Salut Prietene,

Sunt Ioan ființă umană, așa ca și tine, care îi ajut pe alții să facă performanță în timp ce trăiesc armonie cu ei înșiși și cu Dumnezeu, îi ajut să găsească ceea ce e important și luminos în ei, să intre și să trăiască în contact cu inima lor, să-și găsească libertatea indiferent de circumstanțele în care trăiesc.

Permite-mi să-ți adresez câteva întrebări:

Cum ar fi să poți să înveți accelerat, la o viteză pe care n-ai trăit-o niciodată? Cum ar fi să te poți oglindi împreună cu alți oameni implicați care parcurg același drum ca și tine? Cum ar fi să ai rezultate diferite de cele până acum, să poți să treci la alt nivel de încredere în resursele personale? Ți-ar folosi să poți trăi toate aceste experiențe?

Acum, poate  te întrebi: de ce ar trebuie să fiu curios să citesc mai departe? De ce mi-ar păsa?

Îți pasă pentru că:

  • vrei să înveți lucruri noi care să te ajute să te auto propulsezi înainte.
  • vrei să fii într-un amestec de perspective, cu cât mai diferite, neașteptate, contradictorii ca să experimentezi creativitatea
  • vrei să descoperi lucruri noi despre tine
  • ai nevoie să-ți clarifici ce vrei, să-ți stabilești obiective clare, să lucrezi la ele, să fii motivat
  • să vezi cum reacționează alții la aceleași frământări, probleme, obiective, să întâlnești oameni noi a căror experiență să o înțelegi și alături de care să poți să o împărtășești pe a ta
  • să vezi cum ești perceput în cadrul unui grup, să vezi cum îți sunt recepționate mesajele de către cei din jur
  • să vezi când le e greu altora să vezi ce simtți tu în situațiile respective, să găsești susținere și să dăruiești susținere necondiționată
  • să vezi care sunt punctele comune dar și care te fac pe tine unic
  • să-i cunoști pe alții și să te cunoști la un nivel foarte profund
  • să descoperi și să accesezi acele resurse interne de care nu erai conștient sau pe care nu ești obișnuit să le folosești
  • să treci la alt nivel de a avea rezultate, să-ți atingi obiectivele, să începi proiectul ăla pe care l-ai tot amânat, să-ți faci curajul să-ți deschizi afacerea
  • să ai pe cineva aproape în momentele de neîncredere
  • să te împaci cu dorința și nevoia de a fi apreciat, să socializezi pe tema asta
  • să găsești acele lucruri care te blochează în a face acele lucruri mărețe, să găsești acele locuri care te țin pe loc, să treci mai departe să acționezi
  • să găsești acele persoane în relație cu care te poți activa în momentele tale de nesiguranță și neîncredere în forțele proprii
  • să găsești acel talent personal, să-l potențezi să-l cultivi, să te bucuri de el
  • să-ți găsești aspirațiile bine ascunse, să găsești acea legătură directă și autentică cu propriul sine

Și-acuma te întrebi, ce câștig dacă particip sau ce ratez dacă nu fac parte din programul de grup coaching?

  • Te poți vedea în poziția de antreprenor, vânzător, administrator, scrie tu aici ce altă poziție vrei
  • Îți dai seama ce-ți dorești cu adevărat sa faci în viața ta, afli exact domeniul în care vrei să faci carieră
  • Ai încrederea ca poți să deschizi și să faci să-ți meargă proiectul, afacerea
  • Îți clarifici ce vrei și începi să lucrezi la obiectivele tale și să ți le atingi
  • Poți să contribui cu experiența ta către viețile altora și să primești la rândul tău contribuția altora
  • Te cunoști mai bine, să cunoști și să folosești forța din interiorul tău
  • Te simți implicat și angajat în ceea ce faci
  • Să-ți construiești planuri de acțiune, pe care să le urmezi pas, cu pas, ca să-ți atingi obiectivele pe care ți le-ai propus. Să vezi cum tratezi situațiile în care lucrurile iau o altă întorsătură decât cea pe care o aștepți
  • Îți găsești motivația prin care ești mai bun, de a descoperii ce trebuie să schimbi, îndrăznești să faci aceste schimbări într-un mediu în care ești susținut, în timp ce ești mulțumit cu tine așa cum ești
  • Te împaci cu tine, te accepți, așa cum ești, cu fericirea din interiorul tău, te simți mai încrezător îți schimbi atitudinea față de tine
  • Înțelegi profund nevoile, celorlalți în timp ce ești mai tolerant cu tine și cu alții
  • Intri în contact cu ființa ta profundă, cu talentele tale profunde, te cunoști mai bine în relație cu ceilalți
  • Afli ce vrei cu adevărat, îți comunici intenția către Dumnezeu, pe fața, simplu, cu ușurință, în prezența altora
  • Ai rezultate în obiectivele tale legate de carieră

Bine, bine sună extrem de tentant! Cum pot să fiu, să fac, să am toate experiențele astea fantastice de care vorbești mai sus?

Simplu omule bun: Ne vedem, de 2 ori pe lună, undeva în București, începând cu joi, 8 iulie, 2010, orele 19:00 timp de o oră, unde facem coaching în grup.

Bine, sunt te acord, vreau, particip la programul ăsta de grup coaching! Ce fac acum?

Fii atent, în mod normal prețul meu de listă este 1400 RON pe lună, știu nu e ușor însă nici coaching-ul nu e pentru toată lumea.

  1. Dacă plătești lunar investești pentru 2 sesiuni pe participare 280 RON
  2. sau

  3. Dacă plătești pentru un program de 3 luni, în avans investești lunar pentru cele 2 sesiuni 266 RON.
  4. sau

  5. Dacă plătești pentru un program de 6 luni, în avans, investești lunar pentru cele 2 sesiuni 252 RON.

Acum probabil te întrebi de unde această diferență. Între 1400 RON și 280 RON e o diferență imensă. Nu e nici un secret. Am creat acest grup de coaching, pentru ca să putem participa mai mulți, astfel încât să se împartă costurile la mai mulți. În așa fel, câștigi și tu având acces la coaching de calitate la un preț extrem de accesibil. Mai am o veste bună pentru tine: în grup, impactul și modul în care te manifești este foarte profund, schimbarea e mai simplă.

Mă înscriu aici, acum, pentru seria din luna Iulie, începând cu joi 8 iulie orele 19:00, 2 sesiuni pe lună

Atenție, numărul de locuri este limitat la maxim 12. Înscrierile se fac pe regula: primul venit, primul servit.
Pentru cei care se înscriu până pe 17 iunie, primesc o sesiune gratuită de coaching 1:1 cu mine în valoare de 720 RON.

Dacă ai nelămuriri sau vrei să afli orice alte date care te-ar ajuta în orice fel, scrie-mi la ioan { la } inspiredachievement { punct } ro