Care e credința principală care dă formă vieții și evoluției tale?

Până acum câteva secole pe vremea inchiziției oamenii erau torturați în numele binelui, în numele lui Dumnezeu… Principala justificare era neconformitatea acestor oameni cu ideile bisericii catolice. Nu ai ideile noastre trebuie să fii ajutat, trebuie să te corectăm doar pentru că ai curajul să fii diferit sau și mai înfricoșător pari să fii diferit față de noi. Înainte de asta au fost cruciade care au cucerit teritorii și adepți de ce nu, tot în numele lui Dumnezeu și cine s-a opus probabil că a pierit.

Dacă dau pe rapid înainte și ajung la secolul trecut pot să văd cu ochii liberi că în numele binelui pentru om s-au făcut multe alte orori precum războaiele mondiale. În numele ideologiilor capitaliste și a comunismului există oameni care au suferit și încă suferă. Dacă privim dintr-o perspectivă a conștiinței globale, fără a judeca în termeni de bine și rău, putem admite că fiecare om care a trecut prin aceste experiențe indiferent de calitatea lor a evoluat și a permis și conștiinței globale să evolueze.

Privind prin lupa fizicii lui Newton, trebuie să aplicăm o forță, să consumăm energie, pentru a călători din punctul A în punctul B. O credință corespondentă din subconștientul individual sau colectiv este că trebuie să pui osul, să „te chinui” ca să trăiești, mai concret să realizezi ceva.

Din punct de vedere al fizicii cuantice lucrurile stau mai simplu. Dacă devii conștient ieșind din a fi pe pilot automat adică a-ți trăi viața pe baza experiențelor din trecut, a te identifica cu mintea ta, poți să alegi cine vrei să fii cu adevărat. În câmpurile realității toate opțiunile sunt deja manifestate. Nu trebuie să te mai ostenești ca-n fizica newtoniană. Poți să vibrezi diferit și să te acordezi la un câmp diferit al realității, să-l lași pe Dumnezeu sau Conștiință sau Univers să lucreze pentru tine. „Consumul” tău este foarte mic.

Cu cât ieși mai mult din tiparele trecutului, cu cât refuzi să crezi orbește dogmele sau ceea ce-ți propun alții că „e bun pentru tine” și-ți asumi credințele și consecințele alegerilor tale, cu atât ești mai liber. Nu spun că e ușor să fii în contracurent dar opinia mea este că e esențial să-ți asumi responsabilitatea pentru cine ești și consecințele acțiunilor tale (încă lucrez la chestia asta cu asumatul).

Nu știu cum e pentru tine dar pe măsură ce mă trezesc tot mai tare, mă simt tot mai confuz și reflectez la ce fel de efecte are credința care-mi guvernează alegerea la un moment dat. Pe de altă parte am nevoie de rezultate și deci să „acționez” și de asumarea responsabilității pentru ce a ieșit „chiar dacă n-am avut toate elementele” care să-mi ofere certitudinea că aș putea obține „totul”.

De aceea avem nevoie de un sens: de ce sunt cine sunt? De ce fac ceea ce fac? Ca să afli sensul poți să începi dinspre concret către abstract. Exemplu: E important să fiu „bun și iubitor” (adevărat sunt judecăți dar și alegeri) cu oamenii, plantele și animalele. Aleg să-l plimb pe Blacky în fiecare zi. Mai abstract. E important să-i servesc pe alți semeni. Și mai abstract. Să-i ajut să se cunoască, să se trezească, să se iubească. Să-și găsească sensul.

De ce ești cine ești? De ce faci ceea ce faci?

Ne controlăm adesea. Nu vrem să părem vulnerabili pentru că asta ar însemna să le dăm altora acces la noi, așa cu suntem. Ne e frică că dacă oamenii ne-ar descoperi așa cum suntem ar înceta să ne placă. Dacă noi ne-am accepta așa cum suntem am mai avea nevoie de acceptul celorlalți din exterior?

Am auzit pe cineva deunăzi că pentru a face vânzarea ai nevoie de control, trebuie să controlezi clientul. E ca și cum îți asumi rolul de controlor. Atunci când agreezi că poți controla agreezi inconștient să fii controlat.

Când îți asumi conștient rolul de controlor, trebuie să-ți asumi și dependența de cel pe care-l controlezi. Dacă este vorba despre vânzare, cei care nu sunt vânzători cițiți influență atunci rezultatele depind de cel controlat.

Uneori mă întreb cum ar fi să creem o relație atât de bună încât să lăsăm controlul de-o parte. Să aflăm cu răbdare ce are nevoie celălalt cu adevărat și să-l lăsăm să ne dea de bună voie ce avem noi nevoie pentru că “schimbul” cu ce îi oferim noi i se pare corect.

Cum ar fi pentru tine să-l lași pe celălalt să ofere?

În ziua de zi cu zi, ne câștigăm existența în jurul unei activități care ne place sau poate displace. O facem pentru că avem nevoi pe care vrem astfel să ni le hrănim.

Am cunoscut pe cineva într-o organizație al cărui domeniu de activitate era tehnologia care repeta că nu înțelege tehnologia. A nu înțelege lucrurile poate să fie un mare avantaj atunci când lași în plan secundar posibilele riscuri și obstacole ce pot apare în atingerea obiectivului și te concentrezi asupra mijloacelor și soluțiilor prin care poți să-l atingi.

Mie îmi părea că persoana respectivă folosea acest lucru ca pe o scuză… ca evite să-și asume responsabilitatea.

Tu ce scuze îți găsești și cum influențează ele atingerea obiectivelor tale?

Am fost azi cu mașina să-i fac o revizie. Acolo m-a întâmpinat un nene simpatic și cumsecade. Chiar meseriaș aș putea spune. De câțiva ani mă duc și omul ne schimbă cu grijă consumabilele.

Pe de o parte mi-a spus că anul trecut în aceeași lună avuse încasări mai mari decât în anul acesta. I-am urat să ducă o viață bogată și mi-a răspuns că n-are nevoie de bogăție pentru că „bogăția creează probleme”.

Cu o asemenea poveste sau credință în subconștient oare e întâmplător că are venituri mai mici față de aceeași lună a anului trecut? Așa cum mă uit eu la ea, pare în defavoarea lui.

Tu ce credințe legate de bogăție sau abundență ai?

Suntem tentați, nu-i așa, să etichetăm lumea în bine și rău, corect și greșit. Avem și multe argumente pentru asta desigur. Dacă te uiți în istorie sau chiar în acest moment s-au întâmplat lucruri care fac să nu te simți prea mândru. Adesea percepem pe cineva sau ceva care ne scoate din zona de confort ca cineva sau ceva care ne face rău. Tindem să păstrăm această percepție până în clipa când pentru prima oară alegem să privim și tratăm experiența diferit. Atunci când am putut să acordăm o semnificație diferită, „pozitivă” putem să ne mișcăm, să mergem mai departe, să evoluăm.

Suntem o expresie unică a divinității care se experimentează pe sine în toate aspectele prin fiecare dintre noi, de unde în această perspectivă noțiunile de bine și rău devin doar aspecte ale modalității de autocunoaștere ale universului, viu, animat de conștiința și viața divină. Lucrurile sunt în regulă de fapt așa cum le percepem chiar dacă ne scot din zona de confort.

Ai să spui că ai facturi de plătit, un copil de crescut, de mers la serviciu, de tuns iarba, de plătit rate și alte chestiuni concrete de făcut. Dacă asculți cu atenție mai multe melodii care conțin versuri ai să poți să observi că deși sună frumos au o dramă în spatele lor. Dacă pui un anunț pe facebook, în care te lamentezi sau prezinți o dramă personală, o tragedie o să ai mult mai multe multe like-uri decât dacă spui o poveste neutră, nepolarizată în care să nu existe judecăți, etichetări între bine și rău. Fenomenul poți să-l observi și la televiziunile de știri. Cu cât mai multă dramă toxică, cu atât mai mulți fani, audiență.

Cu cât te identifici mai mult cu aceste drame din fiecare context din viața ta, cu atât ești mai pe pilot automat.

Cei mai mulți dintre noi se identifică cu mintea lor, cu posesiunile, realizările, diplomele, relațiile cu oamenii, familia. Dacă ai putea să te separi să te privești detașat de acestea, ce ar rămâne din tine?

Coachingul este unul din instrumentele pe care clienții pot să-l aleagă ca să identifice rolurile pe care și le asumă în fiecare dintre aceste povești incluzând cele dramatice și să transcende către un rol care le dă prezență, detașare și capacitatea de a crea ceva diferit în fiecare dintre aspectele concrete ale vieții lor.

Trezește-te. Avem nevoie de o masă critică ca să se trezească conștiința colectivă. Acum știu și eu și tu știi că ești treaz. Cine ești de fapt?

Cu toții căutăm confortul. Atunci când îl găsim îl lăsăm cu greu din mână. Ne ținem strâns de el ca și cum l-am prins pe Dumnezeu de picior. Și poate chiar l-am prins. În confort evoluția noastră e zero pentru că stăm pe loc. Când ieșim din zona de confort intrăm într-o zonă de necunoscut, de confuzie, nu știm ce-o să găsim și ne încearcă frica… Ne e atât de frică încât uităm natura noastră divină și conexiunea noastră cu sursa. Ne lăsăm dominați de modele de gândire moștenite din familie sau societate sau suntem sclavii propriilor noastre întâmplări pe care le-am interpretat ca fiind nefericite.

Drept urmare ne consumăm energia să fim conformi cu cele învățate de la părinți sau societate, să fim un copil bun, să fim un părinte vrednic, să fim șef sau subaltern model. Ocolim cu grijă ceea ce în trecutul nostru ne-a dus la „dezastru”. Ocolim cu grijă ceea ce ne scoate din zona de confort.

Ai putea zice că acesta este o luptă pentru a lăsa în urmă modelele nefuncționale ale moștenirii trecutului și cele de natură individuală. Nu luptăm pentru că lupta în sine creează rezistență. Avem nevoie de o invitație la trezire, la gândire cu propria noastră minte, propriul nostru suflet, propria noastră inimă.

Să ieși din zona de confort, din modele trecutului, înseamnă de exemplu să te duci la iubitul sau iubita ta și să-i ceri explicit să-ți împlinească o fantezie. Sau poate să mergi la șeful sau subalternul tău să-și asume responsabilitatea pentru ceva din relația pe care o creați și mențineți împreună. Sau poate să mergi la un părinte să-i spui că îl iubești indiferent dacă împlinești sau nu o nevoie a acestuia. Sau ai putea să mergi la copilul tău să-i spui că ești acolo ca să-i împlinești nevoile primare și că pentru orice dorință tu nu poți decât să-i creezi un context în care el să poată să și-o împlinească prin forțe proprii. Și e ușor să faci oricare dintre aceste lucruri fără să-ți asumi consecințele cereri tale.

Unii oameni, printre care mă aflu și eu asimilează ieșirea din zona de confort cu confuzia uneori chiar și cu durerea. Și cine se aruncă cu drag în plină confuzie sau mai ales durere?

În ultimul an mi-am făcut timp aproape în fiecare zi pentru patru zeci de minute de meditație. Mă ajută să pot să-mi observ gândurile mai ales pe cele care mă țin ancorat în trecut, să fiu calm, prezent și concentrat în sesiunile de coaching. La un moment dat ajungi să poți să-ți observi în permanență gândurile și să le lași să treacă mai ales pe cele disfuncționale. Până acum vreo două săptămâni când am învățat alt tip de meditație (nei dan) meditam pe canapea sprijinit cu spatele pe verticală. Era mai confortabil așa. Atunci când încercam meditez pe jos, după maxim zece minute mă durea spatele și decât să renunț am lucrat așa mai bine de un an.

În tabăra de meditație am reușit împreună cu alții oameni să meditez pe jos, fără sprijin, doar cu ceva moale sub șezut și tălpi, recordul nostru fiind de de o oră și zece minute. Repet, fără sprijin. Deși durerile de care am fost conștient din poziția de observator erau extrem de mari am reușit să le fac față. De fapt până acum câteva zile n-am știut să tratez durerea. Până acum câteva zile i-am rezistat observând-o. Cu alte cuvinte am suportat-o. La un moment dat mi-a venit ideea s-o accept, să mă contopesc cu ea. Atunci a dispărut. Din ceea ce mintea mea credea că este o durere n-a mai rămas decât o jenă.

Mi-am scos și pernuțele de sub șezut și de sub tălpi și am observat că e chiar mai confortabil așa. Fără protecție durerile apar mai rar și le fac față mai ușor. Am învățat că limitele sunt în mintea mea și că adesea ea crează confuzia și durerea. Consecința în ceea ce privește postura de meditație pe care am suportat-o eu a fost să rămân în zona de confort timp de un an. Acum limita s-a mutat foarte departe, zona mea de confort este mult mai largă, mult mai încăpătoare.

Similar poveștii pe care ai citit-o mai sus, există „dureri sau jene”, proiecții ale minții tale peste care nu treci pentru că eviți senzația de disconfort pe care o experimentezi când ieși din rutină, din adormire, din modul de funcționare pe pilot automat.

În ce zonă din viața ta te simți blocat și cum poți să ieși din zona de confort?

Ți-a spus vreodată omule bun cineva că ai o problemă cu ceva anume? Îmi „place mult” această etichetă. E o formă simplă prin care cineva îți comunică cât de neadecvat te vede și cum nu îi satisfaci propriile nevoi. Într-o relație fiecare parte e responsabilă de îndeplinirea propriilor nevoi.

O problemă e oportunitatea de a ne transforma.

O parte dintre oameni se simt invalidați când aud aceste judecăți ca și cum identitatea lor este confundată cu acel mic aspect care le este semnalat. Dacă primești o astfel de etichetă ai opțiunea să o traduci într-o situație, într-un moment din viața ta când poți să faci ceva diferit. Sensul evoluției este poate să învățăm trecând prin aceste situații în care nu facem față la un standard cu care să ne simțim în armonie.

Când ne simțim neadecvați, insuficient de buni, ne e greu să acceptăm situația existentă, cea care ne creează disconfort. Mai degrabă am pune-o pe seama oricărui factor exterior nouă. Dacă suntem într-o relație o aruncăm asupra partenerului de business sau viață. Dacă ține de performanța noastră la serviciu sau într-un context anume o punem pe seama unei situații „defavorabile”.

Putem să acționăm din spațiul ăsta de neacceptare și aruncare a „vinei” pe ceva exterior nouă. Asta este situația când ne străduim să remediem efectele comportamentelor noastre dintr-o perspectivă de auto judecată. Dacă simțim că e adevărat ce-am primit prin eticheta respectivă o altă opțiune este să acceptăm cu toată ființa această „problemă” a noastră. Acesta este spațiul de învățare asumare a responsabilității și ne este propice transformării din persoana cu problema în persoana care ne dorim să devenim.

Tu ce problemă ai și cine vrei să devii?

Durerea nu poate fi evitată, suferința e opțională – Anonim

Ți-e frică de durere? Nu știu prietene cum ești tu dar eu cu siguranță mă tem de durerea fizică. Există și alte tipuri de corespondențe în planul psihic. Ele se manifestă ca un disconfort. De câte ori apare disconfort într-o arie din viața noastră avem tendința să ocolim acea suprafață, acea întindere, acel potențial din viața noastră pentru că inconștient sau conștient cândva în trecutul nostru, al familiei sau al culturii din care facem parte a existat o suferință. Acum pentru fiecare suprafață ocolită aflată undeva în umbră a rămas doar o judecată și senzația asociată de disconfort. Ajungem astfel să trăim o viață plină de găuri doar pentru că ocolim acele suprafețe care ar putea genera disconfort (durere).

Zilele acestea am fost la un seminar de daoism unde am învățat să medităm așa cum o face tradiția taoistă de mai bine de un mileniu. Au fost momente care au durat parcă mii de ani de durere fizică foarte puternică generate de faptul că anumite meridiane energetice treceau prin procesul de desfundare, de pornire a curgerii energiei. Uneori era insuportabil și nu știam ce să mai fac. La un moment dat mi-a dat ideea să-mi spun că poate durea oricât de mult că tot o să merg până la capăt, și crede-mă nu sunt masochist. În acel moment de alegere, durerea a dispărut și a apărut ceva ce nu poate fi descris în cuvinte. Poate n-am trăit o senzație de fericire și plăcere atât de puternică și deosebită decât de câteva ori în viață.

Similar în partea de business au fost moment de disconfort pe care după ce le-am trecut mi-am descoperit abilități și calități de care nu știam că le posed și un nou univers de posibilități mi-a fost revelat.

Fiecare trecere peste senzația de durere respectiv disconfort te duce într-un tărâm nou și te reîntregește. Cel mai des a scăpa de disconfort sau de durere ține de noi. Momentele când suntem „ajutați” din exterior sunt niște consecințe a unui gest care s-a întâmplat în noi.

În timp ce am scris acest post am primit o cerere de ajutor din partea unui fiu care are mama bolnavă (Gabriela Tudorache) cu o tumoră la creier. Am vorbit cu Gabriela și o doare atât de tare încât nu poate nici măcar să doarmă de durere. Femeia are nevoie de 35000 de euro să se opereze și putem s-o ajutăm într-un mod foarte simplu pe care ni-l putem permite fiecare. N-avem nevoie decât de 7000 de apeluri. Mai multe detalii găsiți aici.

Donează apelând numărul de teledon (obținut cu sprijinul Asociatiei P.A.V.E.L. si suportul Romtelecom) pentru campania: “Ajutor copii“, în perioada 21 martie 2012 – 20 iunie 2012

0900 900 200 — 5 euro/apel — (număr apelabil doar din reteaua Romtelecom)

Important. Pentru fiecare apel de 5 euro vei primi de la mine gratuit pe baza unui mail cartea scrisă de mine Construiește-ți Propria Viață, valoare 7 euro + TVA. După ce ai efectuat apelul dă-mi un mail cu subiectul am dat apel pentru Gabriela la adresa ioan (arond) inspiredachievement (punct) ro cere și primești cartea gratuit. La fiecare 40 de mailuri primite o să-i donez doamnei o sesiune gratuită de coaching. Te voi crede pe cuvânt de onoare. Dacă ai cont de facebook sau alte rețele sociale, te rog împărtășește acest apel din butoanele acestui post.

Erau vremuri când îmi era foarte greu să primesc feedback negativ. Îmi aduc aminte că era ca și cum jucam un rol. Rolul celui care nu este suficient de bun pentru cei din jurul său și mai ales pentru el.

Feedback-ul așa cum este el are cel puțin două fețe. E folositor și respectiv inutil. Depinde de fiecare dintre noi, de rolul pe care-l jucăm la un moment dat, să vedem ceva folositor sau inutil la feedback-ul pe care-l primim. Te pui în rolul: insuficient de bun, te închizi la ce e „bun”, la ce e de „luat” din feedback-ul respectiv.

Te pui în alt rol, exemplu: am ceva bun de învățat, căci vreau să evoluez, e ca și cum accepți starea existentă. Când accepți situația existentă, poți să înveți ceva, poți să faci ceva mai bine, poți să devii altcineva, lași potențialul tău să prindă formă, să fii în contact cu ce e important pentru tine.

Când schimbi rolul și pleci din „nu sunt suficient de bun” e ca și cum îți accepți fațetele tale existente, te deschizi, auzi ce e „bun” în el, ce poate fi luat și poți să alegi să faci ceva cu el. Poți să fii în călătoria de transformare, poți să fii cine vrei.

Ești altceva decât rolurile tale. Rolurile te ajută să conștientizezi cum te poziționezi în relațiile pe care le construiești.

Ce rol vrei să-ți alegi? Cine vrei să fii?

Cum este să te simți acuzat de egoism? Cum e să te simți egoist? Cum e să te dăruiești celorlalți până la extenuare? Cum este să te dăruiești atât de mult fără să ai cu ce să-ți plătește facturile?

Am afirmat de multe ori și cred existența noastră într-un univers holografic. Cu alte cuvinte, partea conține întregul și întregul conține părțile. Din punct de vedere spiritual asta se traduce: ești parte din divinitate și totodată conții toată divinitatea.

Atunci când îi servești pe alții dăruiești dragoste întregului și indirect și părții care te reprezintă. Probabil fiecare dintre noi a făcut ceva prin munca lui de la servici, prin modul în care a dat bună ziua cuiva pe stradă, prin ajutorul pe care l-a acordat unui vecin, prin dragostea necondiționată fată de un copil sau un părinte, partener sau client…

Când te neglijezi, neglijezi acea parte din întreg care te reprezintă, e ca și cum ți-ai nega apartenența la divinitate. Când însă ai grijă de tine cu adevărat, asta e altceva decât a fi egoist. Este a hrăni întregul prin a hrăni cu dragoste partea de divinitate pe care o manifești.

Tu cum faci să păstrezi echilibru dintre a fi în serviciul altora și a avea grijă de tine?