Uneori de gestul tău depinde o viață așa cum zice Cristian în povestea lui despre Cristina. Și gestul tău e determinat de cine ești sau cine vrei să fii. Și dacă vrei să fii generos sau să iubești pentru că pentru tine contează viața poți să fii în fața unei alegeri.

Vrei să fii generos, vrei să susții viața? A fi este a face. A face este a fi. Pentru că așa văd eu situația asta, aici, acum.

Tu poți s-o vezi diferit și asta vorbește despre tine, să faci altceva care să-ți hrănească nevoile tale oricât de abstracte, unice și legitime. Pentru că sunt nevoile tale, care te reprezintă pe tine. Doar pe tine.

Împacă-te cu tine, căci ești minunat oricum și nu ești generos doar pentru că așa văd eu, sau el, sau ea.

Aleg să fac ceva acum pentru că știu cine sunt, indiferent de cum sunt perceput.

Tu cine ești? Tu ce alegi?

Photo by Pink Sherbet

The Pyramids will not last a moment compared with the daisy. — Lawrence, D. H.
Piramidele nu dăinuiesc o secundă în COMPARAȚIE cu o Margaretă.

Mă trezesc uneori că fac cele mai defavorabile comparații chiar și pentru mine. De exemplu îmi compar blogul cu al unui blogger puternic cum ar fi Manafu sau poate mă compar cu un Maestru în Coaching. Hai să-ți spun un secret. Să nu-l mai spui nimănui. De multe ori când fac astfel comparații mă simt neplăcut ca să nu zic rău. Astăzi despre comparația defavorabilă ție și cum s-o înlocuiești cu ceva constructiv.

Dă-mi voie să-ți pun niște întrebări. În ce situații faci comparații defavorabile ție? Cum te simți când faci astfel de comparații?

Să privim adevărul în față. Te simți de cacao. Hai recunoaște… Intuiția mea îmi spune ca da. Ai vrea poate să ai bani ca Popeasca, să ai un soț atent și tandru ca George Clooney. Și mai nasol te simți când realizezi că ești mai în vârstă decât bunăciunea aia de Ionela și că ai vrea să fii din nou la fel. Dacă ești băiat poate vrei să aceleași posibilități financiare ca Videanu sau poate fetele alea frumoase pe care și le permite zi tu un nume… că eu nu mă pricep. Rezonezi cu ceva de-aici?

Comparația asta defavorabilă este ca și cum ai compara mere cu pere. Ești un măr frumos, fascinant, crocant, proaspăt și tu vrei să fi pară… Singurul lucru pe care ți-l amintești este vocea unui părinte care îți spune. De ce nu poți să fii și tu la fel de bun ca Gigel. Sau poate ești un soț al cărui soție te întreabă. De ce nu poți să faci la fel de mulți bani ca Popescu? De ce? Relaxează-te. Am o veste bună pentru tine.

Comparația aia nu vorbește despre tine. Vorbește despre cel care o face. Și pentru că a fost nevoia altcuiva să aibă un copil sau partener perfect, tu suferi nu-i așa. Știi ceva? Părintele tău nu e vinovat. Asta e tot ce a putut face cu resursele pe care le-a avut disponibile la acel moment dat. Și asta e în trecut. Ce zici acum?

Când te simți în plin disconfort, revino în momentul prezent, aici, acum. Așa, acum știu ce gândești. Te întrebi bine bă coach-ule, cum se face asta să revin aici, acum, în acest moment? Chiar simplu…

Poți să fii atent la respirația ta, la ce simți în timp ce inspiri și expiri profund.  Îți urmărești fiecare celulă a corpului, te concentrezi la ea, la senzațiile pe care le ai în corp și le descrii în mintea ta. Exemplu, acum simt o căldură în dreptul inimii, care radiază către exterior, simt ca o lumină care mă spală din creștet în picioare suficient de repede încât să mă curețe, rapid, aici, acum. Dacă ești creștin, poți să spui Tatăl nostru, încet, încet, concentrându-te la fiecare cuvânt. Doar la cuvânt. Și dacă nu-ți iese, dă-ți voie să greșești reluând firul de unde l-ai pierdut.

În al doilea rând poți să te întrebi: cine ești? Ce vrei de la această secundă? Dă-ți voie să trăiești acestă secundă. E singurul lucru real, pe care îl ai, momentul ăsta.

Cam asta e. Dacă mai aștepți argumente raționale, e posibil să fii dezamăgit. Ele te pun în situația de te compara și ciclul generator de durere se reia.

Ai răbdare cu tine. Iartă-te pe tine. E momentul să îți ierți soția, soțul, părintele, profesorul, prietenul…. pe toată lumea. Când îi ierți pe alții, de fapt te ierți și pe tine. Și tu meriți să te iubești.

Tu ce simți?

photo by wolfpix

Ai avut vreodată senzația că deși îți e foarte clar ce vrei, să ai un obiectiv foarte  bine definit, momentul atingerii lui se îndepărtează. Și tu vrei să se apropie. Și nimic. Te simți ca și cum ai fi în nămol, până la brâu și că alergi și masa nămoloasă întâmpină o rezistență teribilă. Și te doare totul… și asta nu e tot. Ai fost acolo? Eu am fost sigur… Aveam o istorie de atingere a obiectivelor excepțională la Microsoft și pentru că în mod constant le-am depășit mi-am pus unul ambițios să fiu certificat într-un an în coaching și să fac 5000 de euro pe lună din meseria asta. Când mă uit astăzi în urmă mă bușește râsul. N-am reușit decât să iau examenul de certificare și să fac vreo 600 de euro pe lună.

Acum, despre atributele și calitățile care te împacă cu tine și te-ajută să mergi înainte, să obții ceea ce vrei.

1. Verifică dacă obiectivul este ceea ce vrei, că poți să lucrezi la el cu pasiune. Când lucrezi cu pasiune, orice e posibil și e ușor. Tu transformi totul fără efort. Fi pasionat!

Ce din obiectivul tău te face să fii pasionat? Cum ești în majoritatea timpului?

Stai pe fază, urmează ceva tare și provocator. Dacă mai sus ai răspuns că în majoritatea timpului nu ești pasionat, ți se potrivește următorul pas.

2. Renunță la obiectiv! Da. Citești foarte bine. Ce ți se pare așa de drastic, de categoric? Ești atât de atașat de obiectiv, că ai uitat să trăiești să te bucuri. Renunță, dă-l puțin de o parte. Gândește-te la ce vrei să obții dacă l-ai atinge. De exemplu eu vreau să fiu coach, să pot să învăț lucruri noi, să îmi îngrijesc familia, câinele, grădina, pomii, să fiu în contact cu voi. Îmi trebuie o sumă mai mică, reajustez obiectivul. Îmi pun unul intermediar. 2000 pe lună. Acum cu 600 versus 2000, eram mai avansat, mai aproape de ce vreau să obțin. Deci, reajustezi obiectivul, pentru că poți, e doar al tău, nu e la impuse.

Ce-ți trebuie să renunți, să afli ce vrei să obții, să îl poți ajusta?

3. Concentrează-te pe obiectivul tău. Știu, ești distras de tot felul de chestiuni atractive. Închide mailul, citește-l doar de două ori pe zi, renunță la messenger, fă o listă de lucruri la care vrei și poți să renunți și renunță la ele una câte una. Secretul este să te bucuri și de jumătățile de pași parcurși. I-a lista de obiective pe care le ai la un moment dat și vezi dacă ceea ce lucrezi acum sau îți planifici să lucrezi e pe lista ta de obiective. Dacă nu aparține obiectivului cu prioritate maxima renunță la acea acțiune.

Ai o listă de obiective? Ce ai nevoie să faci ca să confrunți ceea ce faci cu lista ta de obiective?

4. Un alt lucru important… Cere ajutorul! Acum bănuiesc ce gândești. Ai să spui poate că e umilitor să ceri ajutorul… Eu cred că nimic nu e umilitor. Eu cred că percepția ta te pune într-o poziție umilă, că relația ta cu a cere ajutorul te face să te simți umil și nu e cazul. Nu există nici o legătură între a cere ajutorul și a a fi umilit. Găsește pe cineva mai experimentat ca tine și cere-i ajutorul. Când ceri ajutorul cuiva mai experimentat practic ieși din cadrul de referință în care te afli în acest moment și ai acces la alt tip de perspective, alt tip de resurse.

Cum vrei să găsești pe cineva experimentat? Cum vrei să-i ceri ajutorul? Când?

Și-acum ce? Vii cu obiecția că poți să fi refuzat. Și ce dacă. Nu te pot refuza câți indivizi poți tu să le ceri ajutorul. Foarte important aici e să îți folosești următoarea calitate:

5. Ești persuasiv. Cauți toate argumentele care te pot ajuta să convingi. Cum pe cine? Pe cei care pot beneficia de serviciile sau consecințele asociate obiectivului tău.

Care sunt argumentele care te fac persuasiv?  Care sunt beneficii ale atingerii obiectivului tău? Pentru cine sunt beneficii? Dacă nu sunt și pentru cei din jurul tău, mai gândește-te…

6. De ce crezi că-ți scriu? Îți comunic ceva. Comunică soro sau frate!!!! Acum, ascultă la asta cu mare atenție. Ia argumentele ălea de mai sus și comunică-le lumii. Manifestează-ți intenția! Strigă sau articulează clar și răspicat, lume uite ce vreau eu pentru tine și de la tine și uite ce îți ofer în schimb.

Ce poți face să comunici mai mult? Cine sunt posibili recipienți ai comunicării tale?

7. Așa, acum aproape că am terminat, dar am mai găsit ceva… și dacă eu sunt tenace, pot să te conving să fii și tu tenace. Concentrează-te azi, concentrează-te mâine. Comunică, fi persuasiv, cere ajutorul azi și mâine.

Și-acum în final Adevărul este că poți fi pasionat, să ai încredere în tine, să te concentrezi, să fii persuasiv, să renunți la ce nu vrei cu adevărat, să fi tenace cu toate atributele astea ale tale, să ceri ajutorul și în final să poți să zici nu la ce vrei să fie în afara vieții tale.

Atât.

Care e părerea ta? Cum te simți? Ai și tu o poveste? Te lovești de ceva? Cum te pot ajuta?

Ia zi și tu băi om bun, tu te trezești că nu acționezi din cauză că foarte des găsești motive pentru care să amâni să publici o poveste, să dai un telefon, să spui cuiva ceva — să-l ceri în căsătorie, să faci o vânzare, să  te-apuci să faci un copil… e tare asta nu? Acum despre dezavantaje de a fi perfecționist și avantajele de a face lucrurile imperfect.

Eu am amânat foarte mulți ani să fac un copil pentru că voiam să pot să-i creez cele mai bune condiții… să aibă copilul și mama tot ce-i trebuie. Și uită-te acum, nu am copil nici azi… și nici nu o să mai am. Și acum când scriu sunt împăcat cu asta…

Ce s-a lăsat așa, liniștea? Ce ți se pare așa de nasol?

Relaxează-te, nu-ți scriu ca să compătimești… Îți scriu să vezi care sunt consecințele perfecționismului. Ești sigur că vrei să fii perfect? Să faci lucrurile perfecte? Dacă ai o ezitare oricât de mică, citește… în continuare…

Sunt unii oameni cu care intră în contact foarte ușor cu alții, care au niște calități native fabuloase, pentru că sunt fabuloși și sunt foarte speciali așa cum sunt. Și ei, nu și nu… Mai vor să facă, să mai facă o scoală, să mai citească douăjde cărți… Să fie brici, să fie impecabili, să n-aibă pată căci așa au lucrurile sub control… să-și ajusteze comportamentele pentru că așa le cere societatea…

Mai mult decât atât. A avea comportamente perfecționiste are vreo câteva dezavantaje importante.

Pierzi timp. Dacă pierzi timp să faci lucrurile perfecte când o să ai timp să evoluezi? Peste o lună, la anul, peste 20 de ani? Sau poate într-o altă viață?

Ce vrei? Când o să faci ceea ce te-ar duce înainte?

Îți neglijezi pasiunile. Petreci mii de minute să faci rapoartele alea impecabile. Află și negociază cu beneficiarii tăi ce vor cu adevărat, ce e important pentru ei la rapoartele alea și dă-le strict ce au nevoie. Cu timpul pe care-l economisești bucură-te de tine și de pasiunile tale. A trăi pasiunile tale este a fi în contact cu esența ta. A trăi o viață plină de rezonanță. Când ești la rezonanță, ai și energie pentru rapoarte sau orice alt ceva îți propui tu.

Care sunt pasiunile tale? Cât timp petreci cu pasiunile tale? Vrei să faci ceva diferit pentru tine și pasiunile tale?

Te pui pe un plan secundar. Dacă faci lucrurile să fie perfecte, nu mai ai timp de tine. Tu ești ființă iubitoare, care iubești și ai nevoie de dragoste. De dragostea ta. Doar cu dragostea ta, pentru tine, poți să mergi înainte, să dai celorlalți din prea plinul tău.

Cum vrei să-ți oferi și ție dragoste, în mod concret? Cum? De când?

Îți petreci viața după normele altora, ca să fii conform cu normele lor. Pui botul la critica lor și faci orice, mergi pe sârmă, să-i satisfaci pe ei și nevoile lor, lipsa lor de toleranță față de sine… Dacă cineva te critică, ia ce poți să înveți și mergi mai departe.

Ce ai nevoie să faci să iei ce e constructiv, să mergi mai departe?

Trăiești angoasa execuției a ceva perfect care nu se mai termina, de care nu se mai bucura nimenea… nici tu… Ajungi până la urmă sa stai cu globul de aur în sertar și ție frică să-l arăți lumii…

Cât vrei să mai investești, sădești, îngrijești, crești fără să culegi?

Aștepți momentul perfect, ca să aibă calitățile pe care le asumă că le așteaptă societatea de la sine…

Cât o să mai trăiești ca să satisfaci așa zisele nevoi ale altora?

Nu am nici o îndoială că există și avantaje de a fi mai relaxat…

Înveți accelerat. Fiecare oportunitate de a face ceva nou, de a te expune, pentru a obține rezultate noi, în chipuri diferite, în afara zonei de confort, este un prilej de învățare. Vrei să fii perfect atunci nu înveți nimic.

Care e zona în care vrei să pășești mai cu încredere?

Trăiești intens. E o zicală românească. „pute, pute da-i călduț” Vrei să-ți fie viața proaspătă, să-ți fie bine? Pune-te în situația de a face. EȘTI deja cine vrei să fii. Dă-ți voie să ajungi acolo unde vrei.

Ce ai nevoie să-ți dai permisiunea să trăiești cu adevărat?

Evoluezi mai rapid. Evoluție nu e să înveți să bați un cui, să faci o casă. Evoluție ești tu, cel care ai construit casa, bătând cuiul. Ce vrei să faci ca să zici că ai evoluat? Cum vrei să se vorbească despre tine? Vrei să lași ceva în urmă?

Cine vrei să fii TU, cel despre care se vorbește?

EȘTI cine vrei să fii? Eu cred că da. Tu?

Și aș mai putea să scriu enorm ca să fie postul perfect, dar de la o vreme mă iubesc și dacă-l las aici. Îți mai pun o întrebare mică:

Ce ai face ca să lași ceva diferit în urma ta dacă mâine s-ar stinge lumina?

Ai simțit vreodată ca ți-ai pierdut direcția? Că nu știi ce vrei? Că ești blocat în ceva? Că nu ști cum să-ți scoți cămașa? Că-ai face orice numai ce trebuie nu… Povestea asta este despre cum să te pui în mișcare despre cum să te deblochezi…

Ideea e că pentru alții îmi e ușor să-i ajut să se deblocheze să se pună în mișcare. Pentru mine e mai greu. Ce, te-ai fi așteptat ca eu omul care-i ajută pe alții să le curgă energia să nu mă blochez? Relaxează-te, și eu sunt om și eu mă blochez… și-asta din cauză că nu mi-e clar ce vreau la un moment dat…

Pe tine ce te blochează?

Mă simt blocat și-acum. Mă simt ca și cum ar trebui să scriu acest post doar ca să produc ceva… Mă lupt cu rezistența mea… Pățesc să mă găsesc că lupt și cu rezistența clienților mei… când vreau mai mult decât ei să poată să se pună în mișcare.

În ce situații lupți cu rezistența altora? Dar rezistența ta?

Și ca să mă pun pe treabă, să-mi dau drumul, ghici cum fac? Vrei să afli mai multe? Stai cu mine… Păi uite cum fac. E simplu… Îmi iau lista de obiective pe anul în curs și mă uit care e prioritar în aceasta clipă. Prioritar, înseamnă că e important și oportun. Vin tot felul de oameni care mă întreabă dacă e urgent. Și eu le răspund că e mai degrabă important. E important să am clienți de corporație, e important să îmi duc câinele la plimbare, e important să ajung la coaching cu clienții mei, e urgent să plătesc impozitul, să plătesc facturile dar nu e important. Sesizezi diferența?

Am divagat… să ne întoarcem pe cursul firesc… către direcția lucrurilor importante.

Tu ce obiectiv important și oportun ai acum pe masă, în atenția ta?

Pentru obiectivul important, oportun, aleg proiectul asociat. Cum adică proiect asociat te întrebi? Păi un plan, o succesiune de pași care să mă ducă acolo unde obțin beneficiile propuse de obiectiv. După ce am proiectul în față mă uit să vă unde sunt față de planificare, orice acțiune are asociată o persoană care o execută de obicei eu… și o dată de execuție. Complicat? Mai ești cu mine?

Aleg acțiunea în curs. Pentru astăzi acum acțiunea este să scriu acest post. Și mi-a fost greu, pentru că, m-am turat singur în mintea mea despre cum să vă povestesc vouă cum se face ceva, că eu sunt coach, eu pun întrebări, eu nu spun cum să faci… Ăsta e un exemplu de obstacol intern cum zice prietenul meu Patrick.

Tu ce acțiune ai la rând în proiectul tău?

Acum mă uit după beneficiile pe termen lung pe care le am dacă fac ceea ce vreau. Și mă văd ditai coach-ul plin de clienți și de notorietate, plimbându-mă prin toată lumea, un agent al libertății individuale, care are scrise cărți, care are un super blog și e înconjurat de familie și prieteni. Mă rog și pot continua fantezia asta pozitivă care mă împlinește oricât de mult. Deja scriu mult mai cursiv pentru că m-am pus în mișcare.

Tu ce beneficii pe termen lung ai dacă îți atingi obiectivul?

Când am nevoie de un foc de paie și propulsie suplimentară mă gândesc și ce-aș putea să pierd dacă nu fac asta. Și sunt atâtea lucruri frumoase pe care vreau să le fac care n-ar fi posibile dacă nu m-aș întrebuința. Iar eu vreau lucrurile alea frumoase nu vreau să pierd deși îmi dau seama la fel de bine că pot să trăiesc și fără ele și cu ele dacă le obțin.

Tu ce lucruri frumoase ai pierde dacă nu îți atingi obiectivul?

Deja mi-am schimbat starea din cea de cocleală într-una vie în care circulă energia. Curge și fraza și eu respir mai ușor îți zâmbesc și ție și mie și iată că aproape e gata și postul. Dintr-un drum de un milion de pași cel mai greu e să-l faci pe primul. Și eu și tu l-am făcut deja și-acum suntem în călătorie, nu mai există drum de întoarcere.

O să sfârșim împreună prin a ne atinge obiectivele și eu și tu. Da, da cu tine vorbesc și TU!!!!

Îți atingi obiectivul pentru că meriți, pentru că deja ai făcut primul pas, pentru că știi cum și dacă nu știi deja poți să afli exact ce ai nevoie. Și dacă n-ai resurse poți să faci rost.

Care e cocleala ta? În ce ești înnămolit? Care e obiectivul tău cel mai important acum?

Care e povestea ta?

Ți-ai pus vreodată problema de ce s-ar întâmpla dacă ai putea sa te poziționezi în funcție de cine este cel de lângă tine? Dar dacă te poziționezi în funcție de nevoile sale? Dar în funcție de ce face sau ce vrea să facă?

Ai căzut pe gânduri? Și eu… dar să-ți spun o poveste scurtă: zilele trecute am cunoscut pe cineva. E specialist în PhotoReading – adică citire rapidă. Imaginează-ți că poți să citești o carte pe zi, că poți să simți cum îți trec foile alea printre degete cu o viteză nebănuit de mare, că auzi cum foșnesc paginile și vezi cum dispar în timp ce absorbi informația și o savurezi cu o viteză uluitoare. Spectaculos nu-i așa?

Bine, bine probabil te întrebi, și ce vrei să spui cu asta…

E simplu, ființa asta știe să se poziționeze foarte bine în funcție de nevoile mele, ale tale, ale oricui. Și care sunt avantajele să te poziționezi în funcție de cine e cel de lângă tine și de nevoile lui?

Fii puțin atent, hai să fac o listă scurtă:

• dacă ai ceva de vândut mergi aproape la sigur. Mai ai nevoie de întrebare?
• dacă vrei să convingi pe cineva, o poți face cu mare ușurință. Care ar fi avantajul să poți convinge pe cineva?
• dacă vrei să fii într-o relație autentică, e modul cel mai simplu de a o împlini. Care este valoare să poți să-ți împlinești relațiile cu partenerii?
• poți să fii Doamna sau Domnișoara sau Domnul „satisface orice”, pe oricine, dacă ai ceva de câștigat și dacă îți propui.
• poți să-i ajuți pe alții să-și împlinească nevoile, visele, obiectivele. Ce înseamnă asta pentru tine?

Șmecheria e că e simplu să te poziționezi în funcție de celălalt și e secretul de a fi liber și a avea putere, a satisface, a avea o relație autentică. Și întrebarea pe care ți-o poți pune este:

Vrei să ai putere, vrei să fii liber?

Și iată ce mai am bun pentru tine. Sunt gata să-ți spun cum se face:

• În primul rând ești atent la celălalt și asculți. Ți se pare greu? Nici mie nu mi se pare ușor… însă e doar chestiune de exercițiu.
• În al doilea rând vezi cum ceea ce ai tu și îți face plăcere să oferi și să dăruiești îl poate ajuta pe celălalt.
• Apoi vezi cum ceea ce spui poate fi spus simplu astfel încât să fie interesant și util. Pentru mine asta e esența acestui lucru.
• Apoi ascuți din nou ca să vezi care este impactul cuvintelor sau acțiunilor tale, după care reiei ciclul.

Cu ce zici că te-ajută ceea ce-ai învățat?

Iar asta nu e tot. Nu poți să faci asta doar de dragul de a te dărui deși e în regulă să te dăruiești să fii generos. O faci și tu doar dacă ai ceva de câștigat.

Ce ai putea să câștigi și altceva decât libertate, bani sau putere?

Dacă ar fi să-ți mai spun ceva, este să nu fii atașat de ideile tale, de ceea ce oferi, de ceea ce dăruiești. Când nu aștepți nimic, orice se întâmplă, e pozitiv, e bonus.

Ce poate să ți se întâmple pozitiv? Ce poți să ai ca bonus?

Opinii, păreri comentarii, te rog lasă-le cât mai multe.

Ai fost vreo data în situația de a ține foarte mult la ceva, să-ți dorești ceva cu tot dinadinsul și acel lucru să nu apară?

E săptămâna internaționala a coachingului. În această săptămână suntem câțiva coach-i care au ales să sărbătorească oferind sesiuni gratuite de coaching pentru cei care vor să vadă cum e să ai această experiență și care sunt beneficiile, ce pot câștiga.

Și asta nu e tot, nu aici e șmecheria. Poate ca niciodată după ce am agreat sesiuni de coaching cu oameni, nu m-au anunțat trei persoane la rând că vor să contramandeze, să amâne sesiunile. Ca să pot să fiu coach sau să fiu om senin de obicei mă rezum să OBSERV ceea ce văd și se întâmplă în jurul meu. De data asta însă am interpretat.

Interpretările duc la judecăți și suferință. Atât cei care sunt judecați cât și cei care judecă suferă. Mi-am zis: Dacă nu plătesc, poate oamenii, nu apreciază și atunci nu pot să fie responsabili față de alegerile lor anterioare. Dar totuși trei la rând, de ieri până azi? Mi se pare neobișnuit.

Mai ești cu mine? Ai răbdare, promit că o să merite. Azi a murit tata. Puteam să fac coaching când trebuie să merg la înmormântare? Nu, în mod evident. Există Dumnezeu. A aranjat totul ca să pot să merg să-i dau onorul tatei.

Ca să fii fericit și să nu suferi, rezumă-te la a observa și a fi curios.

Revin în forță și-ți mai spun încă ceva extra:

Dacă îmi spune cineva că nu există Dumnezeu, o să pufnesc în râs.

Ce observi? Cum poți să fi curios față de ce observi?

Ți-a plăcea să poți să fii atât de liber încât să poți să zbori, să zbori oriunde vrea inima ta, oriunde poate să-ți imagineze și să vadă mintea ta. Să ai curajul să înfrunți orice provocare, să înlocuiești furtuna cu armonie, să găsești frumusețe acolo unde n-aștepți, să înlocuiești stagnarea cu evoluția, să poți să accepți tot ce trăiești, ai trăit, să faci un pas proaspăt, pe un tărâm pe care nu l-ai călcat niciodată, în care ești pionier? Ce zici?

Și mă gândesc că poți și mai mult, și mult mai mult de-atât. Poți să descoperi în tine toleranță, poți să descoperi că te conectezi direct la esența celuilalt de lângă tine și prin el la esența ta. Uuuuuuu…… Ei ce zici? mai ești cu mine?

Și atunci că înveți să te accepți așa cum ești, poți să te îmbrățișezi pe tine și în sfârșit și pe celălalt să-i dai bucurie și fericire, să-l iei să zbori, unde vrei ca să revii aici, oriunde vrei tu, într-o lume reală, în realitatea pe care să ți-o construiești tu, cu indulgență, cu toleranță.

Acum apropos de toleranță… Ce nu mai vrei să tolerezi în viața ta?

Eu cred că pentru a tolera ceva la celălalt, pentru a putea să stabilești o relație cu el ai nevoie de empatie.

Să-ți dau un exemplu:

Merg pe stradă, plimb câinele. Câinii oamenilor, îl simt pe-al meu și latră. Unul dintre vecini mai delicat, iese și începe să urle vizibil deranjat.
- Băi omule, de câte ori treci pe-aici, se face mare gălăgie, nu poți să-l iei pe câinele tău să-l plimbi pe câmp?
Îmi ridic mâna în semn că-i recunosc iritarea și mă îndepărtez.

Ce faci în relație cu iritarea altuia?

Acum la mintea de-acum, aș fi putut să-l confrunt cu o altă poziție, cu poziția în care eram eu cu câinele, pe câmpie să-i spun:
- Băi omule, dacă vrei liniște, nu poți să-ți iei casa să te muți pe câmp?

O relație între două părți se bazează pe hrănirea nevoilor reciproce care există între acele părți. În cazul ăsta particular n-am nevoie de relația cu omul ăsta. Am însă nevoie să fiu onest cu mine, să spun ce gândesc. Data viitoare am să-l confrunt pe om cu poziția în care vrea el să mă pună. Îi propun să se pună el întâi.

Ce nevoie ai tu într-o relație pe care o vrei și nu funcționează? Ce te-ar face să ieși dintr-o relație?

Acum că ai răspunsurile la întrebările astea, vrei să faci ceva diferit? Ce? De când? Cum știi că ai schimbat ceva?

Acest post poți să-l citești și de sine stătător cât și ca și continuare a acestei povești.

Acum că am trecut calea lupului și nu m-a mâncat ce vreau să fac, unde vreau să ajung? Vreau să ajung la coliba înțeleptului din valea de după muntele înalt… Ca să ce? Am înțeles din vorbele moșului că dacă ajung acolo mă poate ajuta. Aștept să mă ajute să îmi găsesc bărbatul și să găsesc calea de-al ajuta pe copilul meu să facă școală…

Tu ce vrei?

Acum că-i era clar ce voia că mersese atâta cale dădu și peste lup se uită la cer către munte. Știa că până-n vârf mai avea zece mii de pași de stâncă, alte pericole, vânt și frig, uscăciune și arșiță. Când se gândea cât mai avea de făcut o apuca deznădejdea, când însă pășea se simțea mult mai bine și știa că se apropie de vârf.

Ce din viața ta, stă în calea ta în atingerea obiectivelor?

Și uite așa pas cu pas, era în călătorie. Și simțea aievea că nu contează ce pățește, ce trăiește ci mai degrabă ce învață și simțea că mai mult ca tot făcea ceea ce i-a dat Dumnezeu să facă pe pământ: această călătorie.

Din aproape în aproape, bâjbâind către ceea ce-și pusese în minte, mergând pe drum către ceea ce avea clar în minte începea să se facă soare pe cărarea către valea unde era coliba înțeleptului. Deși poteca nu era clar marcată, departe se vedea coliba… După atâta cale, putea în sfârșit să știe că ajunge sigur acolo unde și-a propus, indiferent de obstacole, indiferent dacă i-e frică sau nu, indiferent dacă știe cum să ajungă sau nu, dacă are sau nu la îndemână cele trebuincioase.

Ajunse atât de aproape că putea să-l vadă pe moș în fața colibei tăindu-și lemnele. Putea să-i vadă liniștea și ochii calzi. Știa.

Ai momente în care știi ceva cu siguranță. Ce știi?

Ai venit? A întrebat moșul.Am venit moșule!
Pentru Ce?
Păi la început voiam să vin ca să mă ajuți tu să găsesc leac la problemele mele, să-mi recapăt soțul să găsesc bani pentru școala copilului…
Și?
Și-acuma știu… după care zâmbii cu toată inima, cu ochii, cu toată ființa ei… Știu că nu pot găsi ajutorul la tine. Că leacul, resursele, tot ce am nevoie e în mine. Că dacă vreau ceva sunt sigura care poate să meargă în căutarea lui, că dacă am nevoie de ajutor pot să-l cer indiferent de cum mi se pare și dacă persoana căruia îi cer ajutor e pregătită să dea sau nu. Important e să nu fiu atașată, să nu fiu legată de o ideea anume, de cineva anume, de o dorință ci pur și simplu să merg după ea. Că orice opintire sau încercare e un prilej ca să învăț ceva, să evoluez, să merg mai departe…

Între timp se înseră în valea colibei înțeleptului de după munte. Era atât de întuneric, se vedea luna, lumina ei, stelele cu lumina lor și lumina moșului.

Femeia ostenise să se lupte cu durerea, cu lumea, cu viața. Alesese să fie ca vântul, în fața unei stânci de piatră. Alesese să treacă pe lângă piatră ca și cum n-ar fi. Se simțea răcorită și proaspătă și își acceptase părțile de care nu era mulțumită. Își acceptase partea din ea cu umbră. În timp ce vorbea cu moșul în lumina lunii și a stelelor pe lângă silueta și aura luminoasă a moșului s-a aprins și aura ei. Se uita la mâinile ei și văzu cum curge lumină din ele după care își văzu toată silueta și lumina cum ieșea asemenea aburilor.

În satul de departe era întuneric și liniște. Dinspre sat pe dealul pe care acum ceva timp coborâse moșul se vedea o spirală de lumină. Era spirala femeii. Spirala se apropia încet, și cum venea ea, dimpreună cu femeia și intra în sat, pe măsură ce pătrundea în sat, acesta se lumina încet. Și numai era lumina lumânărilor. Era lumina oamenilor. Moșul stătea pe vârful muntelui și privea cum este cuprins satul de lumină.

Care e lumina pe care poți tu s-o aduci lumii?

Pentru sat începea un nou veac. Era vorba despre calea ce li se deschise oamenilor. Să caute în ei leacurile la frământările lor, să fie pe drum, în călătorie pentru a găsi însuși scopul venirii lor pe acest pământ. Seminția era salvată. Se salvase singură, cu voia lui Dumnezeu. Știau că n-au ce să mai aștepte decât să caute singuri și că vor găsi atunci când vor fi renunțat a căuta. Știau că cel mai important lucru este să iubească. Atât.

Tu ce cauți?

Acest fragment poate fi citit de sine stătător chiar dacă e continuarea poveștii de-aici.

Sunt sătulă te tipul ăsta de zicală nefirească… auzi texte, dacă vrei poți… text de înțelept. Sună ca la grajd… sunt disperată oricum și nu mai am nimic de pierdut. Vreau să mă duc să găsesc răspunsul la toate căutările mele. Vreau să-mi recâștig omul, vreau să să-mi dau copilul la școală să-i adăp nevoia de a învăța…

Tu ce răspunsuri cauți? Pe cine sau ce vrei să (re)câștigi?

Sunt oropsită, n-am ce-mi trebuie, n-am decât hainele de pe mine, n-am merinde, nu știu să mă cațăr, nu știu să mă apăr de animalele pădurii, n-am hartă… Sunt atâtea lucruri care-mi lipsesc. Nici nu mai știu de unde să încep.

Unde în viața ta, ai nevoie de circumstanțele perfecte ca să pornești la drum?

Dar oare ce e important pentru mine. Important e că îi iubesc pe copilul meu, pe omul meu, pe oamenii ăștia. Important e că îmi place să descopăr. Important e că m-am săturat de durere și poate pentru prima oară în viață știu ce vreau, știu că vreau să ajung la înțelept la coliba lui din valea de peste muntele înalt.

Înainte de a porni la orice drum, ce e important pentru tine? Care sunt valorile tale care îți ghidează viața, pe orice drum o apuci? Care este singurul lucru care te pune în mișcare?

După ce-și luă rămas bun de la copil mângâindu-l și lăsându-l pe mâinile unui bătrân care iubise copilul din ea și o crescuse toată viața s-a dus acasă și-a luat o pâine mare, neagră din cele ce se coc în vatră și haina ei cea groasă, roasă de vreme dar curată. Le făcu ghem pe toate, le puse în băț. Nu se uită în urmă, nici o secundă. Avea să lase acolo tot trecutul ei plin de amărăciune. A ales să trăiască în prezent și porni la drum, pas cu pas.

Ce vrei să lași în trecut ca să trăiești prezentul și să poți privi cu încredere în viitor?

Mergând așa, pas cu pas deja se simțea mai bine. Pentru prima dată în viață, credea în sfârșit că poate să facă ceva pentru ea, pentru că merită, pentru că poate să-și ofere dragoste ei. Își simțea inima caldă și o căldură în jurul ei. Simțea cum respiră ușor, cum circulă seva vieții în ea privii către munte și-i spuse în gând înțeleptului. Înțeleptule, în sfârșit mă simt liberă, e cerul senin și calea e curată. După aia se uită în cer și-i mulțumi Lui Dumnezeu.

Ție ce-ți aduce libertate?

Libertate, o aude pe femeie,  lupul codrului Ia să vedem cât ești de liberă… zise lupul și se duse să-i țină calea. Femeia îl văzu și se încordă brusc. Aoleu, ce mă fac? Ce mă fac, strigă către înțelept… Nu-l auzi pe înțelept, se auzi pe sine, cea înțeleaptă, cea liberă, cea iubitoare, cea care s-a descoperit, cea care este și va fi. Între timp lupul zbârlit la ea, cu ochii fioroși i-a luat fusta în colți uitându-se turbat în ochii femeii. Ia să vedem ce ai acolo zise lupul în limba lui. Înțeleapta, liberă și iubitoare din femeie i-a spus femeii, lasă-te în voia primejdiei, iubește lupul, iubește fiara, mergi către frică, explorează-o. Se lăsă moale, nu se mai încorda. Nici lupul nu mai trăgea de fustă. Șuvoiul de dragoste și curiozitate pe care l-a simțit la femeie, l-a mânat să-i lingă genunchiul și să se lipească de ea. De bucuria descoperirii l-a luat pe lup în brațe și-a înțeles că poate oricând să-și vadă frica sau orice sentiment neplăcut. Simpla trăire a sentimentului respectiv și a emoțiilor le lasă în urmă, le fac să treacă.

Ce faci când ai sentimente negative? Cum faci să treacă, să dispară? Dispar pentru totdeauna?

Lupule, lupule zise femeia, tu știi pe unde trebuie s-o iau ca să ajung la coliba înțeleptului? Lupul se uită în ochii ei fix și cald și-i spuse în limba lui. Eu n-am nevoia asta femeie… Femeia se uită în ochii lui limpezi și-i trecu prin minte… Bă lupule ție ți-e foame… Ce faci femeie îi rânji lupul, ai apucat să fii atentă și la altceva decât ce ai tu nevoie? Ai apucat să te uiți și altundeva decât în tine? și dădu din coadă…. și zici că dai ceva, dă-mi orice că nu mai pot, m-apuc să mănânc pietre. Femeia și-a scos bocceaua și a rupt un codru gros de pâine pe care l-a-mpărțit cu lupul.

Atunci a știut că pentru a trăi cu folos împreună cu ceilalți oameni alege să fie atentă la nevoile lor.

Ce faci ca să fii în conexiune cu oamenii? Care sunt nevoile celuilalt la care răspunzi tu? Când hrănești nevoia altuia, ce nevoie a ta e hrănită?