Ți-a spus cineva vreodată că ești naiv? Sau că ești inocent, că ești visător? Că nu ești cu picioarele pe pământ? Că lumea în care trăiești e ireală, că ceea ce spui tu, faci tu, scrii tu, e doar așa un exercițiu de imaginație. Că așa ceva e posibil doar în mintea ta.
Oare? :)
Îmi spun câțiva oameni că nu se poate trăi așa. Că nu se poate trăi fiind bun, că nu se poate trăi așa pur și simplu iubind pe toată lumea. Dacă iubești pe toată lumea când mai ai timp să faci altceva? Când mai ai timp să te iubești și pe tine?
Tu te iubești și pe tine? Ce faci când te iubești pe tine?
Știi, eu am trăit toată viața mea, în lumea asta, inocentă, naivă și îmi ESTE bine. M-a ferit Dumnezeu, pentru că, nimic nu se poate întâmpla unui om naiv de curajos. Și cel care e tentat să profite de tine și de naivitatea ta nu poate s-o facă. Pentru că există o energie protectoare, un scut care te protejează.
Care e slăbiciunea ta? Cum ar fi dacă ți-ai arata-o către lume? Ce se poate întâmpla? De ce anume îți este frică atunci când iți arăți vulnerabilitatea către lume?
Arătându-ți vulnerabilitatea nu mai ai nimic de pierdut. Ce poți să mai pierzi dacă te arăți lumii așa cum ești?
După patru zeci de ani de viață m-am surprins încercând să par un șmecher. Un sofisticat, unul bine îmbrăcat, bine educat, corect din punct de vedere politic. Mi-am dat seama că investeam prea multă energie să par ceea ce nu sunt.
Aleg să fiu un om simplu, deschis, iubitor, transparent.
Cine ești tu cel care te prefaci? Câtă energie consumi ca să pari altceva decât ești defapt? Cine ești dacă încetezi acum să te mai prefaci? Cine ești cel natural?
Dă-ți voie să fi natural. Poți să fi natural! Poți să fi autentic, poți să fi așa cum vrei. Ia ce e al tău. Ia ce ți se cuvine!
Cine alegi tu să fii? Cine devii dacă ești natural?
Te pot ajuta cu ceva?
{ 39 comments… read them below or add one }
Că gândesc la fel ca tine aproape nu mai e un secret pentru cei care îmi citesc blogul. Unii îmi sugerează mai direct sau discret să citesc şi altfel de cărţi…haha, iar alţii se simt conectaţi la acest tip de adevăr.
Se spune că viaţa derulată în copilărie este amprentantă pentru restul zilelor şi sunt de acord. Eu n-am avut o copilărie roz-bonbon. Am început să mă maturizez aproape brutal pe la 13 ani când am rămas orfană de un părinte.
Care o fi explicaţia faptului că iubeşti lumea, oamenii şi mai cu seama viaţa din partea plină a paharului ?
:)
Salut Bițule! Tu care crezi că e explicația?
Apropos de ce-ți sugerează oamenii. Eu cred că dacă avem acces la un lucru din mai multe perspective cu atât suntem mai bogați și putem alege din mai multe opțiuni. ;-)
Pe mine mă face fericită explicaţia !
fără a supralicita puterea de seducţie :)
cei care traiesc cu talpile lipite de pamant vor fi atrasi intotdeauna si iremediabli de catre cei care par a trai intr-o lume ireala… in care, culmea, se mai simt si foarte bine :)
pentru ca, desi realitatea fiecaruia exista in mintea sa, tot acolo, in minte, mai in marginea dinspre suflet exista credinta si speranta ca mai exista si o alta realitate :)
Jane, tu faci parte dintr-o lume ireala sau din lumea cu picioarele pe pământ? :)
lumea mea, ca orice alta lume, e ireala pentru ceilallti.
printre realisti sunt visatoare, printre visatori, realista.
am picioarele pe pamant si capul in nori. ma desprind de sol sau imi cobor privirile doar cand ma striga inima, ajunsa la granita cu o alta lume, in care nu stie sa intre singura, si are nevoie fie de cap, fie de picioare :)
am incecat sa comunic cu tine ,naiva de mine .!.. am avut impresia , e prea mult convingerea ,ca cel care scrie si anume domnul coach Ioan nu este cel autentic . Simt ca uneori trantesti usa in fata , fara sa dai raspunsurile . Daca totul este profesional, ma scuzati , prefer sa -mi fac prietenii de suflet asta ma motiveaza .
@Anna Unde altundeva în viața ta, investești și aștepți ceva în schimb? Ce răspunsuri aștepți de la mine? Ce aștepți de la altcineva?
ps. Eu sigur nu pot să-i satisfac pe toți, indiferent de cât de autentic sunt… Eu pot să accept asta la mine. Tu poți să accepți că nu toată lumea îți poate întoarce investiția?
Cu mare respect pentru tine și pentru mine,
i
@anna…a incerca nu e de ajuns :) …doar tu esti responsabila pentru ceea ce se intampla in relatiile tale..in gemeral in viata ta!!!!
a si nu uita: doar acela care nu are nevoie de nimic primeste “daruri” …
@Salut Coach ConstanDina Frumoasă expresia asta legată de daruri. O trăiesc și ma bucur de ea, pe pielea mea.
Ioan, aici parerea mea este cam ca cea a rabinului din Buhusi: “si tu ai dreptate, si tu ai dreptate”
Am vazut oameni visatori care sfarsec ca niste copii batrani, puerili si crezindu-se posesori ai adevarurilor supreme – niste RATATI!
Dar am vazut si oameni cu picioarele pe pamant gauriti pe dinauntru de invidii, socoteli si nesfarsitele lor “target-uri” – niste RATATI!
Cred ca pana la urma totu-i relativ! (ca sa-l parafrazam pe un alt MARE evreu al lumii)
Cred ca important este sa te bucuri de orice zi oricum ai fi…
PS: ai grija nu mai ai decat in jur de inca 40 de ani, dintre care ultimii cu reumatism si Alzheimer – scuze, acum sunt cinic :)
Așa e Mircea, totul e relativ. Relativ la visare, eu propun această abordare.
Oameni buni, fiti voi insiva! Suntem oameni, nu zei, deci avem voie sa fim imperfecti. Si putem fi superbi in imperfectiunea noastra. Sunteti fericiti sau tristi, nu conteaza, aratati asta celorlalti. Cum sa ne cunoastem si sa ne intelegem daca nu ne aratam adevarata fata? Nu va fie teama sa aratati ca sunteti vulnerabili, tocmai in asta zace adevarata putere: sa cazi in vazul tuturor si sa arati, apoi, ca stii sa te si ridici. Si inca ceva: dupa parerea mea, cel mai intelept este sa nu ai asteptari decat de la tine insuti. De vorbit am mai vorbi, dar …s-a inserat. :)
Îmi place asta cu așteptările… E un subiect la care reflectez și lucrez foarte mult… așteptare / atașament / etc.
@ Magda
Nu exista opera de arta perfecta… de aceea sunt OPERE!
Adevărata libertate începe cu faptul de a recunoaşte că nu suntem răi sau buni, ci doar suntem…uneori chiar ajungem să credem despre noi că suntem incompetenţi, proşti, penibili, răi- diabolici chiar, nesiguri….ba mai mult încercăm să pretindem că suntem altcineva decât suntem…Adevărata personalitate este cinstită cu sine şi despre sine însăşi…aceasta este ceea ce este…şi aşa cum este, este propria noastră creaţie…
Acest subiect cu ADEVARATA personalitate /constiinta este o gogorita.
Hai sa fim seriosi, cum realizezi care-i mai adevarata? Fatada, interiorul?
Fluxul gandirii noastre (interioare) este atat de cameleonic incat nu ai sa stii niciodata ce este adevarat din tine. Singurul lucru cert este ca ESTI! (gadesc deci exist)
Coach Ioan, dap, e o adevarata belea asta cu atasamentu’. :) Apropos de independenta, cred ca devenim cu adevarat independenti abia atunci cand rezolvam, in mod corect, problema atasamentului.
Mircea, subscriu la faza cu glagoria. Si nota 200 pt cum reusesti sa-ti gestionezi durerea. Nu stiu daca are vreo importanta, dar sunt by your side. :)
Ce durere?
Cicatricele nu mai dor… dar raman, nu uiti de ele…
Asa e, dar unele se vindeca “frumos”, in timp raman aproape invizibile. Ti-o zice io, care e medic. Pot sa te intreb cati ani ai? :)
mirceasava1976@gmail.com – putem discuta pe mail
sau skype (mirceasava1976)
33 (34 in septembrie)
dar de unde stii de chestiile astea?
Salut Mircea, sărut mâna Doamna Doctor! Mă bucur că vă simțiți bine! :)
“Da, ma iubesc pe mine”, mi-am zis, cand am citit intrebarea ta. Dar oare ce fac cand ma iubesc? Pai, imi ajut semenii. Si? Ce obtin din asta pentru mine? Uneori, bucurie fara margini, daca din ceea ce am oferit eu, a crescut ceva frumos, daca oamenii respectivi au avut un beneficiu. Si atunci, ma simt motivata sa dau mai mult, in detrimentul meu, chiar.
Dar nu intotdeauna este asa. Sunt situatii in care, cu tot efortul, tot nu esti bun, tot ai uitat ceva, vorba aceea, “da’ de ce n-ai basca, iepurasule?” …
Si asa se produce un declic si iti dai seama ca a te iubi inseamna a-ti oferi si tie. Ca tot lasand la o parte, nevoile si dorintele tale, ele nu se satisfac, ba chiar mai cresc, se inmultesc. Si care ar fi solutia? Pentru ca, atunci cand nu dau altuia, nu ma simt bine, iar daca uit de mine, iarasi e in neregula.
Poate daca mi-as oferi si mie insami jumatate din energia, efortul, vointa pe care, adesea, le investesc in altii, daca as acoperi si nevoile mele, as fi mai multumita si m-as simti mai iubita… de mine.
Apropos de „Sunt situații în care, cu tot efortul, tot nu ești bun, tot ai uitat ceva” cum poți să faci să nu fi în situația de a da fără „durere”?
Vrei să faci ceva diferit în sensul de a-ți oferi și ție jumătate din energie?
Mai, tu esti invidios! :))
@DoamnaDoctor pe ce? pe cine? :))
Pe împrietenirea unora, domnu’ coach. :))
Cum se încarca poza personalã acilea, cã mã roade invidia pe mine, de dsta asta. :))
@Magda ia de-aici http://en.gravatar.com/ pentru poza pe site… ;-) sau ia o introducere despre poza pe site facuta chiar de mine http://www.youtube.com/watch?v=1BI6Pp4ugU4
Cristina, dragã! Trebuie sã înveţi sã te iubeşti pe tine şi sã fi mulţumitã de tine dând la fel de mult celorlalţi, dar fãrã sã aştepţi nimic în schimb. :)
Draga Ioane! Ori is eu varza, ori link-ul cu pricina nu mere. :)
Draga doamna, din poza ta, tocmai ai demonstrat ca mere… :))
Hmm.. Cred ca mi-e uneori greu sa fiu eu insami… dat fiind faptul ca inca constat ca tot descoper lucuri care nu le stiam despre mine … si ma mai dau peste cap… dar in momentul in care realizez lucrurile si le pun la loc.. nu numai eu sunt eu ci si ceilalti din jurul meu.. se imprastie in spatiu instantaneu.. si e tare fain sa fii constient de asta… asa ca ce ma inspira pe mine.. este sa ii inspir pe altii… si asta porneste doar din mine si doar daca ma uit la mine ce lipseste…daca lipseste… Asa ca, mi-as dori macar sa fiu prezenta cand nu sunt eu cine sunt eu :)) Si iese.. incetul cu incetul
Auzi Irina. La scoala mea de Coaching, era o doamna coach, MARE MAESTRĂ care zicea așa. Ce vreți mai oameni buni? Ce credeți voi? Credeți că dacă noi suntem coachi, suntem perfecți. Nu bă, vă spun eu, că și viața noastră e varză din când in când. Atunci n-am înțeles mare lucru. Acum am înțeles că e ok să mai greșesc și faptul că sunt nu sunt maestru sau perfect, nu înseamnă că nu pot să-mi ajut clienții.
dap, acu vazui si io :))
Ce dințișori frumoși și veseli ai! :)
@ Coach Ioan: Multumesc pentru intrebari!
Voi alege sa investesc o parte din energie si timp pentru mine. Mi-am regandit planurile, le-am adaptat situatiei actuale. Nu tin neaparat sa ating toate tintele din planul anterior. Ar fi cu neputinta in contextul actual, dar cel putin 50% m-ar satisface. M-as simti mai bine cu mine. Asa, as putea sa daruiesc cu aceeasi bucurie cu care am facut-o mereu. Nu as mai simti nici o presiune din interior.
O concluzie, dupa intrebarea ta: oricat ai da pentru altii, daca nu tintesti exact pe nevoia lor, ei nu percep ceea ce le oferi ca pe un ajutor. Daca X-ulica vrea mere, iar tu ii dai pere, degeaba.
@ Magda: Multumesc!
Se vede pan-acolo? :))
Cristina, cu multa placere! Sa stii ca nu gogrita, vorba lui Mircea. Eu insami am avut si mai am asteptari de la ceilalti si , astfel, am parte si de dezamagiri. Pt ca am asteptari nerealiste cateodata. Trebuie sa mai lucrez la asta, vorba lui Ioan, de data asta. :)