Ti-a venit sorocul? Ce te-ar putea salva?

Aceasta e continuarea poveștii acestea. Pentru completarea senzațiilor pe vrei să le ai în timp ce citești îți recomand să asculți muzica de mai jos în timp ce citești. Este doar o opțiune. La fel ca și mine, Tu alegi ce vrei, tu ești responsabil de viața ta, tu ești cel care poate să schimbe ceva.

După câte trecuse moșul cu nădejde și dorință, se gândea că e timpul să poată să ajungă la sat. Dumnezeu stătea, zâmbea și se minuna, și se bucura de stăruința moșneagului. Știa că mai presus de foamea care-l mâna pe moș către sat, o altă foame și mai puternică îl împingea să facă tot ceea ce făcea el de-o viață. Știa că durerea și căutarea moșului e însăși scopul pentru care acest om, moș copil venise pe pământ. Venise să aducă alinare și iluminare.

De altfel așa cum venea el prin noapte și întuneric, dinspre satul care-l aștepta cu durere ca să-i ia năpasta și durerea, să-l salveze, pe dealurile dinspre munte se vedea o luminiță.

Și dacă ești pasionat de astrologie și ai putea să te uiți pe deal, ai putea să vezi o spirală care vine de după muntele cel înalt prin tot codrul, fluviu… O spirală de lumină. Este lumina lăsată de înțelept.

Dacă îți iei luneta și te uiți adânc în tine, care e adevărul tău intim care e bine ascuns? Ce-ar însemna să-l spui lumii întregi?

Între timp satul forfotea, fremăta și vibra. Era întuneric și nu se vedea decât lumina care ieșea pe la ferestrele caselor luminate de opaițuri. Deși era răcoare și lumea era încordată de prospețimea ei, parcă se simțea un aer de primăvară. Era Primăvara care se apropria și parcă totul mirosea a proaspăt. Satul urma să renască la viață, pentru că oamenii erau cocliți de-atâta frig și iarnă. Erau cocliți de-atâta așteptare, de speranță. Așteptau să vină o minune, să le ia problemele în sac, să plece mai departe. Așteptau să vină înțeleptul sa-i salveze.

E ziuă la capătul satului, copilul jucăuș, mânat de părinți devreme să aibe grijă de oile satului lovea cu bâta un o piatră noroiul lăsat de cineva care și-a frecat gheata de mizerie. Oile scormoneau după mugurii primăvăratici căci iarba bună și grasă supraviețuise iernii și era verde și crudă.

Deodată copilul îl văzu pe moș că se apropie. După lumina ce-o lăsa în urmă și zâmbetul care se simțea de la kilometrii, copilul știu că e vorba de înțelept și o zbughii către piața satului, lovind cu bâta toate zăbrelele gardurilor strigând cu toată gura și inima. Ne-a venit salvarea!!! Ne-a venit salvatorul!!! Lumea ieșea minunată și plină de speranță la porți să-l vadă pe înțelept, sa-i spună necazul lor, să-și lepede durerea, să-și spună oful… Tot timpul se oprise parcă să facă posibilă întâlnirea. Găinile nu mai cotcodăceau, oile satului s-au întors către casă pe urmele copilului, câinii nu mai lătrau.  Stăteau țintuiți să audă pașii ușori ai înțeleptului și îi adulmecau mirosul proaspăt de copil.

Ți-a venit sorocul? Ce te-ar putea salva? Ce aștepți tu de la înțelept?

Femei cu copii de mână îi ațineau calea să-i povestească ce au pe suflet să-i ceară povețele lui ca să se tămăduiască, să-și rezolve problemele, să-și facă soții să le iubească, să-și facă copiii să le asculte, să poată să rămână însărcinate din nou, ca să nu piară seminția lor, să-și redobândească zâmbetul și fertilitatea, să fie din nou atractive. Bărbații mai jenați, mai orgolioși mai mândrii se apropiau cu jenă de înțelept, salutându-l cu politețe și jenă voiau să-i povestească că și-au pierdut încrederea, că și-au pierdut puterea, că le era greu să muncească pământul, că animalele le piereau încet, încet, că le era frică că n-o să mai poată face negoț și cu puținele recolte și produse pe care le agonisiseră cu muncă grea. Voiau să-i spună că sunt chinuiți de responsabilitate și că nu se mai simt în stare să riște asa cum făceau altădată.

Era un climat cum nu mai fusese decât acum mulți ani, căci bătrânii satului, doar ei își aduceau aminte că erau copii și nu știuseră cum trecuseră ai lor peste asta.

În timp ce înțeleptul mergea sprijinindu-se în bâtă privind prin ochii lui buni către piața mare a așezării oamenii și-au dat de veste unii altora și deja îl așteptau în piață. Se organizară cu puținele bunătăți pe care le mai aveau să-l primească pe om cu cinste. Care un ou, care o nucă, care o ceapă, care o baniță de porumb uscat, care o mână de fasole….

Pe măsură ce se apropia de comitetul din piața neîncăpătoare, bătrânul nu făcea decât s-asculte pe fiecare măcar o clipă să-și spună oful. Nu făcea decât să asculte, să pună două sau trei întrebări, să zâmbească și să fie atent la ei cu ochii lui jucăuși, pofticioși, curioși, iubitori și trăiți care văzuseră și trăiseră foarte multe.

Oamenii se simțeau mai bine dar voiau să-i spună mai mult, să le acorde fiecăruia din timpul omului, din atenția lui, din căldura lui, din ceea ce este el, așa cum este el. Deși fiecare se simțea mai bine se simțeau frustrați că nu poate să le rezolve problemele fiecăruia. Deja oamenii se ciondăneau între ei, fiecare voia mai multă atenție doar pentru el, pentru că problema lui era mai dificilă, mai specială, mai delicată și mai ales era a lui. Cu cât zăbovea moșul cu fiecare mai mult, cu cât îi acorda mai multă prietenie, cu atât persoana era mai frustrată atunci când moșul trecea mai departe. Câțiva mai curajoși și bravi, chiar i-au zis moșului. Ești la fel de neputincios ca și noi! Nu ești în stare de nimic, n-o să ne salvezi niciodată!! O să pierim! Moșul nu făcea decât să-i privească cu blândețe. Fusese la rândul său de multe ori acolo-n poziția celui care cere, celui care e nemulțumit, celui care plângea de durere, de disperare. Știa că-i tare greu și deși se lecuise cu mulți ani simțea arsura lor, căci o trăise și el cu mulți ani în urmă.

În viața ta, unde ți se întâmplă să te simți frustrat de lipsă de atenție a celor din jur? Cum faci să te frustrezi? Ce investești? Ce aștepți în schimb? Cât o să mai aștepți ceva în schimbul a ce dai?

îți place? Vrei mai mult? Găsește aici…

Între timp, vrei să schimbi ceva?