvaluie mecanismul care le-a generat. Nici nu mi-a trecut prin cap ca v-ati pus problema sa nu interveniti :) dar trebuia sa incep cumva discutia, nu?
Singura idee care m-a facut sa intervin, poate prea direct este adevarat, a fost o parte din ceea ce ati spus prima data: “Ma bucuram pentru ea, pentru ca parea sa-si fi gasit echilibrul prin biserica, avea o relatie deosebita cu fiica ei si reusea sa se descurce si financiar in ciuda dificultatilor…”.
Banuiesc, nu e bine sa o fac dar oricum am eu o nevoie in cazul asta, ca nu faceti parte din grupul de prieteni sau apropiati pe care ii avea in biserica si ca relatia dumneavoastra de prietenie dura de mai mult timp decat mersul ei la biserica.
Ma gandesc, evident este nevoie mea si o asum, ca nu ar fi stricat sa anuntati si pe cei apropiatia ei in biserica, eventual macar pe duhovnicul ei, despre episodul acesta si despre internare. Am intalnit parohii in care comuniunea liturgica este atat de stransa incat te fac sa te simti ca o parte dintr-o mare familie. Daca nu ati facut-o inca nici acum nu este timpul trecut si va rog sa o faceti pentru ca daca numai spitalizarea si tratamentul ar fi vindecat-o nu ar mai fi avut nevoie de biserica, dar, din ce spuneati in primul dumneavoastra post, cele doua au fost complementare la un moment dat cand lucrurile mergeau bine.
Dincolo de toate teoriile , de toate chestiile astea mai mult sau mai putin psihologice, cred ca ai facut ceea ce trebuia facut . Nimic nu mai conteaza cand e la mijloc viata unui om.Pentru ca aici vorbim de un om bolnav , incapabil sa mai inteleaga ce se intampla, sa mai perceapa lucrurile normal. Ai ajutat un prieten pentru ca asa ti-a dictat inima. Maica Tereza nu cred ca-si punea atatea intrebari si nici nu-si studia fiece gest, cautand in carti de psihanaliza ce se “ascunde” in spatele unei fapte bune. S-au scris si se vor mai scrie tomuri intregi de carti despre asta dar adevarul ramane unul singur: in ziua in care fiecare dintre noi isi va analiza sub lupa fiecare cuvant, gest, zambet si va respira conform unui grafic impecabil construit, lumea va fi perfecta dar perfectiunea ei va straluci rece, lipsita de caldura umana. Ne va fi dor de altruism, omenie, empatie, bunatate…
Inca o data, bravo pentru ce-ai facut! Din fericire, am in jurul meu prieteni care ar face pentru mine exact ce ai facut tu in situatia data.
@Corina Mulțumesc că ai venit pe Blog. Sunt de acord cu Maica Tereza, care iubea pur și simplu…
Dincolo de toate teoriile , de toate chestiile astea mai mult sau mai putin psihologice, cred ca ai facut ceea ce trebuia facut . Nimic nu mai conteaza cand e la mijloc viata unui om.Pentru ca aici vorbim de un om bolnav , incapabil sa mai inteleaga ce se intampla, sa mai perceapa lucrurile normal. Ai ajutat un prieten pentru ca asa ti-a dictat inima. Maica Tereza nu cred ca-si punea atatea intrebari si nici nu-si studia fiece gest, cautand in carti de psihanaliza ce se “ascunde” in spatele unei fapte bune. S-au scris si se vor mai scrie tomuri intregi de carti despre asta dar adevarul ramane unul singur: in ziua in care fiecare dintre noi isi va analiza sub lupa fiecare cuvant, gest, zambet si va respira conform unui grafic impecabil construit, lumea va fi perfecta dar perfectiunea ei va straluci rece, lipsita de caldura umana. Ne va fi dor de altruism, omenie, empatie, bunatate…
Inca o data, bravo pentru ce-ai facut! Din fericire, am in jurul meu prieteni care ar face pentru mine exact ce ai facut tu in situatia data.
@Corina Mulțumesc că ai venit pe Blog. Sunt de acord cu Maica Tereza, care iubea pur și simplu…
Tocmai am citit ceva interesant. Poate fi chiar un nou topic. Am citi ca, chiar si atunci cand aleg altii pt. noi, faptul ca acceptam sa aleaga in locul nostru si acceptam alegerea lor pt. noi, reprezinta de fapt tot alegerea noastra. Adica avem libertatea sa nu acceptam asta. Coach imi spunea la un moment dat ca am ales o anume chestiune pt. altcineva si nu l-am lasat sa aleaga singur. Tocmai am citit ca avea libertatea sa nu accepte asta. :)
Sper ca ati inteles ceva din brambureala gandurilor mele :))
@Magda, e una să alegi conștient și alta să accepți inconștient o situație așa cum e…. :)
De ce crezi ca cei care accepta sa aleaga altii pt. ei o fac inconstient? :)
păi nu știu, meseria mea este să aflu…
Tocmai am citit ceva interesant. Poate fi chiar un nou topic. Am citi ca, chiar si atunci cand aleg altii pt. noi, faptul ca acceptam sa aleaga in locul nostru si acceptam alegerea lor pt. noi, reprezinta de fapt tot alegerea noastra. Adica avem libertatea sa nu acceptam asta. Coach imi spunea la un moment dat ca am ales o anume chestiune pt. altcineva si nu l-am lasat sa aleaga singur. Tocmai am citit ca avea libertatea sa nu accepte asta. :)
Sper ca ati inteles ceva din brambureala gandurilor mele :))
@Magda, e una să alegi conștient și alta să accepți inconștient o situație așa cum e…. :)
De ce crezi ca cei care accepta sa aleaga altii pt. ei o fac inconstient? :)
păi nu știu, meseria mea este să aflu…
Revin cam tirziu pentru ca am fost cam “prinsa” zilele astea !
Imi pare rau pentru modul in care a fost perceput raspunsul meu … si cred ca ai dreptate…sint o impulsiva, mai ales cind sint implicata emotional in problema discutata. Dragos (permite-mi sa-ti spun asa) iti cer iertare pentru doza de agresivitate transmisa, nu ai nici o vina, sint doar problemele mele nerezolvate…
Revenind la ce m-ai intrebat, nu pot sa-ti spun decit ca nu are prieteni in comunitatea bisericii unde merge si ca m-am gindit si la duhovnicul ei, dar a insistat sa nu facem lucrul asta. Duhovnicul stie despre episoadele anterioare . Mi-a spus sa o las pe ea sa hotarasca ce va face mai departe si sa nu mai intervin. Acum e bine, atit cit se poate, e marcata de cele intimplate, e acasa, sub un alt tratament pe care se pare ca-l suporta mai bine si merge in continuare la biserica. Tot ce pot face acum e sa ma rog pentru ea si sa-i fiu aproape. Atit !
Iti multumesc ! :)
Comments on this entry are closed.