Ti-a venit sorocul? Ce te-ar putea salva?

Aceasta e continuarea poveștii acestea. Pentru completarea senzațiilor pe vrei să le ai în timp ce citești îți recomand să asculți muzica de mai jos în timp ce citești. Este doar o opțiune. La fel ca și mine, Tu alegi ce vrei, tu ești responsabil de viața ta, tu ești cel care poate să schimbe ceva.

După câte trecuse moșul cu nădejde și dorință, se gândea că e timpul să poată să ajungă la sat. Dumnezeu stătea, zâmbea și se minuna, și se bucura de stăruința moșneagului. Știa că mai presus de foamea care-l mâna pe moș către sat, o altă foame și mai puternică îl împingea să facă tot ceea ce făcea el de-o viață. Știa că durerea și căutarea moșului e însăși scopul pentru care acest om, moș copil venise pe pământ. Venise să aducă alinare și iluminare.

De altfel așa cum venea el prin noapte și întuneric, dinspre satul care-l aștepta cu durere ca să-i ia năpasta și durerea, să-l salveze, pe dealurile dinspre munte se vedea o luminiță.

Și dacă ești pasionat de astrologie și ai putea să te uiți pe deal, ai putea să vezi o spirală care vine de după muntele cel înalt prin tot codrul, fluviu… O spirală de lumină. Este lumina lăsată de înțelept.

Dacă îți iei luneta și te uiți adânc în tine, care e adevărul tău intim care e bine ascuns? Ce-ar însemna să-l spui lumii întregi?

Între timp satul forfotea, fremăta și vibra. Era întuneric și nu se vedea decât lumina care ieșea pe la ferestrele caselor luminate de opaițuri. Deși era răcoare și lumea era încordată de prospețimea ei, parcă se simțea un aer de primăvară. Era Primăvara care se apropria și parcă totul mirosea a proaspăt. Satul urma să renască la viață, pentru că oamenii erau cocliți de-atâta frig și iarnă. Erau cocliți de-atâta așteptare, de speranță. Așteptau să vină o minune, să le ia problemele în sac, să plece mai departe. Așteptau să vină înțeleptul sa-i salveze.

E ziuă la capătul satului, copilul jucăuș, mânat de părinți devreme să aibe grijă de oile satului lovea cu bâta un o piatră noroiul lăsat de cineva care și-a frecat gheata de mizerie. Oile scormoneau după mugurii primăvăratici căci iarba bună și grasă supraviețuise iernii și era verde și crudă.

Deodată copilul îl văzu pe moș că se apropie. După lumina ce-o lăsa în urmă și zâmbetul care se simțea de la kilometrii, copilul știu că e vorba de înțelept și o zbughii către piața satului, lovind cu bâta toate zăbrelele gardurilor strigând cu toată gura și inima. Ne-a venit salvarea!!! Ne-a venit salvatorul!!! Lumea ieșea minunată și plină de speranță la porți să-l vadă pe înțelept, sa-i spună necazul lor, să-și lepede durerea, să-și spună oful… Tot timpul se oprise parcă să facă posibilă întâlnirea. Găinile nu mai cotcodăceau, oile satului s-au întors către casă pe urmele copilului, câinii nu mai lătrau.  Stăteau țintuiți să audă pașii ușori ai înțeleptului și îi adulmecau mirosul proaspăt de copil.

Ți-a venit sorocul? Ce te-ar putea salva? Ce aștepți tu de la înțelept?

Femei cu copii de mână îi ațineau calea să-i povestească ce au pe suflet să-i ceară povețele lui ca să se tămăduiască, să-și rezolve problemele, să-și facă soții să le iubească, să-și facă copiii să le asculte, să poată să rămână însărcinate din nou, ca să nu piară seminția lor, să-și redobândească zâmbetul și fertilitatea, să fie din nou atractive. Bărbații mai jenați, mai orgolioși mai mândrii se apropiau cu jenă de înțelept, salutându-l cu politețe și jenă voiau să-i povestească că și-au pierdut încrederea, că și-au pierdut puterea, că le era greu să muncească pământul, că animalele le piereau încet, încet, că le era frică că n-o să mai poată face negoț și cu puținele recolte și produse pe care le agonisiseră cu muncă grea. Voiau să-i spună că sunt chinuiți de responsabilitate și că nu se mai simt în stare să riște asa cum făceau altădată.

Era un climat cum nu mai fusese decât acum mulți ani, căci bătrânii satului, doar ei își aduceau aminte că erau copii și nu știuseră cum trecuseră ai lor peste asta.

În timp ce înțeleptul mergea sprijinindu-se în bâtă privind prin ochii lui buni către piața mare a așezării oamenii și-au dat de veste unii altora și deja îl așteptau în piață. Se organizară cu puținele bunătăți pe care le mai aveau să-l primească pe om cu cinste. Care un ou, care o nucă, care o ceapă, care o baniță de porumb uscat, care o mână de fasole….

Pe măsură ce se apropia de comitetul din piața neîncăpătoare, bătrânul nu făcea decât s-asculte pe fiecare măcar o clipă să-și spună oful. Nu făcea decât să asculte, să pună două sau trei întrebări, să zâmbească și să fie atent la ei cu ochii lui jucăuși, pofticioși, curioși, iubitori și trăiți care văzuseră și trăiseră foarte multe.

Oamenii se simțeau mai bine dar voiau să-i spună mai mult, să le acorde fiecăruia din timpul omului, din atenția lui, din căldura lui, din ceea ce este el, așa cum este el. Deși fiecare se simțea mai bine se simțeau frustrați că nu poate să le rezolve problemele fiecăruia. Deja oamenii se ciondăneau între ei, fiecare voia mai multă atenție doar pentru el, pentru că problema lui era mai dificilă, mai specială, mai delicată și mai ales era a lui. Cu cât zăbovea moșul cu fiecare mai mult, cu cât îi acorda mai multă prietenie, cu atât persoana era mai frustrată atunci când moșul trecea mai departe. Câțiva mai curajoși și bravi, chiar i-au zis moșului. Ești la fel de neputincios ca și noi! Nu ești în stare de nimic, n-o să ne salvezi niciodată!! O să pierim! Moșul nu făcea decât să-i privească cu blândețe. Fusese la rândul său de multe ori acolo-n poziția celui care cere, celui care e nemulțumit, celui care plângea de durere, de disperare. Știa că-i tare greu și deși se lecuise cu mulți ani simțea arsura lor, căci o trăise și el cu mulți ani în urmă.

În viața ta, unde ți se întâmplă să te simți frustrat de lipsă de atenție a celor din jur? Cum faci să te frustrezi? Ce investești? Ce aștepți în schimb? Cât o să mai aștepți ceva în schimbul a ce dai?

îți place? Vrei mai mult? Găsește aici

Între timp, vrei să schimbi ceva?

{ 127 comments }

gabi ianuarie 23, 2010 la 19:45

:)
îl simt pe moş. Mă simt pe mine în povestea vieţii mele. Te simt pe tine în aceasta poveste, căci ai scris-o şi pentru a te identifica pe tine într-un dat.
Am citit ascultând muzica oferită de tine. Ah, ce verb extraordinar de reverberant este “a oferi” !

Coach Ioan ianuarie 24, 2010 la 08:01

Pe tine nu te vezi de loc în poziția înțeleptului?

gabi ianuarie 23, 2010 la 22:45

:)
îl simt pe moş. Mă simt pe mine în povestea vieţii mele. Te simt pe tine în aceasta poveste, căci ai scris-o şi pentru a te identifica pe tine într-un dat.
Am citit ascultând muzica oferită de tine. Ah, ce verb extraordinar de reverberant este “a oferi” !

Coach Ioan ianuarie 24, 2010 la 11:01

Pe tine nu te vezi de loc în poziția înțeleptului?

gabi ianuarie 24, 2010 la 11:11

Ba da. Asta am vrut sa sugerez atunci cand am spus ca-l simt pe mos, pe mine, pe tine :)

gabi ianuarie 24, 2010 la 14:11

Ba da. Asta am vrut sa sugerez atunci cand am spus ca-l simt pe mos, pe mine, pe tine :)

mRcea ianuarie 24, 2010 la 13:42

?! Da, amandoi puteti fi mosul!
Dar nai tineti minte fabula cu democratia dar nu pentru catei?
Nu veti putea multumi pe toata lumea si “oferi” tuturor… va-ndreptati spre o lume ca-n “Imagine” a lui John Lennon.
Nu ar fi frumos… pana si Dumnezeu ne-a alungat din rai ca sa ne bucuram de cate o sclipire a lui… altfel ne-am plictisit si ne-am dat la fructele lui.

mRcea ianuarie 24, 2010 la 16:42

?! Da, amandoi puteti fi mosul!
Dar nai tineti minte fabula cu democratia dar nu pentru catei?
Nu veti putea multumi pe toata lumea si “oferi” tuturor… va-ndreptati spre o lume ca-n “Imagine” a lui John Lennon.
Nu ar fi frumos… pana si Dumnezeu ne-a alungat din rai ca sa ne bucuram de cate o sclipire a lui… altfel ne-am plictisit si ne-am dat la fructele lui.

gabi ianuarie 24, 2010 la 14:49

Mircea,
se pare că muritorul simplu trebuie să ajungă să se sature până-n gât de tot ce-i fals, făţarnic, contrafăcut ca să ajungă să gândească ca-n “Imagine”.
După ce-şi dă seama cât de mult din timpul său a pierdut, disperarea care se naşte din asta îi arată (sau nu) că viaţa lui adevărata poate abia acum a început.

mRcea ianuarie 24, 2010 la 16:42

Nu crezi ca ar fi mai inteleapta o atitudine de acceptare a starii de fapt pe care, dupa ce “atingem serenitatea”, sa o imbunatatim usor in fiecare zi?

In cautarea timpului pierdut?
Daca nu pierdeai timpul pana acum ai fi ajuns vre-odata la astfel de concluzii? Important este DRUMUL… caci acesta insemni tu, bagajul genetic (poate si astral) prelucrat de tine pe acest traseu.
Nu merita sa-ti para rau pentru absolut nimic din ce ai facut sau ti s-a intamplat.
Crede-ma “Dumnezeu joaca zaruri”. Uita-te la Haiti, tsunami-ul din Indian sau chiar John Lennon… Bucura-te azi si pentru ziua de ieri!

gabi ianuarie 24, 2010 la 17:49

Mircea,
se pare că muritorul simplu trebuie să ajungă să se sature până-n gât de tot ce-i fals, făţarnic, contrafăcut ca să ajungă să gândească ca-n “Imagine”.
După ce-şi dă seama cât de mult din timpul său a pierdut, disperarea care se naşte din asta îi arată (sau nu) că viaţa lui adevărata poate abia acum a început.

mRcea ianuarie 24, 2010 la 19:42

Nu crezi ca ar fi mai inteleapta o atitudine de acceptare a starii de fapt pe care, dupa ce “atingem serenitatea”, sa o imbunatatim usor in fiecare zi?

In cautarea timpului pierdut?
Daca nu pierdeai timpul pana acum ai fi ajuns vre-odata la astfel de concluzii? Important este DRUMUL… caci acesta insemni tu, bagajul genetic (poate si astral) prelucrat de tine pe acest traseu.
Nu merita sa-ti para rau pentru absolut nimic din ce ai facut sau ti s-a intamplat.
Crede-ma “Dumnezeu joaca zaruri”. Uita-te la Haiti, tsunami-ul din Indian sau chiar John Lennon… Bucura-te azi si pentru ziua de ieri!

gabi ianuarie 24, 2010 la 16:58

Mircea,
cred ca asta fac si nu stiu de cate cuvinte si cat de artistic aranjate e nevoie ca sa se inteleaga ca ceea ce spun e tocmai linistea gasita in mine dupa parcurgerea unui drum, care evident continua. Nu e vorba de niciun fel de supliciu. Ma bucur. Punct. Iubesc, ma simt iubita. Oare toate astea cum se traduc ? Si mai e ceva care conteaza: sunt pregatita sa ajut.

mRcea ianuarie 24, 2010 la 18:02

a… nu stiam ca esti fata (femeie)…
Felicitari! Iubeste in continuare! Ajuta-te pe tine!
Daca te ajuta sa ajuti pe altii, fa-o! Da’ ai grija de tine in primul rand…
Sa stii ca eu nu mi-am gasit linistea, dar ma simt bine, imi iubesc si ma iubeste sotia, cel putin. (cred ca se simte diferenta)

Oare daca treba asta cu linistea si iubirea, impacarea etc. ar fi fost ceva cu adevarat folositor nu crezi ca India ar fi fost departe, insa noua tocmai nelinistea ne trebuie.

gabi ianuarie 24, 2010 la 19:58

Mircea,
cred ca asta fac si nu stiu de cate cuvinte si cat de artistic aranjate e nevoie ca sa se inteleaga ca ceea ce spun e tocmai linistea gasita in mine dupa parcurgerea unui drum, care evident continua. Nu e vorba de niciun fel de supliciu. Ma bucur. Punct. Iubesc, ma simt iubita. Oare toate astea cum se traduc ? Si mai e ceva care conteaza: sunt pregatita sa ajut.

mRcea ianuarie 24, 2010 la 21:02

a… nu stiam ca esti fata (femeie)…
Felicitari! Iubeste in continuare! Ajuta-te pe tine!
Daca te ajuta sa ajuti pe altii, fa-o! Da’ ai grija de tine in primul rand…
Sa stii ca eu nu mi-am gasit linistea, dar ma simt bine, imi iubesc si ma iubeste sotia, cel putin. (cred ca se simte diferenta)

Oare daca treba asta cu linistea si iubirea, impacarea etc. ar fi fost ceva cu adevarat folositor nu crezi ca India ar fi fost departe, insa noua tocmai nelinistea ne trebuie.

gabi ianuarie 25, 2010 la 09:16

Mircea,
…deci eu eram moaşa, nu moşul, da :))

NU am inteles la ce te-ai referit cand ai scris “(cred ca se simte diferenta)”.

India, da…e democratia cu cei mai multi locuitori dar nu uita ca abia acum jumatate de secol si-a castigat independenta.
In plus, oare de ce tot mai multe vedete occidentale adera la religiile orientale ? Probabil ca au ajuns sa nu mai tolereze “nelinistea” ? Insa noi suntem undeva intre a ne dori si nu prea…aceasta “liniste” :)) Nu-i asa ?
O saptamana frumoasa tuturor.

gabi ianuarie 25, 2010 la 12:16

Mircea,
…deci eu eram moaşa, nu moşul, da :))

NU am inteles la ce te-ai referit cand ai scris “(cred ca se simte diferenta)”.

India, da…e democratia cu cei mai multi locuitori dar nu uita ca abia acum jumatate de secol si-a castigat independenta.
In plus, oare de ce tot mai multe vedete occidentale adera la religiile orientale ? Probabil ca au ajuns sa nu mai tolereze “nelinistea” ? Insa noi suntem undeva intre a ne dori si nu prea…aceasta “liniste” :)) Nu-i asa ?
O saptamana frumoasa tuturor.

mRcea ianuarie 25, 2010 la 10:34

Diferenta consta ca trebuie sa ne concentram pe noi nu pe “binele general”. Poate suna egoist dar conform primei idei de liberalism:
“Daca individului ii este bine atunci si societatii ii este bine.”

Ai fost cumva in India? Ai aproiati care sa fi fost in India?
Este o IMENSA HAZNA!!!!!!!!!!!! Tot acel “spirit al Indiei” este doar pentru a tine sub control (adica “linistiti”) masele de milogi care se bat pe paiele de la orez. Asta-i democratia Indiei…
Iar vedetele… sunt putine care au aderat cu adevarat si, in general, o fac pentru ca da bine sa fii “altfel”.

Aceasta neliniste a facut ca noi astazi sa avem net si-n cada, sa ne dam cu parerea pe blog-uri, sa vizitam India (cu avionul), sa “comunicam” oricand si oriunde si sa avem acces la informatie si nu doar la POPA (fie el si budist)!

mRcea ianuarie 25, 2010 la 13:34

Diferenta consta ca trebuie sa ne concentram pe noi nu pe “binele general”. Poate suna egoist dar conform primei idei de liberalism:
“Daca individului ii este bine atunci si societatii ii este bine.”

Ai fost cumva in India? Ai aproiati care sa fi fost in India?
Este o IMENSA HAZNA!!!!!!!!!!!! Tot acel “spirit al Indiei” este doar pentru a tine sub control (adica “linistiti”) masele de milogi care se bat pe paiele de la orez. Asta-i democratia Indiei…
Iar vedetele… sunt putine care au aderat cu adevarat si, in general, o fac pentru ca da bine sa fii “altfel”.

Aceasta neliniste a facut ca noi astazi sa avem net si-n cada, sa ne dam cu parerea pe blog-uri, sa vizitam India (cu avionul), sa “comunicam” oricand si oriunde si sa avem acces la informatie si nu doar la POPA (fie el si budist)!

gabi ianuarie 25, 2010 la 12:39

Mircea,
daca zici tu… :)

“Daca individului ii este bine atunci si societatii ii este bine.” – asa este !

Ioan, scuze de chatuire.

Ma intreb daca ne place doar sa conversam si sa ne explicam punctele de vedere, sa ne sustinem, incurajam sau ne place doar s-avem dreptate cu orice pret :))

Mircea eu mai simt bine daruind. Unii oameni apreciaza, altora le sta in gat…fiecare dupa cum are nevoi personale :)
Zi faina, tuturor :)

gabi ianuarie 25, 2010 la 15:39

Mircea,
daca zici tu… :)

“Daca individului ii este bine atunci si societatii ii este bine.” – asa este !

Ioan, scuze de chatuire.

Ma intreb daca ne place doar sa conversam si sa ne explicam punctele de vedere, sa ne sustinem, incurajam sau ne place doar s-avem dreptate cu orice pret :))

Mircea eu mai simt bine daruind. Unii oameni apreciaza, altora le sta in gat…fiecare dupa cum are nevoi personale :)
Zi faina, tuturor :)

mRcea ianuarie 25, 2010 la 14:10

Scuze, am deraiat!
Da, incep sa parazitez mesajul… da’ cum se termina?

mRcea ianuarie 25, 2010 la 17:10

Scuze, am deraiat!
Da, incep sa parazitez mesajul… da’ cum se termina?

Coach Ioan ianuarie 25, 2010 la 14:58

@Bițu, Mircea & Oricine Vă încurajez din toată inima să chat-uiți cât vă ține inima. Acesta este un spațiu de deschidere. Acesta este un spațiu în care se poate spune orice. Din orice, și cel care zice, și cel care citește are ceva de câștigat.

Hai, băgați! :)

mRcea ianuarie 25, 2010 la 15:09

Adica noi iti livram materie prima? :)

PS: Si cu mushu’? Pe unde-l mai plimbi?

Coach Ioan ianuarie 25, 2010 la 15:14

Îmi livrez eu materia primă în relație cu ce trăiesc, văd, aud, simt legat de tot ce se întâmplă în viața mea, inclusiv pe acest blog

Mushu, e programat mâine să mai dea o tură…

Coach Ioan ianuarie 25, 2010 la 17:58

@Bițu, Mircea & Oricine Vă încurajez din toată inima să chat-uiți cât vă ține inima. Acesta este un spațiu de deschidere. Acesta este un spațiu în care se poate spune orice. Din orice, și cel care zice, și cel care citește are ceva de câștigat.

Hai, băgați! :)

mRcea ianuarie 25, 2010 la 18:09

Adica noi iti livram materie prima? :)

PS: Si cu mushu’? Pe unde-l mai plimbi?

Coach Ioan ianuarie 25, 2010 la 18:14

Îmi livrez eu materia primă în relație cu ce trăiesc, văd, aud, simt legat de tot ce se întâmplă în viața mea, inclusiv pe acest blog

Mushu, e programat mâine să mai dea o tură…

mRcea ianuarie 25, 2010 la 15:26

Pai din sporovaiala asta mai cantaresti la cate unul (ev. client ca mine). Caci de altfel esti mai priceput in a extrage esentialul decat noi!

mRcea ianuarie 25, 2010 la 15:26

Pai din sporovaiala asta mai cantaresti la cate unul (ev. client ca mine). Caci de altfel esti mai priceput in a extrage esentialul decat noi!

mRcea ianuarie 25, 2010 la 18:26

Pai din sporovaiala asta mai cantaresti la cate unul (ev. client ca mine). Caci de altfel esti mai priceput in a extrage esentialul decat noi!

gabi ianuarie 25, 2010 la 15:45

Ioan, mulţumim. Eu sunt greu de oprit când e vorba de genul ăsta de idei :))

Mircea,

La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, într-o casă bombardată şi abandonată din Germania s-a găsit o mărturisire de credinţă. Fusese scrijelită pe zidurile de la subsol de către una din victimele Holocaustului :

“Cred în soare – chiar şi când nu străluceşte
Cred în iubire – chiar şi când ea nu se arată
Cred în Dumnezeu – chiar şi atunci când nu vorbeşte”

Spiritualitate înseamnă să găseşti pace şi fericire într-o lume imperfectă. Să accepţi că eşti o fiinţă formată din contradicţii şi ambivalenţe.

gabi ianuarie 25, 2010 la 15:45

Ioan, mulţumim. Eu sunt greu de oprit când e vorba de genul ăsta de idei :))

Mircea,

La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, într-o casă bombardată şi abandonată din Germania s-a găsit o mărturisire de credinţă. Fusese scrijelită pe zidurile de la subsol de către una din victimele Holocaustului :

“Cred în soare – chiar şi când nu străluceşte
Cred în iubire – chiar şi când ea nu se arată
Cred în Dumnezeu – chiar şi atunci când nu vorbeşte”

Spiritualitate înseamnă să găseşti pace şi fericire într-o lume imperfectă. Să accepţi că eşti o fiinţă formată din contradicţii şi ambivalenţe.

gabi ianuarie 25, 2010 la 18:45

Ioan, mulţumim. Eu sunt greu de oprit când e vorba de genul ăsta de idei :))

Mircea,

La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, într-o casă bombardată şi abandonată din Germania s-a găsit o mărturisire de credinţă. Fusese scrijelită pe zidurile de la subsol de către una din victimele Holocaustului :

“Cred în soare – chiar şi când nu străluceşte
Cred în iubire – chiar şi când ea nu se arată
Cred în Dumnezeu – chiar şi atunci când nu vorbeşte”

Spiritualitate înseamnă să găseşti pace şi fericire într-o lume imperfectă. Să accepţi că eşti o fiinţă formată din contradicţii şi ambivalenţe.

mRcea ianuarie 25, 2010 la 16:14

Sunt ambivalent! Nu ma mandresc cu asta dar ma accept cum sunt.
Cred ca vorbim de acelasi obiectiv doar cu mijloace diferite… eu mai cinic, tu usor mai exaltata.
Eu nu pot sa ma linistesc cu muzica slow… paradoxal dar ma calmez c-un Rolling Stones, Manu Chao ev. AC/DC sau Led Zeppelin, asa ca nu pot “hali” povesti cu zane si feti-frumosi ca-s inundat de realitatea imediata… adica jeg dar si frumusete.

“Din bube mucegaiuri si noroi
Iscat-am frumuseti si preturi noi”
Apropos, nu mi-a placut niodata Eminescu sau Minulescu dar pe Arghezi l-am citit in integralitatea lui.

mRcea ianuarie 25, 2010 la 16:14

Sunt ambivalent! Nu ma mandresc cu asta dar ma accept cum sunt.
Cred ca vorbim de acelasi obiectiv doar cu mijloace diferite… eu mai cinic, tu usor mai exaltata.
Eu nu pot sa ma linistesc cu muzica slow… paradoxal dar ma calmez c-un Rolling Stones, Manu Chao ev. AC/DC sau Led Zeppelin, asa ca nu pot “hali” povesti cu zane si feti-frumosi ca-s inundat de realitatea imediata… adica jeg dar si frumusete.

“Din bube mucegaiuri si noroi
Iscat-am frumuseti si preturi noi”
Apropos, nu mi-a placut niodata Eminescu sau Minulescu dar pe Arghezi l-am citit in integralitatea lui.

mRcea ianuarie 25, 2010 la 19:14

Sunt ambivalent! Nu ma mandresc cu asta dar ma accept cum sunt.
Cred ca vorbim de acelasi obiectiv doar cu mijloace diferite… eu mai cinic, tu usor mai exaltata.
Eu nu pot sa ma linistesc cu muzica slow… paradoxal dar ma calmez c-un Rolling Stones, Manu Chao ev. AC/DC sau Led Zeppelin, asa ca nu pot “hali” povesti cu zane si feti-frumosi ca-s inundat de realitatea imediata… adica jeg dar si frumusete.

“Din bube mucegaiuri si noroi
Iscat-am frumuseti si preturi noi”
Apropos, nu mi-a placut niodata Eminescu sau Minulescu dar pe Arghezi l-am citit in integralitatea lui.

gabi ianuarie 25, 2010 la 17:01

Hmm,
paradoxal o să spui, dar şi eu iubesc rockul si muzica progresivă, doar am crescut cu ele :P
Sunt atât de ancorată în realitate încât mă sperii eu de mine.
Cu toate astea vreau să-ţi mai spun că latura prosocială a individului are şi o componentă genetică.
Multe le mai avem de la mama şi tata…
:)

Şi da, cred că vorbim despre aceleaşi idei exprimate diferit sau prin filtre proprii.

gabi ianuarie 25, 2010 la 20:01

Hmm,
paradoxal o să spui, dar şi eu iubesc rockul si muzica progresivă, doar am crescut cu ele :P
Sunt atât de ancorată în realitate încât mă sperii eu de mine.
Cu toate astea vreau să-ţi mai spun că latura prosocială a individului are şi o componentă genetică.
Multe le mai avem de la mama şi tata…
:)

Şi da, cred că vorbim despre aceleaşi idei exprimate diferit sau prin filtre proprii.

mRcea ianuarie 25, 2010 la 17:27

De-asta-mi place mie lumea! Suntem diferiti… cea ce-i tare de tot. Nu crezi ca a fost genial de inventiv Dumnezeu cand a creat lumea asta? Oare ce-o fi fost in capul Lui? Iti dai seama ce algoritm infernal a produs?
Hai ca iar o dau prin balarii…

PS: Nu mai zic de U2! si-un The Calsh.

mRcea ianuarie 25, 2010 la 20:27

De-asta-mi place mie lumea! Suntem diferiti… cea ce-i tare de tot. Nu crezi ca a fost genial de inventiv Dumnezeu cand a creat lumea asta? Oare ce-o fi fost in capul Lui? Iti dai seama ce algoritm infernal a produs?
Hai ca iar o dau prin balarii…

PS: Nu mai zic de U2! si-un The Calsh.

gabi ianuarie 26, 2010 la 10:26

Dap,
iar ceea ce pare la mine “exaltat” este latura creativă, visătoare :)

gabi ianuarie 26, 2010 la 13:26

Dap,
iar ceea ce pare la mine “exaltat” este latura creativă, visătoare :)

mRcea ianuarie 26, 2010 la 10:49

Gabi, cu ce te ocupi zi de zi?

mRcea ianuarie 26, 2010 la 13:49

Gabi, cu ce te ocupi zi de zi?

gabi ianuarie 26, 2010 la 11:53

hmm,
cică aplic legea :)

gabi ianuarie 26, 2010 la 14:53

hmm,
cică aplic legea :)

mRcea ianuarie 26, 2010 la 12:06

eu cu creativitatea, sunt arhitect… cinismul apare odata cu betonul turnat, caramizile puse pe zid, adica cu ceea ce devine trecut, un lucru oarecum ireversibil, un cartus irosit…
what is done is done!
partea cu creativitatea… este alta poveste, ea-ti ofera DEZAMAGIREA! si astfel se autointretine creativitatea, incercind sa faci ceva mai bun de care sa nu mai fii dezamagit.

mRcea ianuarie 26, 2010 la 15:06

eu cu creativitatea, sunt arhitect… cinismul apare odata cu betonul turnat, caramizile puse pe zid, adica cu ceea ce devine trecut, un lucru oarecum ireversibil, un cartus irosit…
what is done is done!
partea cu creativitatea… este alta poveste, ea-ti ofera DEZAMAGIREA! si astfel se autointretine creativitatea, incercind sa faci ceva mai bun de care sa nu mai fii dezamagit.

Coach Ioan ianuarie 26, 2010 la 12:29

:) ca să vă încurajez să mergeți și mai departe…

Coach Ioan ianuarie 26, 2010 la 12:29

:) ca să vă încurajez să mergeți și mai departe…

mRcea ianuarie 26, 2010 la 13:52

“Prostilor, nu prezentul creaza viitorul ci viitorul creaza prezentul!” Dune, Frank Herbert

Povești de Coaching cu Coach I ianuarie 26, 2010 la 14:13

Ție cine-ți creează Mircea, Prezentul sau Viitorul? Ce-ți creează?

Povești de Coaching cu Coach I ianuarie 26, 2010 la 14:13

Ție cine-ți creează Mircea, Prezentul sau Viitorul? Ce-ți creează?

mRcea ianuarie 26, 2010 la 13:52

“Prostilor, nu prezentul creaza viitorul ci viitorul creaza prezentul!” Dune, Frank Herbert

Coach Ioan ianuarie 26, 2010 la 15:29

:) ca să vă încurajez să mergeți și mai departe…

mRcea ianuarie 26, 2010 la 16:52

“Prostilor, nu prezentul creaza viitorul ci viitorul creaza prezentul!” Dune, Frank Herbert

Povești de Coaching cu Coach Ioan ianuarie 26, 2010 la 17:13

Ție cine-ți creează Mircea, Prezentul sau Viitorul? Ce-ți creează?

mRcea ianuarie 26, 2010 la 14:18

Si /si. Chiar si simpla ta incurajare ma face sa-mi proiectez un anumit tip de relatie cu Gabi, dupa care incep sa-mi adaptez comprtamentul din prezent pentru a face acest lucru…
Iar treaba cu dezamagirea vine din amagirea cu un viitor la care tii.
Complicat, nu-s psiholog, dar cred ca asa functioneaza.

mRcea ianuarie 26, 2010 la 14:18

Si /si. Chiar si simpla ta incurajare ma face sa-mi proiectez un anumit tip de relatie cu Gabi, dupa care incep sa-mi adaptez comprtamentul din prezent pentru a face acest lucru…
Iar treaba cu dezamagirea vine din amagirea cu un viitor la care tii.
Complicat, nu-s psiholog, dar cred ca asa functioneaza.

Coach Ioan ianuarie 26, 2010 la 14:26

dezamagirea vine din amagirea cu un viitor la care tii – nu știu o definiție mai frumoasă și mai simplă… pot să te citez pe net? :)

Coach Ioan ianuarie 26, 2010 la 14:26

dezamagirea vine din amagirea cu un viitor la care tii – nu știu o definiție mai frumoasă și mai simplă… pot să te citez pe net? :)

mRcea ianuarie 26, 2010 la 14:33

np! do it!

gabi ianuarie 27, 2010 la 10:19

Mirciule,
nu te “fur” deci ramai clientul lui Ioan. Nici n-as putea pentru ca nu ma ocup de coaching :)
Insa, daca dai clik pe numele meu la comment o sa ajungi pe blogul meu.
Te astept sa mai sporovaim si acolo, sa nu cumva sa plictisim audienta lui Ioan :))
Ioan, e voie ?

Povești de Coaching cu Coach I ianuarie 27, 2010 la 10:44

Cui mai ceri voie în viața ta pentru chestiuni firești? Îți dai voie?

gabi ianuarie 27, 2010 la 12:07

Ei na,
e doar politete :) Era musafirul tau.

Nu deveni obsedat de a pune mereu intrebari coaciule :P
In curand vei ajunge sa-i spui celui care-ti spune “buna ziua” spre exemplu, “DE CE E BUNA ZIUA TA ?” sau “CE TE FACE SA SPUI CA ZIUA ASTA E BUNA ?”

daca cineva ca tine a zambit, atunci cele scrise mai sus si-au atins scopul :))

Coach Ioan ianuarie 27, 2010 la 12:33

Sper că întrebările mele sunt puțin mai subtile… :)

gabi ianuarie 27, 2010 la 12:07

Ei na,
e doar politete :) Era musafirul tau.

Nu deveni obsedat de a pune mereu intrebari coaciule :P
In curand vei ajunge sa-i spui celui care-ti spune “buna ziua” spre exemplu, “DE CE E BUNA ZIUA TA ?” sau “CE TE FACE SA SPUI CA ZIUA ASTA E BUNA ?”

daca cineva ca tine a zambit, atunci cele scrise mai sus si-au atins scopul :))

mRcea ianuarie 26, 2010 la 17:18

Si /si. Chiar si simpla ta incurajare ma face sa-mi proiectez un anumit tip de relatie cu Gabi, dupa care incep sa-mi adaptez comprtamentul din prezent pentru a face acest lucru…
Iar treaba cu dezamagirea vine din amagirea cu un viitor la care tii.
Complicat, nu-s psiholog, dar cred ca asa functioneaza.

Coach Ioan ianuarie 26, 2010 la 17:26

dezamagirea vine din amagirea cu un viitor la care tii – nu știu o definiție mai frumoasă și mai simplă… pot să te citez pe net? :)

mRcea ianuarie 26, 2010 la 17:33

np! do it!

gabi ianuarie 27, 2010 la 12:19

Mirciule,
nu te “fur” deci ramai clientul lui Ioan. Nici n-as putea pentru ca nu ma ocup de coaching :)
Insa, daca dai clik pe numele meu la comment o sa ajungi pe blogul meu.
Te astept sa mai sporovaim si acolo, sa nu cumva sa plictisim audienta lui Ioan :))
Ioan, e voie ?

Povești de Coaching cu Coach Ioan ianuarie 27, 2010 la 12:44

Cui mai ceri voie în viața ta pentru chestiuni firești? Îți dai voie?

gabi ianuarie 27, 2010 la 14:07

Ei na,
e doar politete :) Era musafirul tau.

Nu deveni obsedat de a pune mereu intrebari coaciule :P
In curand vei ajunge sa-i spui celui care-ti spune “buna ziua” spre exemplu, “DE CE E BUNA ZIUA TA ?” sau “CE TE FACE SA SPUI CA ZIUA ASTA E BUNA ?”

daca cineva ca tine a zambit, atunci cele scrise mai sus si-au atins scopul :))

Coach Ioan ianuarie 27, 2010 la 14:33

Sper că întrebările mele sunt puțin mai subtile… :)

gabi ianuarie 26, 2010 la 17:13

Mircea,
cred ca te simti foarte mandru si implinit atunci cand creativitatea ta prinde viata, chiar si o viata de beton amestecata cu materiale auxiliare :) Esti un mic Dumnezeu pe “felia” ta ! Felicitari !

Dezamagirea cea mai mare este ca profesia nu se potriveste “manusa” cu personalitatea mea. Asta m-a determinat sa ma adaptez continuu iar adaptarea a incercat sa reduca frustrarea. :)

miRcea ianuarie 26, 2010 la 19:04

NU sunt un Dumnezeu pe felia mea… e cel mai riscant lucru sa crezi asta in orice domeniu.
Chiar si Michelangelo el descatusa sclupturile pe care le lasase Dumnezeu captive intr-un bloc de marmura. Refuza multe blocuri caci nu aveau nimic in ele!
Departe de mine sa ma compar cu Michelangelo dar exista cel putin la mine o durere (cam mult spus) atunci cand ideia ta prinde forma… ideia moare si creste in schimb un morman de beton, zidarie si sticla.
Sa stii ca o casa in sine n-are nici 10% frumusete intrinseca pe cat de multa capata atunci cand este locuita de om!

miRcea ianuarie 26, 2010 la 19:28

sculpturile! scuze…

gabi ianuarie 27, 2010 la 10:26

okay,
am postat un comment si mai sus… decat trebuia :))

Sunt de acord ca poate durea faptul ca o idee se transforma in beton. Daca locuintele s-ar face din aur, ce-ai simti ?

Si da, locuinta are frumusete atunci cand omul sfinteste locul in care traieste.

mRcea ianuarie 27, 2010 la 10:52

aur, beton, caramida, metal… problema (rahat problema) este ca devine imobila. gata se materializeaza si nu mai ramane decat buldozerul. trebuie sa-ti iei adio de la acel ceva (ideea) si sa treci la urmatorul!
nu-i o belea asa mare ca te iei repede cu urmatorul proiect.

mRcea ianuarie 27, 2010 la 10:52

aur, beton, caramida, metal… problema (rahat problema) este ca devine imobila. gata se materializeaza si nu mai ramane decat buldozerul. trebuie sa-ti iei adio de la acel ceva (ideea) si sa treci la urmatorul!
nu-i o belea asa mare ca te iei repede cu urmatorul proiect.

gabi ianuarie 27, 2010 la 12:11

hai ca ma blochez un pic cu rationamentul. Pai ideea nu a luat viata, inca o viata reala odata cu finalizarea proiectului? Nu simti acea satisfactie de finish pe proiect, de implinire sau tu esti gelos ca ideea ta va fi “locuita” de altcineva decat tine ? Era mai valoroasa ideea in faza de “creion” ?

gabi ianuarie 27, 2010 la 12:11

hai ca ma blochez un pic cu rationamentul. Pai ideea nu a luat viata, inca o viata reala odata cu finalizarea proiectului? Nu simti acea satisfactie de finish pe proiect, de implinire sau tu esti gelos ca ideea ta va fi “locuita” de altcineva decat tine ? Era mai valoroasa ideea in faza de “creion” ?

gabi ianuarie 27, 2010 la 10:26

okay,
am postat un comment si mai sus… decat trebuia :))

Sunt de acord ca poate durea faptul ca o idee se transforma in beton. Daca locuintele s-ar face din aur, ce-ai simti ?

Si da, locuinta are frumusete atunci cand omul sfinteste locul in care traieste.

gabi ianuarie 26, 2010 la 19:13

Mircea,
cred ca te simti foarte mandru si implinit atunci cand creativitatea ta prinde viata, chiar si o viata de beton amestecata cu materiale auxiliare :) Esti un mic Dumnezeu pe “felia” ta ! Felicitari !

Dezamagirea cea mai mare este ca profesia nu se potriveste “manusa” cu personalitatea mea. Asta m-a determinat sa ma adaptez continuu iar adaptarea a incercat sa reduca frustrarea. :)

miRcea ianuarie 26, 2010 la 21:04

NU sunt un Dumnezeu pe felia mea… e cel mai riscant lucru sa crezi asta in orice domeniu.
Chiar si Michelangelo el descatusa sclupturile pe care le lasase Dumnezeu captive intr-un bloc de marmura. Refuza multe blocuri caci nu aveau nimic in ele!
Departe de mine sa ma compar cu Michelangelo dar exista cel putin la mine o durere (cam mult spus) atunci cand ideia ta prinde forma… ideia moare si creste in schimb un morman de beton, zidarie si sticla.
Sa stii ca o casa in sine n-are nici 10% frumusete intrinseca pe cat de multa capata atunci cand este locuita de om!

miRcea ianuarie 26, 2010 la 21:28

sculpturile! scuze…

gabi ianuarie 27, 2010 la 12:26

okay,
am postat un comment si mai sus… decat trebuia :))

Sunt de acord ca poate durea faptul ca o idee se transforma in beton. Daca locuintele s-ar face din aur, ce-ai simti ?

Si da, locuinta are frumusete atunci cand omul sfinteste locul in care traieste.

mRcea ianuarie 27, 2010 la 12:52

aur, beton, caramida, metal… problema (rahat problema) este ca devine imobila. gata se materializeaza si nu mai ramane decat buldozerul. trebuie sa-ti iei adio de la acel ceva (ideea) si sa treci la urmatorul!
nu-i o belea asa mare ca te iei repede cu urmatorul proiect.

gabi ianuarie 27, 2010 la 14:11

hai ca ma blochez un pic cu rationamentul. Pai ideea nu a luat viata, inca o viata reala odata cu finalizarea proiectului? Nu simti acea satisfactie de finish pe proiect, de implinire sau tu esti gelos ca ideea ta va fi “locuita” de altcineva decat tine ? Era mai valoroasa ideea in faza de “creion” ?

Apel umanitar ianuarie 26, 2010 la 17:15

off topic:
Ioan, te rog sa-mi permiti sa fac si aici cunoscut acest Apel umanitar.
O tanara de 17 ani, eleva la Liceu Gh.Lazar din Bucuresti,diagnosticata cu cancer rinofaringian.Nu poate fi operata, fiind prea riscant. Singura sansa de viata este tratamentul chimioterapic in strainatate. MULTUMESC, in numele familiei ei !

Comments on this entry are closed.

Previous post:

Next post: