Cum să faci și să ai prin a fi?
Spune omule bun, ai fost vreodată în situația să-ți dorești ceva foarte mult? Să-ți dorești cu ultima ta fibră, să-ți dorești cu toată ființa ta, să tânjești până la durere existențială? Să te întrebi de ce trebuie ca tu să faci sau să atingi acel obiectiv și ce legătură are asta cu menirea ta pe acest pământ? Ce e important pentru tine și pentru viața ta? Să-ți fie foarte clar ce vrei, să știi ce ai de făcut, să muncești, să împingi și să nu-ți iasă ce vrei deși ai făcut totul… Și tu ești pasionat de ce faci, de ce dai, ai tot ce-ți trebuie și totuși mai vrei ceva… Doamne de ce n-am învățat decât foarte târziu că nu e vorba despre a avea sau a face ci mai degrabă despre a fi? Astăzi despre cum poți să ai și să faci prin a fi.
Cele mai frumoase amintiri pe care le am sunt legate de momentele mele de certitudine că există Dumnezeu. Reușesc întotdeauna să obțin ceva doar după ce renunț la aroganța de a crede că pot eu să realizez singur acel lucru. Cel mai greu a fost să realizez vânzări record sau într-un timp foarte scurt. Pentru afacerile „muncite” a fost cumplit de greu, pentru cele în care doar „m-am jucat” și n-am luat lucrurile în serios lucrurile s-au întâmplat foarte ușor.
Să-ți zic ultima povestioară. Locuiesc la țară. Sunt fericit pentru că aici am senzația că sunt în contact cu natura, cu oamenii la un alt nivel și că oamenii relaționează mai degrabă prin nevoi fundamentale decât prin chestiunile simandicoase și sofisticate din spatele dorințelor. Aici am cunoscut niște țărani pe care am apucat să-i aflu, să-mi construiesc casa cu ei, după care să-i iubesc. Da, să-i iubesc pentru că sunt niște oameni autentici și simpli.
Și vin băieții, țărani adevărați, prietenii mei și mă invită într-o zi la pescuit. Să mergem la pescuit cu bicicletele. Mergem la locul faptei, punem râmă și dăm la pește. Prind băieții și tot prind prind și eu câțiva. La un moment dat, pauză, nu prinde nimenea. Încep băieții să prindă. Eu, nimic. Ei prind, eu nimic. Acum deja sunt puțin inițiat îmi zic: Ce alegere vrei să faci Ioane? Aleg să-i mulțumesc lui Dumnezeu, pentru voia bună pe care o am, pentru compania plăcută pe care o am, pentru peisajul superb în care mă desfășor, pentru berea pe care o beau, pentru șoriciul de porc pe care-l ronțăi, pentru că mă simt bine în spațiul ăsta, cu oamenii ăștia. Aleg să renunț și la pește, pentru că am venit să fiu cu oamenii ăștia, să fiu, aici, acum, prezent în viața mea.
La fel de ușor îmi este să realizez lucruri în grădina mea, pentru că în relație cu a prinde pește sau a construi nu există atașament, nu există o nevoie imediată, nu vreau, acum, în secunda asta, aici și acum ci mai degrabă mă bucur de momentul ăsta așa cum este. În grădina mea sau la pescuit nu există frică, control, lucrurile se întâmplă natural în ritmul naturii, în voia lui Dumnezeu.
Unde se termină controlul nostru, începe lucrarea lui Dumnezeu, încep minunile Lui. Ideea e că poți să faci lucruri și doar prin puterea ta, El te lasă, dar dacă îl lași și pe El, lucrurile se pot întâmpla cu foarte mare ușurință pentru tine.
Mi-au luat vreo patrujde ani să mă prind de asta și încă n-o simt decât din când în când.
Aleg să fiu împăcat cu cine sunt, cu ce am, cu ce fac, să las ego-ul deoparte, să fiu curios de nevoia celuilalt când cere ceva în relație cu mine.
La ce alegi tu să renunți ca să fii cine vrei? Cum ești când îți ies lucrurile cu ușurință? În ce situații din viața ta nu-ți ies așa cum ți-ai dori?
#1 Dacă îți place te rog împărtășește postul pe twitter, pe facebook sau trimite mail unui Prieten căruia i-ar folosi.
Tweet
#2 Te invit să comentezi, să ai curajul să pui întrebări, să-ți faci vocea auzită și inima simțită.
Mulțumesc, ne vedem aici, pe Povești și Coaching.
